BINE CĂ EȘTI TU DEȘTEPT! Volens-nolens, aghiazmus Gregorius bibent!*

volodia macovei foto editoVinerea neagră, duminica albicioasă, joia reducerilor, marțea albăstrie, săptămâna patimilor de mall, sâmbăta corsetelor verzi… Mulțime de construcții de marketing care fac deliciul consumatorului român – de toate vârstele, culorile politice sau etajul locuinței. Pentru piața modernă a lumii civilizate, consumatorul român – în mare masă – se află printre cei mai dragi inimilor de vânzător, datorită naivității dezarmante și a unei lăcomii atipice, dacă ne raportăm la resursele modeste de care dispune.

Cea mai importantă observație care se poate face asupra consumatorului român este aceea că ignoră în proporție covârșitoare faptul că este furat cel puțin prin două căi: prețuri supraîncărcate și calitate îndoielnică a produselor și serviciilor. Este nefiresc să descoperi că nu există replici dure din partea cetățeanului la adresa menținerii unor prețuri abuzive. Așa cum este nefiresc să observi, ca exemplu, cum nivelul prețurilor din piața Deva este exagerat, raportat la alte piețe din județ și din țară – în condițiile în care Deva, cum spun chiar locuitori ai lui, nu este decât un cătun ceva mai urbanizat, care nu prea dorește să scoată nasul în lumea orașelor. Menținerea prețurilor mari este reacție firească a celor care vând, în condițiile în care „le merge”.

Atitudinea prost-boierească, prin care deveanul – că tot l-am luat ca exemplu – se revoltă pe ridicarea prețului unui ziar, de la 70 de bani, la un leu, dar plătește senin un preț dublu sau triplu pe, să spunem, câteva roșii cu gust și miros de carton, poate fi bază pentru un discurs despre deviații în psihologia consumatorului. Ca să nu mai vorbim despre apetența inepuizabilă a consumatorului român pentru cumpărături costisitoare de lucruri inutile poleite cu „preț promoțional”. Să ai 70 de ani, o pensie mizeră, o garsonieră înghesuită, să mănânci prost și rar, dar să îți calci semenii pe grumaz pentru a achiziționa o drujbă inutilă și nu mai puțin de șase tigăi „la ofertă”, la fel de inutile, intră deja în sfera patologicului.

Un studiu interesant promovat de cei de la Hotnews arată că vajnicul consumator român, dacă ar putea face rost de bani prin împrumut, s-ar arunca la achiziționat telefoane inteligente și alte minuni electronice: „Smartphone-ul este cea mai importantă achiziție din ultimul an pentru 20% dintre respondenți, urmat de aparatele electrocasnice (14,4%), de laptop (13,2%) și de mașină (11,5%)”.

Ca o concluzie amară: cum să nu fie fericită Uniunea Europeană cu România stat membru – chiar dacă e sărac și dotat cu politicieni de toată jena -, în condițiile în care românul se arată dispus să plătească marfă și servicii proaste, de la periferia producției europene, la un preț chiar mai mare decât acceptă un francez, un belgian sau un neamț?!… Când mentalitatea consumatorului român se va normaliza – prin acceptarea exclusiv a unui raport calitate-preț cinstit -, cu siguranță vom trăi mult mai bine și mult mai ieftin.

 

*Nota bene: titlul este expresie cu intenție, în latina românului fugărit de la școală

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cinci × doi =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Căutările fetiței dispărute în canalul de fugă al Streiului, reluate vineri dimineață         Accident mortal pe Autostrada A1, între Deva și Ilia         Recomandări I.T.M. Hunedoara privind prevenirea răspândirii noului coronavirus         Bărbat rătăcit în pădure, găsit de jandarmi         Jandarmii montani, pregătiți în Cheile Tăii         2800 de recoltoare oferite de Asociația de Prietenie China – România au ajuns la două instituții din subordinea CJ Hunedoara         Casa de cultură din Hunedoara intră în șantier         Accident pe DN 76, în zona Brad. Tânără la un pas de tragedie după ce a pierdut controlul mașinii         Momente cumplite pe râul Strei. O fetiță a dispărut în apele canalului de derivație         Tavanul s-a prăbușit peste biroul lui Costel Avram, din Consiliul Județean Hunedoara         27 de noi cazuri de Covid 19 în județul Hunedoara, într-o singură zi         Când vom vedea rapoartele anuale de activitate ale aleșilor locali din Orăștie?         Microhidrocentrală plănuită pe barajul lacului de acumulare Poiana Ruscă         Cum ar trebui gândită, denumită și predată educatia sexuală în scoli         Constructori acuzați că au decontat ilegal lucrări finanțate de UE în Lupeni și Băile Herculane         Doi bărbați sunt cercetați pentru braconaj, după ce au fost prinși noaptea la vânătoare         O mocăniță pentru județul Hunedoara         L-ați văzut?         ISTORII HUNEDORENE. Dealul Cetății Deva în administrarea Societății de Istorie și Arheologie a Comitatului Hunedoara         Oamenii din Sântandrei au ajuns la capătul răbdării, din cauza penelor de curent