Cuvinte Libere. Rememorare. MOMENTE CRUCIALE !

117
 Din nou, ca-n 1977, Martie-luna feminină a desprimăvărării și iubirii- ne încearcă. De data asta pe toți; toată omenirea pământului. Care ne hrănește, ne ține, ne suportă. Până la un moment dat! Când  se supără, se revoltă și se răzbună. Poate împotriva locuitorilor lui, a popoarelor și națiilor, statelor, care, în goana lor nebună după aur și bogății, calcă pământul în picioare și cu bombe, de tot felul…
…Viața mi-a început pe vreme de război și înainte de a-l cunoaște pe tata, plecat pe front. Am cunoscut mai întâi  un rus îmbrăcat în ceva ce nu era ca hainele noastre, care voia să-i taie mamei mâna, de la încheietură, pentru că nu reușea să desfacă brățara ceasului pe care-l dorea. (Mai văzusem unul, la fel îmbrăcat, cu un ceas mare, ca al nostru de pe măsuță, legat la gât). Însă un pistol la tâmplă, nu știam ce-i ăla așa negru cu gaură la capăt, al altui rus, a oprit măcelul…
…În mai 1970, o parte a României, cea mai mare în Transilvania, a fost inundată catastrofal. Iar Mureșul a ajuns până la stadionul cu același nume din Deva, ale cărui porți au rămas doar cu 50 de centimetri deasupra apei… Că au și apărut glumele, ca acum, la vreme de groază,  când românii mai găsesc să facă haz de necaz, și așa se făcea că Mureșul a ajuns pe stadion din cauza suporterilor din tribună care strigau: Hai, Mureșul! Și a venit…
… În vara 1975, Mureșul s-a umflat din nou, nu la fel de catastrofal, dar la Ilia, colonelul Horia Șerbănescu, comandantul județean al Gărzilor Patriotice, promovat de la UM -Vânători de Munte Brad, unitate de elită, conducea operațiunile de salvare  de pe acoperișul celei mai înalte clădiri atunci, magazinul cooperatist recent inaugurat. Iar la ferma de porci din Gelmar ajunsese Mureșul, care a depășit barajul ridicat după precedentele inundații, și devenise acută mutarea animalelor din ferma Gelmar la cea din Romos. Acțiune la care au fost oprite toate camioanele ce treceau prin zonă, și care au efectuat mutarea, cu foarte puține pierderi de animale…
… În 4 martie 1977  a avut loc ultimul mare și distrugător cutremur în România. Încercare  grea, dar născătoare de umanism și solidaritate, populația salariată contribuind inclusiv bănește la ajutorarea sinistraților. Iar Deva a cunoscut-o pe Nadia Comăneci direct, la inaugurarea Sălii Sporturilor, încă supraviețuitoare…
… În 4 august 1977 a început Greva socială a minerilor din Valea Jiului. Transformată (ca toate grevele din trecutul apropiat,  1918- marșul și greva tipografilor, 1929- greva de la Lupeni, 1933-  Atelierele CFR Grivița; ca Răscoala din 1907),  în propagandă politică, după interesul partidelor aflate la putere…
… În decembrie 1989 a avut loc o fundamentală ridicare în picioare a unui popor, a unei Națiuni împotriva unei odioase orânduiri de stat. Cel mai înălțător moment din Istoria acestui Neam!… Urmat de lupte politice și de stradă pentru putere, denaturate, apoi  deturnate de la  ținta lor democratică inițială.  Pe care tot odioasa propagandă politică le hrănește și azi…
… Când România este prinsă,  tot fără să vrea, ca  în războiul menționat la începutul acestei rememorări a unor momente cruciale,  într-o bătălie tot pe viață și pe moarte. Nu cu glonțul, ci cu virusul. Și cu… clonțul. Mult mai parșiv decât glonțul!  În care, neașteptat, oficialitățile României se comportă salutar, până acum ferindu-ne de decese… Dacă omitem, cum face  media oficială, morții de gripa noastră proprie, dar care nu contează; tot efortul având un singur  țel: primul mort de Covid-19…
… Doamne, iartă-i pe români!

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *