Cuvinte Libere. Sarmizegetusa – istorie și falsificări…

Se întâmplă că distribuitorul TV la care sunt abonat, care deține monopolul în materie la Deva și-și stresează clienții cu difuzarea haotică a diverselor canale, care apar ziua și dispar noaptea, să-mi bage sub ochi, zilele trecute, Travel Mix. La care văd un tip parcă sprijinit de un stâlp din Calendarul (cadranul) Solar de la Sarmizegetusa. Și-mi explică doct că stâlpii aceia sprjineau cupola edificiului. Fără a menționa că acel spațiu este parte din decorul filmului Dacii. (Produs în 1967, prima superproducție româno-franceză, cu peste 2000 de artiști și figuranți, primul lung-metraj al regizorului Sergiu Nicolaescu). Acum vreo patru ani, Nunu Brilinsky a confirmat că faptul este consemnat și pe panoul de la intrarea în situl arheologic. Ba chiar acele arii circulare și cele rectangulare au fost amenajate la dorința regizorului, care a devenit… istoric. Lucru petrecut cu acceptul foștilor mei dascăli, Constantin și Hadrian Daicoviciu, care au fost consilieri științifici ai regizorului. Fapt care, iată, distorsionează o foarte importantă, dacă nu cea mai importantă pagină a istoriei devenirii acestui neam.
Am vizitat locul originar al neamului cu un an înainte de filmările respective. Unde am ajuns cu un trenuleț forestier, care pleca din Orăștie, dintr-un joagăr, un depozit de lemn, aparent sub șoseaua de la ieșirea din oraș, la intersecția cu drumul gării. La capătulul pasajului peste linia ferată ce nu mai există era expusă chiar locomotiva acelui trenuleț. (Și tot acolo se afla, remodelată ca vehicul feroviar de control, limuzina de producție sovietică, blindată, a Mariei-Mia Groza. O… baracă de vreo șase tone, cu parbriz și geamuri laterale din sticlă incasabilă, anti-glonț, groase de trei centimetri). Cu acel trenuleț ce pufăia și gâfâia vârtos la deal treceam prin… stațiile Căstău, Beriu, Orăștioara de Jos, Costești, apoi, în lungul văii, până la Valea Rea, Anineș și Valea Albă. De unde, pe o potecă și în vreo două ore de mers pe jos, se ajungea la Cetatea regilor daci.
Atunci nu prea aveai ce să vezi… Norocul vizitatorilor de azi! Decorul unui film este punct de atracție turistică. Și prilej de falsificare a istoriei în filmulețe difuzate de canale TV comerciale.
Un alt prilej de forțare a istoriei și mutilare a vestigiilor de la Sarmizegetsa a fost așa-zisa celebrare a 2050 de ani, în 1980, de la întemeierea primul stat dacic sub conducerea lui Burebista. Când lespezile originale de andezit au fost scoase, câte mai erau, și înlocuite cu dale de beton fabricate la IMC Bârcea. De-au fugit toți istoricii invitați din străinătate și evenimentul a eșuat…
Acum nu ne dăm seama de ce și de unde apetitul ăsta pentru falsificarea propriei istorii. Pentru interese turistice?! Sau, mai grav, în scopul creării unei imagini eroice asupra strămoșilor noștri, ca acoperământ că de la cotropirea romană am rămas tot timpul cotropiți?! Iar azi ne cotropim noi-n de noi; nu mai avem nevoie de alți cotropitori.
Cert este că moda falsurilor și minciunilor în istorie continuă. Ba chiar se îmbogățește și se modernizează. Reamintesc însă că, în toate muzeele serioase, exponatele arheologice, artefactele, operele artistice antice sunt expuse exact așa cum au fost descoperite. Nu refăcute, ferchezuite și bibilite ani de zile în laboratoare, ateliere sau fabrici!
Nimeni, la Luvru nu ar îndrăzni să pună mâini noi zeiței Venus din Milo!

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Teribilism la volan. Un tânăr a produs dezastrul pe DN 68 A Deva – Lugoj         Accident grav în Hunedoara. O ambulanță a lovit un biciclist         Accident mortal. Un bărbat s-a prăbușit cu mașina în râul Cerna         Accident grav în apropiere de Brad         Momente traumatizante pentru mama unei fetițe de cinci luni, după ce a adus bebele la spital         Politicienii care râvnesc la primăriile celor mai mari municipii hunedorene         Laureatul Premiului Internațional „Leonardo Da Vinci – Artist Universal” 2019. Romeo Dobrotă (Romi) din Toronto – Artistul plastic din vecini         Au fost scoase la licitație lucrările la Casa de Cultură din Hunedoara         Primarul Marcel Goia nu va mai candida la Hațeg         Seceta și MHC-ul au transformat Lacul Cinciș. Ce se întâmplă la bisericile părăsite         Accident produs de un tânăr de 18 ani         Cum este „chinuită” o angajată a CFR, în fața barierelor de pe DN 7, la Simeria         Elev atacat și buzunărit pe holurile unei școli din Deva         Lucrări de modernizare la Stadionul Municipal Deva         Buget 2020. Proiectele Primăriei Hunedoara pentru acest an         AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ. Cum a fost drămuit bugetul Devei         Investiții în fabrica de clăpari din Orăștie         Bărbat lăsat fără bani într-o parcare din Deva         Sportivi din Deva, campioni la o competiție națională de karate         Clipe de groază trăite de o femeie, în scara unui bloc din Hunedoara