Deva, satul fără câini

 

volodia macovei foto editoUn sat fără câini este un sat nefericit, fără speranță și fără siguranța traiului tihnit, un sat pustiit de sufletele dedicate ale celor ce pun grija și proprietatea comunității mai presus de grijile lor. Un sat fără câini este un spațiu al amărăciunii, un loc unde se trăiește mai degrabă în trecut, decât în prezent și deloc în așteptarea viitorului.

Cam asta este imaginea Devei, întrupată zilele acestea, după ce am aflat că viitorul municipiului reședință de județ stă în situația imposibilă a cetățenilor urbei de a fi obligați să aleagă, anul viitor, între un fost primar care a dezamăgit prin baia prelungită de mocirlă în care s-a scăldat în ultimii ani și un actual primar care a pus trompetele și luxul unor investiții cvasi-inutile mult deasupra nevoilor oamenilor care l-au pus în fruntea bucatelor.

Este mai mult decât evident că bătălia electorală pentru Primăria Deva, în 2016, se va da între fostul Mircia Muntean și actualul Petru Mărginean. Unul s-a prostituat politic într-un mod grețos, aruncând la tomberon orice brumă de onoare, de coloană vertebrală, celălalt s-a înconjurat de sfătuitori ticăloșiți, care l-au îndepărtat de problemele orașului, înțepenindu-l pe un soclu de paie mirosind a marmură.

Pentru unul, apărătorii nu mai contenesc să amintească ce multe lucruri s-au făcut în mandatele sale, aceștia ștergând cu buretele și condamnarea, și figura jenantă de câine hăituit de după accident, și totala umilință cu care a ținut aproape de gură ciolanul politic indiferent cine i l-a oferit, și limbajul confuz, alambicat cu care încearcă să nu spună nimic, vorbind mult, în ultima vreme.

Pentru celălalt, apărătorii nu mai contenesc să ne explice că merge mereu cu cască pe șantierele de vopsit gardul urbei, aceștia ștergând cu buretele imaginea de dezastru din unele zone ale Devei, unde nu s-au făcut lucrări măcar de poleit de decenii, imaginea unui cartier Dacia care, după „modernizare”, va pierde tot ce avea mai bun ca spațiu de respirație și utilitate, imaginea unor parcări puse de-a-ndoaselea, cuantumul exagerat al banilor folosiți în investiții, dar și ipocrizia festivistă.

După anunțul de sâmbătă, când Mircia Muntean s-a arătat în noua coajă de nucă politică din care vrea să sară direct în fotoliul de primar, devenii sunt în fața faptului împlinit: el și actualul primar vor fi puși în balanță, pentru că niciun alt candidat, scos de prin vreun joben politic ponosit, nu va avea cum să-și facă loc în această bătălie electorală.

Așa s-a înnegurat Deva drept sat fără câini, unde oricine ar ajunge primar, din oferta „obligatorie” de 2016, este evident că nu va pune interesele cetățenilor mai presus de ale sale, nici nu va asigura tihna traiului orășenilor de la poalele Cetății, nici nu oferi oamenilor încredere și speranță, înghesuindu-i din nou în viața la timpul trecut. Cei doi au demonstrat asta, deja.

Comentarii FB

comentarii




4 Răspunsuri la “Deva, satul fără câini

    1. Volodia Macovei

      O propunere interesantă și serioasă, doar că ne-ar mira să vedem cum, după ce și-a construit o carieră onorabilă la nivel european, un europarlamentar ar veni în jungla murdară a „afacerilor” locale. Am notat.

      Răspuns
  1. gica contra

    Si de ce, ma rog, nu ar putea sa apara un candidat serios, votabil, de la un alt partid sau chiar un independent? A, am uitat! Pentru ca voi, presa locala “mainstream” a judetului, deja ati setat jocurile pe cei doi catindati caragialesti ( de la oricare incasandu-va tainul, asa ca de ce dracu sa apara altul care nu stie caile si cum se ung piesele masinii, ca tat boboru sa fie multumit?) asa ca nimeni altcineva sa nu aiba vreo sansa, toti sa fie multumiti cu feliuta de tort ce li se cuvine si sa stea dracului, cuminti la locurile lor, fara sa se gaseasca vreun nebun care sa arunce piatra si sa tulbure lacul in care toti pestisorii, mai mari sau mai mici, sunt multumiti. Asta e si rolul lui Mircia, sa rupa din voturile unui contracandidat mai serios, care ar putea ameninta prima pozitie a actualului. Probabil ca o stie si el, si va fi ultimul sau tun, dupa care va disparea in neantul din care a venit. Concluzie: datorita voua, mandri si verticali (ca trestia) gazetari locali, Deva si devenii vor scapa de fostul in 2016 (dupa ce, tot practicarea gazetariei si pe plaiurile hunedorene i-au asigurat 4 mandate de primar, pe bune si 1 de deputat, la plesneala) si de actualul in 2020 (dupa doua mandate, 1 la pleseala uslista si al doilea, dupa chinuitoare faceri si desfaceri). Succesuri in practicarea meseriei, ca de gazetarie pe bune nu prea e loc!

    Răspuns
    1. Volodia Macovei

      Mulțumesc pentru comentariu.
      Aș fi încântat să ne dați măcar un singur nume de posibil candidat pregătit, promovat sau măcar sugerat de cineva – partid politic sau societate civilă-, despre care să vorbim. Ideea notei noastre era tocmai aceea că este de plâns faptul că nici partidele, nici societatea civilă nu vin în întâmpinarea alegerilor din 2016 cu oameni noi, serioși, astfel încât devenii să aibă de unde să aleagă. Iar scoaterea din joben în ultima secundă a unui candidat nu prea dă rezultate în scrutinurile electorale.
      Cu respect.

      Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
SCANDALUL DE PE RÂUL ALB. Magistraţii joacă bambilici cu dosarul tentativei de omor         UDMR Hunedoara, la 30 de ani de existență         ȚĂRII CÂT MAI MULT CĂRBUNE??? Complexul Energetic Hunedoara, din rău în mai rău         ISTORIE HUNEDOREANĂ. Statuile antice salvate de familia preotului Crăciun înainte de a ajunge pe fundul Cincişului         Incendiu puternic pe calea ferată Simeria – Petroșani         Bărbat întors din Scoția, rătăcit în Ținutul Pădurenilor, după ce căutase Moldova cu GPS-ul         Tragedie în satul Totești. Un bărbat a murit strivit de o conductă de gaz         A murit Costel Alic         Centrul cultural, clădirea IPH și bisericile din Deva – iluminate arhitectural         Cetatea Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”, iluminate în culorile Tricolorului, de ziua Unirii!         Bilanțul Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara pe anul 2019         Hora Unirii la Biblioteca Județeană         Marius Surgent, președinte ALDE Hunedoara: Legea privind preluarea personalului SMURD de către ISU va fi supusă din nou dezbaterii parlamentare         Acţiune cu efective mărite a poliţiştilor rutieri, în vederea reducerii riscului rutier         Atenție pe ce puneți toporul! Poliția a descins la tăietorii de lemne         Magistrați nemulțumiți. Decizie importantă luată de Adunarea Generală a Judecătorilor din Tribunalul Hunedoara         Primarul Devei, ţinta unei manipulări ordinare de tip ONG         Percheziţii în județul Hunedoara, la suspecți de proxenetism         Povestea tezaurului cărbunarilor, comoara din Sarmizegetusa Regia         Cursa „nebună” a unui tânăr pe bulevardele Devei. Șoferul era drogat și nu avea permis