BINE CĂ EȘTI TU DEȘTEPT! România, cal de povară pentru UE

 

volodia macovei foto editoExtrem de aplicată și cu deplină dreptate, o proaspătă declarație a europarlamentarului hunedorean Iuliu Winkler, referitoare la cât de solidară este Uniunea Europeană cu România, deschide un subiect mult mai important decât număratul refugiaților din lumea arabă pe popasuri naționale: cât de cinstită este marea Uniune Europeană atunci când reclamă solidaritate, mai ales de la mârțoagele flămânde ale vechiului continent, România și Bulgaria.

Spune, pe drept cuvânt, parlamentarul european: „Solidaritatea solicitată azi României și Bulgariei în criza refugiaților evocă, în cele două state membre, tocmai lipsa de solidaritate cu care au fost tratate în privința aderării la spațiul Schengen”.

Acum, să stăm strâmb și să judecăm drept, de la cap. Prezența românilor la muncă prin țările dezvoltate e mereu o problemă, englezii mai că erau să leșine de spaimă că îi invadează românașii, drepturile muncitorilor români prin țările dodoloațe europene sunt subiect de dispută… Dar nu e niciun necaz că vin sute de mii de oameni care nu pot verificați în niciun fel, care nu își pot asigura traiul pe speze proprii, care trebuie bibiliți, consiliați, plătiți, hrăniți cu sume de ordinul miliardelor de euro. Păi, cum vine asta: europeanul din stat membru care merge, legal și pe banii lui, să muncească cinstit este ticălosul rapace, care trebuie puricat, urmărit, constrâns, prost plătit, nu i se oferă ajutor și casă, iar veneticul – nu discutăm situația și rațiunea migrației – extra-comunitar care abia se poate legitima, are drepturi extinse și prezintă suficientă siguranță încât nu i se cere nimic, dar i se oferă totul?

Apoi, europeanul care nu face parte din UE sau cetățeanul serios din lumea mare nu poate intra liber în spațiul comunitar, ci trebuie să fie cu acte de mers în străinătățuri, chit că merge ca turist sau cu afaceri, spre deosebire de un refugiat care intră în același spațiu fără nicio verificare sau una minimală în care nici măcar nu există nici măcar siguranța că actele nu sunt false.

În plus, mult mai aproape de osul nostru, România și Bulgaria sunt atât de aburite și întoarse din drum cu aderarea la spațiul Schengen de spui că zeama rea a Europei zace în aceste țări și nu le spală nici bunul Dumnezeu suficient pentru a intra în zona liberă, țări care, să ne fie cu iertare!, stau smirnă și sunt mereu obediente, solidare și săritoare în fața cerințelor din ce în ce mai multe și mai mari ale conducerii UE.

Așadar, situația stă cam așa, în Uniunea Europeană, la zi: cai de rasă, hrăniți ca la carte și protejați întotdeauna, sunt nemții, francezii, englezii, austriecii și încă ceva pe lângă; cai de plimbare și lucru normat, hrăniți omenește, sunt polonezii, ungurii, croații și alții asemenea; cai buni, dar obosiți și sălbatici, pentru care trebuie hrană îndestulătoare și paie curate, sunt refugiații; la capăt, caii de povară, mârțoagele leșinate de foame și împovărate până cad în genunchi, ținute la periferia hergheliei, dar care sunt obligați să și hrănească pe alții, sunt, evident, românii și bulgarii. Halal de așa solidaritate și respect european!

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

opt + 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Accident pe calea ferată: autoturism lovit de tren         Tânăr căutat după ce ar fi dispărut în apele Lacului Cinciș         Taxele de studii pentru învățământul de stat nu vor opri tinerii absolvenți să plece din România         Primarul Marcel Goia, diagnosticat cu noul coronavirus         Mircea Moloț: „Hunedoara trebuie să meargă mai departe!”         A fost găsit trupul fetei de 6 ani, înecată în canalul Streiului         Motociclist lovit de mașină pe DN 7, la Simeria         O CATARAMĂ DIN FIER DESCOPERITĂ LA ARDEU         Fetiță de 9 ani lovită de mașină         Guvernul României a alocat 34,1 milioane lei pentru acoperirea pagubelor produse de inundații în județul Hunedoara.         Căutările fetiței dispărute în canalul de fugă al Streiului, reluate vineri dimineață         Accident mortal pe Autostrada A1, între Deva și Ilia         Recomandări I.T.M. Hunedoara privind prevenirea răspândirii noului coronavirus         Bărbat rătăcit în pădure, găsit de jandarmi         Jandarmii montani, pregătiți în Cheile Tăii         2800 de recoltoare oferite de Asociația de Prietenie China – România au ajuns la două instituții din subordinea CJ Hunedoara         Casa de cultură din Hunedoara intră în șantier         Accident pe DN 76, în zona Brad. Tânără la un pas de tragedie după ce a pierdut controlul mașinii         Momente cumplite pe râul Strei. O fetiță a dispărut în apele canalului de derivație         Tavanul s-a prăbușit peste biroul lui Costel Avram, din Consiliul Județean Hunedoara