Chioru Corectoru, arată-te!

Sorin Ovidiu Bălan

sorin_ovidiu_balanUn pechinez care fluieră în fiecare joi după accelerat prin gara din Deva, s-a trezit să mă atace fără să-i fi făcut nimic. Desigur, este simplu să te vopseşti negru în cerul gurii, în spatele unui pseudonim – nici acela inspirat – după părerea mea: Chioru Corectoru. Sau poate, doamne fereşte, chiar aşa-l cheamă pe om şi atunci este de admirat voinţa lui de a trăi, pentru că este greu să nu te sinucizi când porţi un astfel de nume. Deci, domnul Chioru Corectoru mă atacă direct pentru reportajul pe care l-am făcut despre pelerinajul ce a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, la Mânăstirea Prislop. Mai întâi Chioru Corectoru se chinuie să nu-mi confunde numele cu cel al lui Sorin Ovidiu Vântu. Normal, dacă nu are decât un singur ochi. Altminteri ar vedea că între mine şi Vîntu – cu care altminteri sunt prieten – sunt deosebiri mari de fizionomie. Doar prenumele ne sunt identice. În al doilea rând, încearcă să facă o analiză stilistică a textului meu. Mai exact, îşi exprimă dezaprobarea, încercând un fel de ironie, că în reportajul despre locul sfânt în care este înmormântat Arsenie Boca, eu am strecurat cuvinte cum ar fi „gogoşi”, „dughene”, „refugii CFR” şi alte asemena vulgarităţi, care, după părerea domniei sale, nu au ce căuta într-un astfel de reportaj. Domnule Chioru Corectoru, îmi cer scuze că nu am început reportajul cu o cruce, sau câţiva psalmi, ca să vă fiu pe plac. Dar am vrut, aşa cum am învăţat la teoria genurilor jurnalistice, că reportajul este acel gen în care reporterul, cu spiritul său de observaţie (vulgarizez puţin definiţia, pentru a înţelege) fixează elemente definitorii ale evenimentului în desfăşurare (musai, domnule Chioru, reportajul trebuie să se refere – ca de altfel orice gen jurnalistic – la un eveniment) pe care apoi le redactează în succesiune logică. De regulă, temporală. Cam aşa i-am învăţat pe studenţii mei, şi uite că au ieşit reporteri din ei. Şi dacă tot veni vorba de şcoală, îmi permit să vă recomand şi puţină bibliografie de specialitate, ca să vedeţi cam cum se scrie un reportaj: Adrian Păunescu: „De la Bârca la Viena şi înapoi”, Cornel Nistorescu: „Paradisul provizoriu”, dar mai ales tatăl nostru, al reporterilor, Brunea Fox: „Reportajele mele”. Dar vă rog, pentru că înţeleg că nu aveţi decât un singur ochi, să le citiţi de două ori, ca să se pună o lectură întreagă.

În final, domnul Chioru Corectoru afirmă că de stilistul Bălan nu a auzit până acum. Îmi pare rău că trebuie să apelez la matematică, disciplină la care recunosc, sunt foarte slab, dar vă informez, domnule Chioru Corectoru, că am scris şi publicat în marile cotidiane ale ţării, pe care unele chiar le-am fondat, mai multe reportaje decât fripturi aţi mâncat dumneavoastră în toată viaţa.

V-aţi exprimat îngrijorarea că va trebui să mă criticaţi în fiecare săptămână. Îmi exprim şi eu îngrijorarea că s-ar putea să vă schimbaţi numele din Chioru Corectoru, în Orbu Corectoru.

Aşa că, arată-te Chiorule! Anonimatul este pentru frustraţii pe care nu-i ia nimeni în seamă. Luminează-ţi faţa!

Comentarii FB

comentarii




3 Răspunsuri la “Chioru Corectoru, arată-te!

  1. edy

    Pe lângă greşeala semnalată de Gicu mai aveţi şi altele,de exemplu virgulă între subiect şi predicat în prima frază…Păi se poate,domnu’ Bălan?…

    Răspuns
  2. gicu

    COTIDIÁN, -Ă, cotidieni, -e, adj., (2) cotidiene, s. n. 1. Adj. De fiecare zi; zilnic. 2. S. n. Gazetă care apare zilnic. [Pr.: -di-an]

    Răspuns
  3. gicu

    Bre nea Balane, ce-s alea COTIDIANE? (“am scris şi publicat în marile cotidiane ale ţării”)

    Răspuns

Lasă un răspuns la gicu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 − 6 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
16 incendii de vegetație în județul Hunedoara         Al 15-lea deces al unui pacient în județul Hunedoara, infectat cu coronavirus         PARLAMENTUL UE. Noi măsuri financiare pentru combaterea pandemiei         Coronavirus. Situaţia actualizată pentru judeţul Hunedoara – 05 aprilie 2020         Cadrele medicale din Hunedoara respiră ușurat. Rezultate negative la testele coronavirus         124 de persoane infectate cu coronavirus în Hunedoara         Accident grav pe un câmp din zona Orăștiei         Spargere la un magazin din Lupeni. Hoții au fost prinși în flagrant         Doamnă/domnule doctor, vă respect decizia! La război nu mergi fără pușcă         Amenzi pentru cei care nu poartă măști în Simeria         Încă trei decese ale unor bolnavi infectați și cu coronavirus, în județul Hunedoara         Câte cadre medicale au fost diagnosticate cu coronavirus         O femeie cu afecțiuni grave, al 11-lea hunedorean pe lista decedaților diagnosticați cu coronavirus         Coronavirus. Vești bune la Spitalul municipal Hunedoara, după testarea cadrelor medicale         Coronavirus: Situația la zi în județul Hunedoara         Spitalul Județean de Urgență din Deva a cumpărat sute de saci pentru cadavre         Misiunile desfăşurate de jandarmii hunedoreni în contextul pandemiei cu coronavirus         Apel către firmele din județ care pot produce echipamente medicale sau biocide         Castelul Corvinilor rămâne închis publicului. Evenimentele din aprilie și mai, anulate         Încă un deces al unui pacient cu boli grave, dar și cu coronavirus, în județul Hunedoara