Cuvinte Libere. DEMOCRAȚIA- CUVÂNTUL CUVINTELOR !

În vremile astea atât de dușmănoase care  bântuie asupra României, secându-i, uscându-i  seva dătătoare de viață din bogăția și frumusețea fizică a teritoriului binecuvântat, prin nepriceperea și indolența trăitorilor de aici- democrația a devenit un cuvânt mai frecvent pronunțat decât: mamă, tată, mâncare, Dumnezeu, iubire, pace, credință,  muncă, sănătate, bunăcuviință, educație, civilizație, istorie, cultură… Democrația-un cuvânt care, parcă, pe noi  ne urâțește fizic și moral, ne dezbină, ne ațâță unul împotriva celuilalt, chiar drag de ne-a fost cândva. Iar acea imbecilă definiție a rezistenței noastre datorată firii ce ne aseamănă cu… trestia, încovoiată dar nu moartă, se manifestă și… intelectual. Prin creația orală, sau de autor, dar intrată în folclor, într-o varietate atât de stufoasă a definițiilor date democrației. Iată o selecție, și veți constata, dacă aveți răbdare, că parcă sunt producții sută la sută garantat ale spiritului mioritic…

*Democraţia este încrederea nefondată în înţelepciunea colectivă a prostiei individuale.*Democrația nu înseamnă numai dreptul de a-i trimite pe toți în p… mă-sii, dar și obligația de a pleca acolo, dacă asta vrea majoritatea.*Democrația se bazează pe trei principii:- libertatea cuvântului,- libertatea cugetului, – înțelepciunea de a nu le folosi pe primele  două.*Democrația bagă poporul într-un joc controlat, dar în care nu poporul are controlul asupra jocului.*Democrația este o superstiție bazată pe statistică.*Democrația este înlocuită din ce în ce mai mult prin demografie și demoscopie (sondarea opiniei publice cu întrbări din statistici).*Dacă votul democratic ne-ar aduce ceva folositor sau vreo schimbare în bine,  nimeni nu ne-ar mai lăsa  să votăm.*Votul democratic este alegerea între lac si puț.*Votul democratic ne garantează că nu vom fi mai bine guvernați decât o meritam.*Oricarui guvern îi este groază de democrație.*Democrația este calea de mijloc, care trece peste tot și nu duce nicăieri.*Prin vot democratic va fi ales acela, pe care bogații vor trebui sa-l mituiască.*Democrația e ca un șlagăr pe care toți îl cântă, dar căruia nimeni nu-i cunoaște textul.*Democrația este triumful covârșitoarei majorități asupra covârșitoarei minorități.*Democrație este atunci când vaca are dreptul sa-l aleagă pe acela care o va mulge.*Democrație este atunci când turma de oi îl conduce pe măgar.*Intr-o democrație puterea pleacă de la popor, dar  rar se întoarce la acesta.*Înainte de alegerile democratice ne întreabă pisoiul, cătelușul si mielul cam ce ne-am dori de mâncare. După alegeri hotărăsc democratic tigrul, lupul si oaia ce vom mânca.*Democrația e ca sexul: dacă e bună, e foarte bună. Daca e doar așa si-așa, tot  bună e!*Democrație nu înseamnă că eu sunt egal cu tine, ci că tu ești egal cu mine.*Democrație este atunci când în același timp unul bagă viteză, iar celălalt frânează si totuși nu se întampla niciun accident.*Democrația este forma politică în care fiecare cetățean primește ceea ce merită majoritatea.*Intr-o democrație ai voie să alegi între a vrea ceea ce vrea majoritatea sau a accepta ce-ți dau cei aleși de majotitate.*Democrația este ca o barieră: javrele si jigodiile se târăsc pe sub ea, lupii și leii sar peste ea, iar boii și bivolii rămân în fața ei.*Democrația a trebuit inventată pentru a împăca libertatea individuală cu conducerea pluralistă.*Intr-o democrație este mai important cel care votează, decât cel care numără voturile. Intr-o dictatură e invers.*Principiul fifty-fifty pe care se bazează democrația este bănuiala periodică a faptului că 50% dintre oameni au dreptate ceva mai mult de 50% din timp.*Democraţia este abilitatea de a coordona din afară circul din cuşca maimuţelor.*Democrația este mai degrabă o culegere de principii decât o formă de guvernare.*Democrația garantează fiecăruia libertatea cuvântului. Ea nu garantează, însă, că fiecare va fi și ascultat.

Cam asta e chiar viața noastră!

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Centrul Județean pentru Managementul Situațiilor de Urgență împlinește 6 ani de la primul apel. Bilanțul instituției         Focar de pestă porcină africană. Mai mulți mistreți au fost găsiți morți         Greva muncitorilor de la SEWS R Deva a încetat. Oamenii au obținut o victorie uriașă         Medicii și conducerea spitalului din Deva se contrazic pe meniul bolnavilor: „Este o situație extrem de gravă”         Șofer inconștient, manevră criminală pe DN 7. Scena șocantă înregistrată de o cameră de bord         BIROCRAŢIA, ETERNA BOALĂ A SPITALELOR. Prefectul judeţului Hunedoara intervine în criza tomografului de la Deva         DESCOPERIRE. În “patria” Dinozaurilor Pitici. Ciorile erau exagerat de mari         Angajații SEWS-R Deva au intrat în grevă, fabrica e în fierbere. Conducerea companiei încearcă să oprească protestul         Arestări în cazul prostituatei de lux din Deva snopită în bătaie după ce a refuzat un italian         Tânără prostituată snopită în bătaie într-un apartament din Deva, la comanda unui italian         Ce suprafață de pădure va fi regenerată în 2020, în Hunedoara         Activitatea Poliției Locale în ultimul trimestru din 2019         Eminescu cel veșnic         Fraude pentru obținerea de fonduri UE prin APIA Hunedoara         ANI a găsit-o în incompatibilitate pe Delia Bada, fosta șefă a spitalului din Deva         PIAȚA MUNCII. Rata șomajului din județ a crescut         ÎN AJUTORUL OAMENILOR. Şase ani de funcţionare a CJMSU Hunedoara fără nicio secundă e întrerupere         Castelul Corvinilor a adus venituri de 1,6 milioane de euro         Situația regretabilă remarcată de un istoric, despre salariile polițiștilor locali: „Mi-au trebuit 40 de ani de cercetări şi publicaţii ştiinţifice ca să le ating pragul salarial”         2020, AN ELECTORAL. Ruinele Devei în vizorul Primăriei