Cuvinte libere. Criza de spiritualitate și… cavalerii Apocalipsei sociale

Într-o carte nu atât de veche, cât învechită de calitatea joasă a hârtiei de tipar, așa-zisă velină (pe dracu’, mai lemnoasă decât hârtia de ziar, dar se tipăreau cărți bune pe ea; acum hârtia e chiar mai bună decât tipăriturile…), care se îngălbenește mai repede, așa cum îmi zicea bunica din Sebeș, când îi povesteam pe unde am umblat și ce-am mai văzut: “A, nu mă gălbeni!”, George Sbârcea, compozitor
(Ionel-Ionelule! ), muzician și ziarist la Tribuna – Cluj, pe vremea lui Ion Agârbiceanu, “Cafeneaua cu poeți și amintiri”, publicată, parcă ostenativ, în 1989, poetul Dan Botta, fratele actorului Emil Botta, poet la rândul lui, spunea la un moment critic, ca întotdeauna în privința României, adică înaintea celui de-al doilea război mondial, ceva ce seamănă și cu anul apariției cărții și cu anii de după… Spunea Dan Botta: “Ne așteaptă un nou ciclu istoric, odată cu o nouă renaștere spirituală, dar cu prețul jertfirii de sine a actualei civilizații, peste care planează o lumină sepulcrală” (de mormânt, cum ar veni).
Criza de spiritualitate este chiar trama pe care autorul urzește povestirle sale cu și despre marile personalități ale vieții spirituale din epocă, cu care a venit în contact direct, ca gazetar și om de muzică. Într-o anumită împrejurare a ajuns să-l întâlnească pe Luigi Pirandello, chiar la el acasă, la Roma, în 1934, anul în care dramaturgul a devenit laureat al Premiului Nobel, “pentru îndrăzneața și ingenioasa renaștere a artei dramatice și scenice”- suna motivația înaltului juriu. Cu acest prilej, Pirandello i-a vorbit traducătorului român, calitate în care acesta se afla acasă la marele dramaturg al lumii, despre cei patru cavaleri ai Apocalipsei sociale, cei mai mari dușmani ai omului: Egoismul, Teama, Minciuna și Invidia! Care ne însoțesc tot timpul, în toată istoria lumii, ba chiar ne alcătuiesc agenda vieții! Când nu ne guvernează direct…
Și, chiar dacă nu sunteți de acord cu aceste… cuvinte libere, conform cărora ziaristica, gazetăria, ba chiar și jurnalismul atât de frumos mișcător din coadă, aparțin spiritualității, credeți-l vă rog pe cel mai prolific dintre ziariștii români, din întreaga noastră istorie a spiritualității, singurul geniu român mort în țara sa, Nicolae Iorga. Și nu vom polemiza pe seama morții sale, dar trebuie să amintim că încriminatul legionarism nu pare a fi ucigașul, stiindu-se că legionarii își asumau public crimele, imediat după comiterea lor.
Pentru ziariști, Nicolae Iorga a lăsat drept moștenire un crez al său, conform căruia ziaristul trebuie să fie un spirit liber, bun observator, vioi, plin de iubire pentru meseria sa, să aibă argumente și sentimente clare, și onoare! În sensul că informarea onestă a semenilor este o datorie morală de prim ordin! Mă tot crucesc în fața televizorului căutând și rareori găsind măcar un singur jurnalist, care să adune în prestația sa profesională măcar trei dintre calitățile pe care le reclama marele Nicole Iorga ca alcătuind Biblia meseriei!… Când aflați de vreunul, anunțați-mă, vă rog. Mulțumesc. Dar nici în paginile de ziare, atâtea câte mai sunt, ziare și pagini tot mai puține, e greu de întâlnit un ziarist creionat de cel mai ilustru savant român! Destul de necunoscut, tot mai puțin evocat și invocat. Probabil tot din cauza unui cavaler al apocalipsei sociale. Invidia? Probabil că da!

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
SCANDALUL DE PE RÂUL ALB. Magistraţii joacă bambilici cu dosarul tentativei de omor         UDMR Hunedoara, la 30 de ani de existență         ȚĂRII CÂT MAI MULT CĂRBUNE??? Complexul Energetic Hunedoara, din rău în mai rău         ISTORIE HUNEDOREANĂ. Statuile antice salvate de familia preotului Crăciun înainte de a ajunge pe fundul Cincişului         Incendiu puternic pe calea ferată Simeria – Petroșani         Bărbat întors din Scoția, rătăcit în Ținutul Pădurenilor, după ce căutase Moldova cu GPS-ul         Tragedie în satul Totești. Un bărbat a murit strivit de o conductă de gaz         A murit Costel Alic         Centrul cultural, clădirea IPH și bisericile din Deva – iluminate arhitectural         Cetatea Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”, iluminate în culorile Tricolorului, de ziua Unirii!         Bilanțul Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara pe anul 2019         Hora Unirii la Biblioteca Județeană         Marius Surgent, președinte ALDE Hunedoara: Legea privind preluarea personalului SMURD de către ISU va fi supusă din nou dezbaterii parlamentare         Acţiune cu efective mărite a poliţiştilor rutieri, în vederea reducerii riscului rutier         Atenție pe ce puneți toporul! Poliția a descins la tăietorii de lemne         Magistrați nemulțumiți. Decizie importantă luată de Adunarea Generală a Judecătorilor din Tribunalul Hunedoara         Primarul Devei, ţinta unei manipulări ordinare de tip ONG         Percheziţii în județul Hunedoara, la suspecți de proxenetism         Povestea tezaurului cărbunarilor, comoara din Sarmizegetusa Regia         Cursa „nebună” a unui tânăr pe bulevardele Devei. Șoferul era drogat și nu avea permis