Cuvinte Libere. CE VINĂ AU MEDICII ȘI ASISTENTELE???

De ceva vreme, județul Hunedoara a redevenit cunoscut și celebru în țară. Dar nu datorită gloriei industriale trecute și îngropate. Ci, datorită… reîntoarcerii Spitalului Județean- pompos, orgolios supranumit- “de Urgență” din Deva, la renumele din anii 70: “Spitalul Morții”. Renume cucerit prin clinicile din Cluj și Timișoara, unde ajungeau  bolnavii, care mai ajungeau, că mulți mureau pe drum, în îmbătrânitele autosalvări care îi duceau acolo… Și-mi amintesc de reporterul  aflat în… punct fix, sub acoperire, fiind nou și necunoscut încă în oraș, care încerca să afle cum se poate muri, într-un spital din capitala unui județ, de un abces dentar, o operație de apendicită, o insuflație cu novocaină…
 Precizez însă că această sinistră carte de vizită a spitalului devean nu se datora nici atunci,  nu se datorează nici acum exclusiv calității și calificării personalului medical încadrat- medici, surori, pe-atunci, acum asistente!  Totul derivă din realitatea jenantă că acest spital a fost și este  folosit de toate autoritățile și administrațiile politice  județene ca loc călduț și onorabil pentru clientela politică, veche și nouă, după rotațiile la putere, însemnând  nemotenii,  prietenii, obligații familiale,  servicii întoarse unor altor favoruri.  Ceea ce înseamnă că la  conducerile unității și secțiilor nu întotdeauna ajungeau cadrele cele mai competente, de probitate garantată.
 Dar, de vreo 25 de ani, aceste năravuri  pălesc pe lângă bomba cu ceas ce ticăie în numeroasele clădiri, care au întregit spitalul  inițial, dând o imagine impresionantă la vedere, de afară, dar numai de fațadă! Afară-i vopsit gardul… Pentru că, spitalul a ajuns așa și datorită faptului că investițiile de dezvoltare și specializare, corpurile nou clădite în ultimii aduceau și bani… investitorilor politici! Și, în general spitalul de azi este o pușculiță de făcut bani pentru partidele aflate la conducerea județului, și, se subînțelege,  pentru unele cadre de partid, nu? Iată, de pildă, la ce a folosit, în starea de criză în care spitalul își îmbolnăvea propriii medici și personalul  mediu, remodelarea și remobilarea de lux a unor saloane  la Baia Sărată, unitate subordonată spitalului-la ce bun?  Cu banii cheltuiți acolo, nu era mai urgentă și utilă achiziționarea aparaturii, tehnicii, medicamentelor, echipamentelor  necesare protecției personalului  și tratamentelor bolnavilor? Fără de care, spitalul însuși a devenit purtător de Covid 19! Dar avem saloane noi la Baia Sărată închisă. Cine e ca noi, deștepții?…
  În atare stare întreb și eu, așa retoric: ce vină au medicii și asistentele ????

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − 12 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Prins la furat, deși trebuia să rămână în izolare         Tânără anchetată după ce a fugit de la locul accidentului         Accident rutier. Biciclist rănit grav         Tineri trimiși în carantină pentru că nu au respectat măsura izolării         Hoți prinși la Mina Paroșeni         Hunedorean prins cu țigări de contrabandă         556 de hunedoreni vindecați de Covid 19         RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ         CJ Hunedoara distribuie echipamente de protecție spitalelor suport Covid-19         Drumul Județean 687 Hunedoara – Călan. Cum s-a lucrat în ultimul an la șoseaua modernizată pe fonduri UE         O piesă deosebită din colecțiile Muzeului de Etnografie și Artă Populară Orăștie         Au început lucrările de anvelopare la Blocul 79, strada Bejan, din Deva         Drumul Cerbăl – Socet intră în șantier         Situația cazurilor COVID-19 la unitățile din subordinea CJ Hunedoara         DN 7 A a intrat în reparații         Povestea viaductelor „gemene” de pe vechea cale ferată Deva – Brad         Accident mortal în Petroșani, pe trecerea de pietoni         Doi hunedoreni trimiși în carantină după ce nu au respectat măsurile de autoizolare         Polițistul Florin Bolosin, trecut în rezervă. Ce spune despre munca în Poliție         A fost reluată susținerea probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere