Cuvinte Libere. Cine minte și manipulează?!

Știre: “Radu Tudor a prezentat, miercuri, la ”Punctul de Întâlnire”, o serie de cifre spectaculoase, privind salariații și pensionarii din România. Numărul salariaților din România a ajuns la un nivel record pentru ultimii ani, ridicându-se la aproape 6,35 milioane, conform numărului de contracte înregistrate oficial. Dintre aceștia, un milion lucrează la stat, iar restul în domeniul privat. Pe de altă parte, numărul pensionarilor este de aproximativ 5,04 milioane. ”Un raport bun pentru economie” a arătat Radu Tudor, după ce o lungă perioadă numărul pensionarilor a fost mai mare decât cel al salariaților. Dintre aceștia, doar 8.000 au pensii speciale, iar impactul bugetar al acestora este minim”.
Mediafax: “România a înregistrat cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, de 5,7%, în al doilea trimestru din 2017, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind urmată de Letonia, cu 4,8%”- preciza un raport al Eurostat prin luna august.
Judecând după aceste două informații, cărora nu avem cum să nu le dăm crezare, fiind produse de statistica europeană, pe care nu o pot curvăsări cum vor politicienii români și jurnaliști opozanți puterii actuale din România, suntem cei mai tari, cum erau dacii între traci… Adică, toate mareele de zoaie, țunami și lături pe care le deversează zi după zi, ceas după ceas televiziunile de… fake news, de fabricat știri, ar fi false, mincinoase și manipulatoare. Pe cine să crezi? Pe Cozmin Gușă și Bogdan Rareș și suita lor de invitați deopotrivă cu ei, de tip Oreste, Ion. M. Ioniță; pe ceaunul României Tv., în care fierb ovule stătute ale unor refulări criziste fără satisfacții; pe Orcanii de la B1 Tv.- Banciu, Mănăstire, Bădin; pe ochii dați peste cap ai galeriei de vedete tv. vedetiste – Dana Grecu, Oana Stancu, Ana Maria Roman, Sandra Stoicescu (fără referire și la grupul “de elită” al lui Gâdea); pe ce spune mai sus Radu Tudor, după câteva înjurături înmănușate în catifea la adresa guvernării actuale- pe cine să crezi? Cine minte și manipulează?(Pe… anteniști măcar îi înțelegem de ce au întors armele: fiindcă puterea guvernantă nu a mișcat vreun deget în sprijinul aiatolahului lor, Voiculescu Dan).
Cam la atât se reduce agenda de informații și știri a României: la o ordinară manipulare și mistificare, la ocuparea minților- sărace și sărăcite de pe urma mizeriilor și mincinilor cu care sunt alimentate necontenit-; de ipocrizie și lene în gândire cu creierii proprii; la aroganța unor televiziuni și realizatori tv. că ele/ei conduc România!

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Dotări noi la secția de Obstetrică – Ginecologie în spitalul din Hunedoara         Adrian David a fost numit administrator public al Devei         Renoir, poet al culorii         PRIMĂRIA DEVA. Banii pentru bursele elevilor au intrat în conturile școlilor         Cel mai bun an pentru Castelul Corvinilor         Tânăr condamnat după ce a jefuit un elev în Hunedoara         IULIU WINKLER: “Exodul creierelor, un fenomen care va afecta structural întreaga UE”         Carmen Hărău: “Pensiile speciale legiferate de PSD sunt o palmă dată celor care au muncit din greu!”         Tragedie pe DN 7, în apropiere de Deva: doi oameni au murit         Tineri prinși la furat         Razii în piețele Hunedoarei         Petarde confiscate de polițiști         RAR Hunedoara construiește un sediu nou în Parcul Industrial         ÎNVESTIREA NOULUI PREFECT. Vasilică Potecă: “Cei care respectă legea n-au de ce să se teamă”         Cât au cheltuit primăriile din județ pentru cadourile oferite copiilor de sărbători         Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean”. Demonstraţie de robotică la Deva         PRIMĂRIA DEVA. Banii pentru bursele școlare         16 transportatori rutieri din județul Hunedoara au fost controlați de inspectorii de muncă         Percheziţii domiciliare în 4 judeţe şi un prejudiciu de peste 25.000 de lei recuperat de poliţiştii hunedoreni         Tragedia care a cutremurat Hunedoara. Trupul pompierului Dragoș Petru și al fratelui său au fost aduse acasă