Cuvinte Libere. Americanii au Las Vegas, noi – Las Fierbinți. Aici e diferența… (I)

Pe timpul când poate/parcă exista chiar un program de… frânt aripile TAROM, de cădeau avioanele cu repetiție, arând miriști și omorând nevinovați, care nu puteau gândi că unii gândesc cum să scoată avioanele noastre de pe aeroporturi internaționale, un zbor spre SUA se făcea cu avioane exclusiv ale altor companii. (Apropo. Am fost uluit că presa liberă, inclusiv de deontologie, făcea mișto de asistența oficială, guvernamentală, la aterizarea, pe Otopeni, a primului avion nou, Boeing 737-800, achiziționat de TAROM. De după celebrele A310, cumpărate de guvernul Petre Roman, care au marcat începutul falimentării companiei autohtone. Făceau mișto de cei care cumpără! Nu investigau vinovățiile care au spulberat aeroflota TAROM!).
Drept care, cei trei… drumari deveni – ing. Petre Cureteanu, ing. Gheorghe Palcanin și… povestitorul, atunci secretar al Patronatului Drumarilor din România -, ce urmau să participe la Expoziția Internațională de Construcții de la Las Vegas, Nevada – SUA, în ianuarie 2003, au decolat de pe Otopeni cu un avion al KLM Royal Dutch. Până la Amsterdam. De pe Schiphol AirportCity Amsterdam, îmbarcați într-un Boeing 747, de 400 de locuri, cât un cinematograf, aveam să ne înălțăm la peste 9000 de metri, uneori peste 10000, deasupra nord-vestului Atlanticului. Apoi peste Marile Lacuri Nord-americane , ca să aterizăm la Minneapolis-St. Paul, în Minnesota, după aproape patru ore de zbor. Lin, plăcut, îmbelșugat… Apoi, cu un avion mic, comparativ cu precedentul, al companiei Northwest, zgârcită (o punguță cu 30 de grame alune și o băutură răcoritoare la doză mică), iată-ne în Aeroportul Las Vegas. A cărui sală de primire este chiar un cazinou. Lume mai multă la mesele de jocuri și păcănele decât la porțile de îmbarcare. Și, prima femeie care arată ca o… femeie, românca Simona M., reprezentanta agenției de turism care ne-a adus aici… Ne conduce la Circus Circus Hotel & Casino, bag seamă locul de găzduire a românilor, de la Romulus Rusan încoace. Cum aflasem din mai multe note de călătorie ale unor români pe care soarta i-a răsfățat. Cum mă simt și eu ajuns unde nici în visuri nu mă vedeam…
La Las Vegas Convention Center ne deplasăm… pietonal. Mai mult lălăind prin cazinouri de pe traseu, prin parcări și prin fața unor… fațade de hoteluri imense, ca lungime, lățime și înălțime… Expoziția e bine, merci, mare, imensă, ca spațiu de expunere, ca diversitate de exponate, expozanți și vizitatori. Multă tehnologie modernă, mașini și scule, echipamente și materiale etc.
Iar imensitatea este cuvântul care însoțește tot ceea ce vedem și ne înconjoară în inima deșertului american. Înclusiv deșertul! Inclusiv valea râului Colorado și barajul Hower Dam… Inclusiv ciudățeniile societății de consum… Tot imense!
În scurta aventură americană a grupului de 20 de constructori români, veniți în organizarea ARACO (Asociația Română a Antreprenorilor în Construcții), de care nu se mai prea aude, ni s-au lămurit câteva cudățenii aparente. Dar care la ei acasă, acolo în societatea lor de consum par normale. Și chiar sunt normale. ( Va urma).

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Cuvinte Libere. Americanii au Las Vegas, noi – Las Fierbinți. Aici e diferența… (I)

  1. gica contra

    Nu l-au cumparat. E inchiriat prin leasing operational. E ca si cand ai te-ai muta in chirie intr-o garsoniera si ai face bairam cu toate neamurile de casa noua. Dar daca au fost politicieni (pres. de CJ, parca, plus alai) care au taiat panglica la “inaugurarea” unui lift la un spital judetean, de ce sa fim carcotasi daca Sorinel e emotionat cand intra intr-un avion inchiriat.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Tineri prinși la furat         Razii în piețele Hunedoarei         Petarde confiscate de polițiști         RAR Hunedoara construiește un sediu nou în Parcul Industrial         ÎNVESTIREA NOULUI PREFECT. Vasilică Potecă: “Cei care respectă legea n-au de ce să se teamă”         Cât au cheltuit primăriile din județ pentru cadourile oferite copiilor de sărbători         Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean”. Demonstraţie de robotică la Deva         PRIMĂRIA DEVA. Banii pentru bursele școlare         16 transportatori rutieri din județul Hunedoara au fost controlați de inspectorii de muncă         Percheziţii domiciliare în 4 judeţe şi un prejudiciu de peste 25.000 de lei recuperat de poliţiştii hunedoreni         Tragedia care a cutremurat Hunedoara. Trupul pompierului Dragoș Petru și al fratelui său au fost aduse acasă         Combinatul din Hunedoara a suspendat producția         ÎNVESTITURA NOULUI PREFECT. Vasilică Potecă: „Cei care respectă legea n-au de ce să se teamă”         Mocăniţa Brad – Crișcior circulă de sărbători         Noua Politică Agricolă Comună trebuie să sprijine cât mai consistent tinerii fermieri         Vasilică Potecă, noul prefect al județului Hunedoara         LICEENII DE LA ARTE. Concert ce colinde la Biserica „Immaculata” din Deva         Florin Oancea: Termocentrala Mintia va avea cărbune pe toată durata iernii         „FAPTE NU VORBE!” Primarul Petroşaniului a adus (şi la propriu) cadouri pentru copii         Tineri răniți într-un accident pe DN 68 Hațeg – Caransebeș