Cronica Sentimentală. Fost mare fotbalist, fost bun antrenor, azi un om mic…

173
Duminică, în timpul tradiționalului omagiu hunedorean adus fostului mare fotbalist Michael Klein, priveam cuprins de un amestec de amintiri, mândrie, nostalgie, bucurie, întristare și resemnare  micul grup al foștilor fotbaliști  ai Corvinului din vremea gloriei sale, aștepând să așeze o coroană la piedestalul statuii fostului lor căpitan. Erau acolo Petcu, Gabor, Nicșa, Oncu, Gălan,  Andone și…  alți câțiva. Simțeam că lipsește cineva din elita acelui lot care lumina spectacolul de fotbal; de fapt acea echipă Corvinul era chiar spectacol  fotbalistic în stare pură. Luni seara, după ce Viitorul a învins la Iași, pe Poli, mi-am dat seamă că lipsea Mircea Rednic. Care lipsește cu desăvârșire din Hunedoara chiar de când a plecat, pentru totdeauna. Și, ar fi fost definitiv uitat de hunedoreni- poate binemeritat uitat, cel puțin din punctul meu de vedere.
 Pentru că, iată,  Rednic pare să fi uitat el însuși că a fost vreodată corvinist, că acea echipă care încă trăiește în suflete hunedorene arzând după gloria trecută și sperând la renașterea acelei glorii, a fost școala la care a învățat să devină fotbalist de talie internațională, dar nu numai fotbalist… A devenit, apoi antrenor, uneori cu bune rezultate, este cetățean  și al unei alte țări, are rezidență stabilă în Liege. Dar  pare ahtiat după bani! Din moment ce încă bate drumuri către România sau aiurea, oriunde găsește un contract efemer de antrenor, că de ani buni este doar antrenor… itinerant. Ca acum, la Iași. Păi, când ești Rednic și ai fost la Dinamo de curând și ai lăsat-o cu puncte mai puține decât le avea când ai venit, ce mai cauți la necăjita aia din Iași, în afară de câțiva lei devalorizați, care-ți adâncește propria devalorizare? De fapt bilanțul său ca antrenor, din anul 2000 (debut la Rapid), care include și două titluri de campion, cu Rapid și cu Dinamo, până azi, este grav știrbit de… trecerea sa fără urme pe la 20 de echipe în 20 de ani, în România și… aiurea! Cu două reveniri la Rapid și cu două stagii într-un singur an, 2012, la echipele din Ploiești, Petrolul și Astra. Ce calificativ poate conferi  un asemenea bilanț unui antrenor?!…
 Vă mărturisesc că aceste rânduri nu se vor un proces de intenție la adresa lui Rednic. Dimpotrivă, eu încă îl privesc cu surprinderea de când, la un meci cu Cehoslovacia, Mircea Lucescu, selecționerul, l-a reprofilat mijlocaș, iar Rednic s-a dovedit un util și valoros fotbalist în zona de creație a atacurilor. Îl privesc cu aceiași ochi buni cu care îi privesc pe toți colegii săi de generație și  pe câțiva din urmașa acelei generații,  cea lui Hagi, care au reușit  să joace cu succes la mari echipe, de primă valoare din Europa, prețuiți  și azi la cluburile respective. Și regret că reprezentanți ai generațiilor de după Hagi, inclusiv alintatul presei oficiale (în zadar) Mutu, nu reușesc decât rar să prindă meciuri la mari echipe europene, iar majoritatea lor ajung maximum în Turcia, dar mai ales în… nisipuri.
  Ca antrenor, Mircea Rednic pecetluiește decăderea fotbalului românesc! Un mare fotbalist, un fost bun antrenor  a ajuns un… om mic. Regret, Mircea! Te-am iubit, ca pe toți ceilalți corviniști. Trădând Corvinul, m-ai trădat. Dar e bine că, la condiția ta de… antrenor fără preț dar cu  pretenții nevalidate, noi, hunedorenii, nu mai suntem legați de tine.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *