Cuvinte Libere. EUROPA E CU NOI !

De ieri, mă simt… mai tânăr cu vreo 27 de ani! Mă simt ca-n primele cinci zile de apariție a ziarului “Cuvântul Liber”, când dădeam titlul paginii a 4-a (politică externă): “Europa e cu noi!” De-atunci până ieri nu am mai simțit așa ceva! E drept, nu Europa e de vină, ea era cu noi, aproape ne-a împins în UE, ne ținea mereu de mână, ne ajuta să trecem strada spre… autostrăzile continentale. Pe care altfel se umblă, dar noi tot cu… carul cu boi. Rămași înrămați ca-n pictura lui Grigorescu… Ba, nu era de-ajuns că Europa, Uniunea Europeană mai exact se lupta să deschidă ochii românilor și României spre viitorul unit și democratic, ne-am trimis noi înșine, cu votul propriu, niște români care ne-au beștelit chiar mai urât decât o făceau vechii… europeni înnobilați ca dascăli de Democrație și Libertate. Sigur, se poate vorbi și despre prețul intrării/ primirii noastre în UE. Dar azi, după ce domnul Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, urmașul lui Jose Manuel Barroso (mai prieten al lui Băsescu decât al României!), a vorbit despre România cu mai sinceră aplecare decât românii noștri de-acolo, zic din nou: Europa e cu noi!
Iată câteva fragmente din discursul lui Juncker, în care acesta s-a referit la țara noastră, selectate de “Transilvania Reporter” din Cluj, care întărește ideea că, de multe ori, în provincie se face presă serioasă:
Criza vaccinurilor: „Este inacceptabil ca în 2017 să mai existe copii care să moară de boli ce trebuiau de mult să fi fost eradicate în Europa. Copiii din România sau Italia trebuie să aibă același acces la vaccinuri anti-rujeolă ca și ceilalți copii din toată Europa. Fără doar și poate.”
Spațiul Schengen: „Dacă vrem să întărim protecția granițelor noastre externe, atunci trebuie să deschidem imediat spațiul de liberă circulație Schengen Bulgariei și României. Ar trebuie de asemenea să permitem Croației să devină un membru plin Schengen, odată ce întrunește toate criteriile.”
Centenarul: „Eu personal voi acorda o atenție sporită Estoniei, Letoniei, Lituaniei și României în 2018. Acesta este anul în care ele își vor sărbători cea de-a 100-a aniversare. Cei care vor să modeleze viitorul continentului nostru ar trebui să înțeleagă și să onoreze istoria noastră comună. Aceasta le include și pe cele patru state – Europa nu ar fi întreagă fără ele.”
Summitul european: „Fac un apel către președintele [Consiliului European] Tusk și România, țara care va deține Președinția [Consiliului UE] în prima jumătate a anului 2019 să organizeze un summit special în România în 30 martie 2019. Dorința mea este ca acest summit să se țină în frumosul oraș vechi Sibiu, sau, cum îi spun eu, Hermannstadt. Ar trebui să fie momentul în care ne adunăm împreună pentru a lua deciziile necesare pentru o Europă mai unită, mai puternică și mai democratică”. (Summiturile europene sunt întrunirile șefilor de stat și de guvern ai țărilor membre, sub numele de Consiliu European, ele constituind forul suprem de decizie în Uniune).
Mai precizăm doar că domnul Jean-Claude Juncker (născut la 9 decembrie 1954, Redingen, Luxemburg) a fost prim-ministru al Luxemburgului între 20 ianuarie 1995 și 4 decembrie 2013. Mandat în care a recomandat ca Sibiul să fie Capitală Culturală Europeană, concomitent cu Luxemburgul. Așa că, trompetiștii s-o lase mai moale cu meritele actualului președinte al României în acel caz, și să rețină doar afinitatea de limbă între cei doi. Care va face Sibiul și Capitală Politică a Europei!

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Cuvinte Libere. EUROPA E CU NOI !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Zeci de oameni au primit ajutor la Adăpostul de noapte din Deva         Bugetul municipiului Deva pe anul 2020 în dezbatere publică         Șoseaua din Pasul Vulcan interzisă mașinilor pe timpul iernii         „HOŢULUI DE HOŢIE ÎI E FRICĂ” Criza alimentelor de la Spitalul Judeţean şi apelul (ipocrit) la responsabilitate         Casă mistuită într-un incendiu         Centrul Județean pentru Managementul Situațiilor de Urgență împlinește 6 ani de la primul apel. Bilanțul instituției         Focar de pestă porcină africană. Mai mulți mistreți au fost găsiți morți         Greva muncitorilor de la SEWS R Deva a încetat. Oamenii au obținut o victorie uriașă         Medicii și conducerea spitalului din Deva se contrazic pe meniul bolnavilor: „Este o situație extrem de gravă”         Șofer inconștient, manevră criminală pe DN 7. Scena șocantă înregistrată de o cameră de bord         BIROCRAŢIA, ETERNA BOALĂ A SPITALELOR. Prefectul judeţului Hunedoara intervine în criza tomografului de la Deva         DESCOPERIRE. În “patria” Dinozaurilor Pitici. Ciorile erau exagerat de mari         Angajații SEWS-R Deva au intrat în grevă, fabrica e în fierbere. Conducerea companiei încearcă să oprească protestul         Arestări în cazul prostituatei de lux din Deva snopită în bătaie după ce a refuzat un italian         Tânără prostituată snopită în bătaie într-un apartament din Deva, la comanda unui italian         Ce suprafață de pădure va fi regenerată în 2020, în Hunedoara         Activitatea Poliției Locale în ultimul trimestru din 2019         Eminescu cel veșnic         Fraude pentru obținerea de fonduri UE prin APIA Hunedoara         ANI a găsit-o în incompatibilitate pe Delia Bada, fosta șefă a spitalului din Deva