BINE CĂ EȘTI TU DEȘTEPT! Ponta a compromis ideea de social-democrație

editorial volo

Am mai spus-o și o să o tot spun, până când am să fiu convins că au priceput suficient de mulți hunedoreni: mă întristează cumplit faptul că, până și oameni de stânga inteligenți, se coboară în a nu înțelege – sau a se preface că nu înțeleg – faptul că nu social-democrația este primită ca ticăloșie și pericol public, ci personajul decopertat de onoare, verticalitate și umanitate Victor Ponta, împreună cu grupul sumbru de călcători de lege și cetățean din jurul lui. Or, asemenea complicitate maladivă aruncă spre periferia istoriei românești însăși ideea de politică social-democrată, de stânga.

Este evident că, întotdeauna, stânga politică a atras multe personalități complexe și integrale, mulți intelectuali sănătoși în construcție, fiind un spațiu politic atractiv mai ales în situațiile în care ceea ce numim de multă vreme capitalism a trecut barierele relațiilor sociale respectuoase și a dus societățile în zone de criză economică aproape de nesuportat. Dar, la fel de evident, stânga politică s-a dezvoltat firesc și și-a păstrat identitatea, atâta vreme cât nu a creat suprastructuri mafiote tinzând către rapt și totalitarism – fie el de modă nouă sau original românesc -, atâta vreme cât nu a izolat oamenii inteligenți în afara zonei decizionale, atâta vreme cât nu a cultivat analfabetismul care a ridicat umilitorul sistem comunist, „al celor mulți la putere”.

În ultimii doi ani, grupul de presiune politică ce l-a urcat în vârful tuturor ierarhiilor de partid și de stat pe Victor Viorel Ponta, grupul care i-a spălat toate neputințele intelectuale și de voință, grupul care i-a imprimat un zâmbet ușor debil ca permanență, a demonstrat că social-democrația se află, în România, în pragul apocalipsei. Eliminarea oricărei idei de onoare, sinceritate, responsabilitate, alungarea oamenilor inteligenți din preajma stângii politice românești, asumarea unor merite iluzorii, avariția, mimetismul subuman, corupția dusă la extrem, înseamnă sfârșitul social-democrației în România.

Nu e nevoie de demonstrații sau argumente suplimentare: doar trebuie să deschidem ochii.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Centrul Județean pentru Managementul Situațiilor de Urgență împlinește 6 ani de la primul apel. Bilanțul instituției         Focar de pestă porcină africană. Mai mulți mistreți au fost găsiți morți         Greva muncitorilor de la SEWS R Deva a încetat. Oamenii au obținut o victorie uriașă         Medicii și conducerea spitalului din Deva se contrazic pe meniul bolnavilor: „Este o situație extrem de gravă”         Șofer inconștient, manevră criminală pe DN 7. Scena șocantă înregistrată de o cameră de bord         BIROCRAŢIA, ETERNA BOALĂ A SPITALELOR. Prefectul judeţului Hunedoara intervine în criza tomografului de la Deva         DESCOPERIRE. În “patria” Dinozaurilor Pitici. Ciorile erau exagerat de mari         Angajații SEWS-R Deva au intrat în grevă, fabrica e în fierbere. Conducerea companiei încearcă să oprească protestul         Arestări în cazul prostituatei de lux din Deva snopită în bătaie după ce a refuzat un italian         Tânără prostituată snopită în bătaie într-un apartament din Deva, la comanda unui italian         Ce suprafață de pădure va fi regenerată în 2020, în Hunedoara         Activitatea Poliției Locale în ultimul trimestru din 2019         Eminescu cel veșnic         Fraude pentru obținerea de fonduri UE prin APIA Hunedoara         ANI a găsit-o în incompatibilitate pe Delia Bada, fosta șefă a spitalului din Deva         PIAȚA MUNCII. Rata șomajului din județ a crescut         ÎN AJUTORUL OAMENILOR. Şase ani de funcţionare a CJMSU Hunedoara fără nicio secundă e întrerupere         Castelul Corvinilor a adus venituri de 1,6 milioane de euro         Situația regretabilă remarcată de un istoric, despre salariile polițiștilor locali: „Mi-au trebuit 40 de ani de cercetări şi publicaţii ştiinţifice ca să le ating pragul salarial”         2020, AN ELECTORAL. Ruinele Devei în vizorul Primăriei