Sorin Ovidiu Bălan
Un pechinez care fluieră în fiecare joi după accelerat prin gara din Deva, s-a trezit să mă atace fără să-i fi făcut nimic. Desigur, este simplu să te vopseşti negru în cerul gurii, în spatele unui pseudonim – nici acela inspirat – după părerea mea: Chioru Corectoru. Sau poate, doamne fereşte, chiar aşa-l cheamă pe om şi atunci este de admirat voinţa lui de a trăi, pentru că este greu să nu te sinucizi când porţi un astfel de nume. Deci, domnul Chioru Corectoru mă atacă direct pentru reportajul pe care l-am făcut despre pelerinajul ce a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, la Mânăstirea Prislop. Mai întâi Chioru Corectoru se chinuie să nu-mi confunde numele cu cel al lui Sorin Ovidiu Vântu. Normal, dacă nu are decât un singur ochi. Altminteri ar vedea că între mine şi Vîntu – cu care altminteri sunt prieten – sunt deosebiri mari de fizionomie. Doar prenumele ne sunt identice. În al doilea rând, încearcă să facă o analiză stilistică a textului meu. Mai exact, îşi exprimă dezaprobarea, încercând un fel de ironie, că în reportajul despre locul sfânt în care este înmormântat Arsenie Boca, eu am strecurat cuvinte cum ar fi „gogoşi”, „dughene”, „refugii CFR” şi alte asemena vulgarităţi, care, după părerea domniei sale, nu au ce căuta într-un astfel de reportaj. Domnule Chioru Corectoru, îmi cer scuze că nu am început reportajul cu o cruce, sau câţiva psalmi, ca să vă fiu pe plac. Dar am vrut, aşa cum am învăţat la teoria genurilor jurnalistice, că reportajul este acel gen în care reporterul, cu spiritul său de observaţie (vulgarizez puţin definiţia, pentru a înţelege) fixează elemente definitorii ale evenimentului în desfăşurare (musai, domnule Chioru, reportajul trebuie să se refere – ca de altfel orice gen jurnalistic – la un eveniment) pe care apoi le redactează în succesiune logică. De regulă, temporală. Cam aşa i-am învăţat pe studenţii mei, şi uite că au ieşit reporteri din ei. Şi dacă tot veni vorba de şcoală, îmi permit să vă recomand şi puţină bibliografie de specialitate, ca să vedeţi cam cum se scrie un reportaj: Adrian Păunescu: „De la Bârca la Viena şi înapoi”, Cornel Nistorescu: „Paradisul provizoriu”, dar mai ales tatăl nostru, al reporterilor, Brunea Fox: „Reportajele mele”. Dar vă rog, pentru că înţeleg că nu aveţi decât un singur ochi, să le citiţi de două ori, ca să se pună o lectură întreagă.
În final, domnul Chioru Corectoru afirmă că de stilistul Bălan nu a auzit până acum. Îmi pare rău că trebuie să apelez la matematică, disciplină la care recunosc, sunt foarte slab, dar vă informez, domnule Chioru Corectoru, că am scris şi publicat în marile cotidiane ale ţării, pe care unele chiar le-am fondat, mai multe reportaje decât fripturi aţi mâncat dumneavoastră în toată viaţa.
V-aţi exprimat îngrijorarea că va trebui să mă criticaţi în fiecare săptămână. Îmi exprim şi eu îngrijorarea că s-ar putea să vă schimbaţi numele din Chioru Corectoru, în Orbu Corectoru.
Aşa că, arată-te Chiorule! Anonimatul este pentru frustraţii pe care nu-i ia nimeni în seamă. Luminează-ţi faţa!
