Cuvinte Libere. Și te-ai dus, dulce minune…

Cuvintele libere pe care le… rostesc aici vor să fie prelungirea în timp și existență a numelui primului ziar de după 22 decembrie 1989 apărut la Deva. Nume care, speram noi, atunci, va da glas și putere libertății de conștiință, responsabilitate, de opinie și acțiune a tuturor celor care auziseră doar că aceste valori chiar există prin alte părți de lume, la alți oameni… De parcă noi, românii nici nu eram oameni cu toate țiglele pe casă. Cum, de-atunci trecu atâta amar de vreme, dar și vremuri, chiar fără schimbări de orânduire, ci numai de puteri neputincioase, vedem azi că, dintre toate libertățile visate, cea mai împlinită rămâne libertatea de a ne face de cap.
Dar astăzi, sub Steaua luminoasă a zilei de naștere a poetului Mihai Eminescu, Ziua Culturii Naționale, să nu otrăvim clipa înălțătoare a Iubirii – sentiment care constituie tema majoră a creației și filozofiei geniului cârmuitor al Limbii Române.
Scolastic, minți luminate ale literatirii autohtone ne-au lăsat moștenire drept definiții privind Iubirea în opera lui Eminescu multe pagini de critică și estetică. Iată doar câteva gânduri:
George Călinescu: “Opera literară a lui M. Eminescu crește cu toate rădăcinile în cea mai plină tradiție și este o exponentă deplină, cu toate aspectele romantice, a spiritului autohton.” … “Iubirea este leagăn de gingăşii erotice, o necesitate spirituală de a trăi viaţa speţei cu toate deliciile de ordin sufletesc, superior.”
Despre iubirea în opera Poetului, Tudor Arghezi spunea: “Dragostea lui Eminescu e mai cu seamă senzuală, o dragoste pribeagă, de pasiune. Ea e momentană și totală în momentul ei, și se epuizează în întregime pe o singură împrejurare reluată continuu, continuu trăită și continuu epuizată în întregime. Dragostea lui Eminescu nu e amestecată cu visul. Visul lui începe când dragostea s-a isprăvit. Dragostea poetului n-a durat niciodată, rămâne instantanee, dragoste de senzații iuți”…
În poezia sa de dragoste Eminescu a fost influențat de trăirile sale sufletești, de experiențele sale. Astfel se disting mai multe etape în evoluția poeziei de iubire, de la trăire pasionată la înfrângere.
Sigur, un text de ziar, viabil o zi, cât ziarul, nu poate fi o exegeză a Iubirii în opera eminesciană. Dar poate aminti că astăzi, sub pervertirea cotropitoare a sentimentelor umane, aproape globalizantă, Iubirea nu putea scăpa! Dimpotrivă! Diminuându-se până la pierzanie sentimente fundamentale, precum patriotismul, respectul și rușinea, Iubirea este cea mai pervertită. La propriu, fiind redusă la satisfacerea unor interese imediate sau de perspectivă. Iar ideatic, fiind aproape îngropată în ipocrizie și convenții cvasicomerciale. Ba, însăși asimilarea, în vorbirea curentă și în comportament, a actului sexual cu dragostea, cu iubirea, la modul “hai să ne iubim”, “să facem dragoste” este nu doar o pervertire a unui sentiment deosebit, ci o barbarie!
Este ca distanța dintre versurile eminesciene : “Şi te-ai dus, dulce minune, / Şi-a murit iubirea noastră … / Floare-albastră! Floare-albastră! / Totuşi… este trist în lume!” și cele înscrise pe peretele unui closet public: “În barul din Constanța/ Unde se bea vermut/ Am cunoscut pe Tanța/ Și am iubit-o mult!”
O involuție intelectual-umană!

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − 17 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Povestea viaductelor „gemene” de pe vechea cale ferată Deva – Brad         Accident mortal în Petroșani, pe trecerea de pietoni         Doi hunedoreni trimiși în carantină după ce nu au respectat măsurile de autoizolare         Polițistul Florin Bolosin, trecut în rezervă. Ce spune despre munca în Poliție         A fost reluată susținerea probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere         140 de ani de la înființarea Societății de Istorie și Arheologie a comitatului Hunedoara         Accident rutier pe Autostrada A1 Deva – Sebeș         Parcare nouă, construită la Spitalul municipal Hunedoara         Bugetare participativă: START VOT pentru ideile devenilor         Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Deva a fost deschis integral         Opticline Dr. Angelescu – Inițiativă dedicată medicilor din Spitalul Deva         Ce măsuri s-au luat în Hunedoara, înainte de întoarcerea elevilor la școală         Un muzeu al trenulețelor se deschide în Hunedoara         Lemne expediate ilegal de o firmă din Orăștie         Povestea unui inel deosebit, descoperit la Micia         Coronavirus, situația la zi prezentată de Prefectura Hunedoara         RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ         Accident pe Bulevardul Dacia. Un șofer „și-a spart” bolidul într-o intersecție         Moment festiv la I.S.U. Hunedoara         6 pacienți confirmați „COVID-19” internați la SJU Deva