Cuvinte Libere. MIC… DICȚIONAR DE BARBOLOGIE

După cum se înțelege din titlu, aici nu vorbim despre moda  și stilul bărbilor, nu facem apologia  și nici critica purtătorilor de bărbi sau a  bărbilor. Deși este evidentă tendința de îndesire, până la  cvasigeneralizare a bărbilor, a purtătorilor de bărbi. Care, la fotbaliști de pildă,  aproape concurează desimea ierbii din gazoane, atâta doar că iarba e verde, altfel nu am mai deosebi jucătorii de suprafața de joc… Pe care nu îi mai putem  identifica după trăsăturile feței, ci  doar după culorile echipamentelor și cifrelor de pe tricouri… În copilărie, în primii ani de școală, pe vremea pionieriei, bărbi purtau doar preoții, popii, cum ziceau bătrânii. Dar, cam în toate sălile mari de instituții, în vitrine uneori,  pe pereții sălilor  festive, chiar și  de clasă, în cancelariile profesorale, în sălile căminelor culturale-obligatoriu se aflau patru portrete. Ale lui Marx, Engels, Lenin și Stalin. Iar noi, nu la pionieri, ci acasă, de la părinți și bunici am învățat  numele lor după bărbile celor patru: barbă albă, barbă neagră, barbă cioc, barbă deloc. Mai încoace, în secolul trecut circula legenda că la televiziune, atunci era una singură, TVR, nu aveau voie să apară purtătorii de bărbi, indiferent de  profesia lor, că nu-i plăcea “tovarășei” să vadă bărboși… Tot pe atunci, la Tipografia Deva,  cea veche, de vis-a-vis de Liceul Pedagogic, șoca cu barba sa bogată, pe toată fața și lungă peste nodul de la cravată, linotipistul Jeni Duma. Personaj legendar, agreabil, charismatic și știutor de gramatică; culegea texte  de ziar aproape fără greșeală. Și se afla într-o permanentă întrecere cu colegul său mai vârstnic, Nicu Hada: care reușea să scoată mai repede o pagină de ziar, format mare, fără greșeli de tipar!  Deseori, ambii aduceau reproșuri corecturii, care nu sesizase o greșeală la prima citire pe șpalt… Mai cu seamă când era vorba de introducerea unei virgule, ceea ce impunea reculegerea unui rând complet și, implicit, riscul strecurării unei alte greșeli, de literă, în rândul respectiv. Cu scosul unei virgule era ușor – o elimina paginatorul cu sula, unealta sa de bază, cu care opera în  textul de plumb.  Odată, aflându-ne noi, redacția împreună cu frații noștri tipografi, într-o excursie la Poiana Narciselor de sub poala Munților Făgărașului, o bunicuță localnică, văzându-l pe Jeni al nostru cel cu barbă, a dat să-i sărute mâna, și i -a și zis: Sărut mâna,  Părinte!
 Deși promisesem că nu aduc critici purtătorilor de bărbi, nu pot trece peste observația  că moda este într-o reală expansiune între bărbați, de la vârste tinere până la adânci bătrâneți. Dar una e să porți o barbă îngrijită, cu stil, și alta e o față acoperită cu păr; să porți păr neîngrijit pe față! După cum, concomitent cu îndesirea purtătorilor de bărbi  crește numărul… nepurtătorilor de păr pe cap.  Din cauze fiziologice și din cauza… modei capetelor rase. Ba, sunt tot mai des vizibile țeste rase continuate, de la urechi în jos, cu bărbi dese, sau cu păr pe față… Iar foarte mulți dau impresia că și-au lăsat bărbi ca să… aibă și ei ceva.
 Morala. V-am ținut de vorbă, am pus, am tras niște bărbi, ca să vă abat gândurile de la… barbologia oficială românească. Măcar câteva minute să nu vă mai intoxicați cu demagogie politică, servită zilnic, 24 din 24 de ore la televizor, de 30 de ani, de către liderii noștri. Care par  foarte respectuoși față de exigențele… tovarășei, fiind nepurtători de bărbi. Dar sunt generoși distribuitori-difuzori de barbologie!

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouă + 11 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Recomandări I.T.M. Hunedoara privind prevenirea răspândirii noului coronavirus         Bărbat rătăcit în pădure, găsit de jandarmi         Jandarmii montani, pregătiți în Cheile Tăii         2800 de recoltoare oferite de Asociația de Prietenie China – România au ajuns la două instituții din subordinea CJ Hunedoara         Casa de cultură din Hunedoara intră în șantier         Accident pe DN 76, în zona Brad. Tânără la un pas de tragedie după ce a pierdut controlul mașinii         Momente cumplite pe râul Strei. O fetiță a dispărut în apele canalului de derivație         Tavanul s-a prăbușit peste biroul lui Costel Avram, din Consiliul Județean Hunedoara         27 de noi cazuri de Covid 19 în județul Hunedoara, într-o singură zi         Când vom vedea rapoartele anuale de activitate ale aleșilor locali din Orăștie?         Microhidrocentrală plănuită pe barajul lacului de acumulare Poiana Ruscă         Cum ar trebui gândită, denumită și predată educatia sexuală în scoli         Constructori acuzați că au decontat ilegal lucrări finanțate de UE în Lupeni și Băile Herculane         Doi bărbați sunt cercetați pentru braconaj, după ce au fost prinși noaptea la vânătoare         O mocăniță pentru județul Hunedoara         L-ați văzut?         ISTORII HUNEDORENE. Dealul Cetății Deva în administrarea Societății de Istorie și Arheologie a Comitatului Hunedoara         Oamenii din Sântandrei au ajuns la capătul răbdării, din cauza penelor de curent         ACCIDENT. Mașină lovită de tren la trecerea peste calea ferată, din halta Geoagiu         Accident grav, cu șapte răniți, produs de un șofer teribilist de 23 de ani