11.3 C
Deva
vineri, martie 29, 2024

BINE CĂ EȘTI TU DEȘTEPT! PNL Hunedoara, de la aroganță, la muțenie

Dezastrul liberal hunedorean (și național, dar acum ne ocupăm de județul Hunedoara), anunțat de analizele noastre de multă vreme, s-a produs. După ce au dat cu tifla, aroganți, jurnaliștilor care au explicat în detaliu, repetat, care sunt cauzele care vor duce la prăbușirea PNL în județul Hunedoara, liderii liberali închinându-se ușor debil la Țîmpău și Mărginean (cei mai proști „strategi” pe care i-a avut PNL Hunedoara în întreaga istorie, fapt confirmat din toate sursele serioase pe care le cunosc) se ascund acum, incapabili să iasă cu vreo declarație. În fapt, ce ar putea declara? Că au avut cea mai proastă campanie electorală din istorie? Că s-au bazat pe candidați șubrezi, forțând încălcarea propriilor principii politice? Că au fost captivi la un blat idiot? Că și-au bătut joc (liderii) de oamenii buni și muncitori din partid, parte din ei fiind alungați pentru a păstra liniștea unor incapabili să conducă o campanie politică eficientă? Nu prea mai au ce spune. Dacă ar avea toate vertebrele înșirate corect, ar putea ieși, bărbătește, măcar în fața propriilor membri, recunoscând că s-au înșelat, că s-au îmbătat cu apă rece, că au greșit și că ar fi momentul declanșării unor operațiuni interne care să pună în fruntea organizației hunedorene o echipă de oameni aleși, capabili să salveze măcar viitoarele alegeri și să recredibilizeze PNL în fața oamenilor. Un astfel de gest trebuia făcut din chiar prima clipă când au aflat dezastrul care li se datorează integral.
În ultimele declarații înainte de ziua votării, lideri liberali au lansat ideea că PNL a fost supus unor atacuri necinstite și violente. Nu știu ce înțeleg ei prin asta. E necinstit și violent să taxezi un edil care își bate joc de banii cetățenilor, după care vrea să fie reales primar? E necinstit și violent să spui că PNL Hunedoara e condusă prost și organizația este în pericol, iar liberalismul hunedorean se decredibilizează în fața cetățenilor? E necinstit și violent să spui că liberalii nu au coloană vertebrală, atunci când pun un fost activist comunist să candideze pentru ei, după ce declaraseră că au principii morale? Să fim serioși.
PNL a pierdut și Consiliul Județean Hunedoara, și primăriile Deva și Hunedoara, și alte primării tocmai datorită unei aroganțe prostești, unei autosuficiențe delirante, nu din cauza analiștilor politici care au avertizat asupra dezastrului. Dacă erau politicieni adevărați, educați politic, liderii PNL Hunedoara foloseau analizele politice făcute de jurnaliști pentru a construi o strategie capabilă să prevină nenorocirea. Dar nu. Au preferat să arunce cu noroi în cei care le făceau un bine și să rânjească fericiți ascultând laudele pupătorilor în fund din jur sau din presa obedientă.
Credeți că vor recunoaște, măcar acum, după ce toate previziunile noastre s-au confirmat la buche, că au greșit, că au trăit o beție continuă din care abia acum se trezesc, că au identificat greșit vinovații pentru strategia prostă politică? Sunt convins că nu. Nu au recunoscut niciodată, de ce ar face-o acum!?
În acest moment, PSD a preluat județul Hunedoara cu ajutorul neprețuit al PNL. Liberalii nu pot face altceva decât să-și plângă de milă sau să treacă la curățenie internă și la pregătirea urgentă a unei noi strategii de salvare.
Consiliul Județean Hunedoara va avea o majoritate simplă PSD. Cu abilitate, vor domina instituția județeană și vor trece la așezarea în structuri a propriilor oameni. Din această poziție dominantă, dar și cu cele 35 de primării din județ, social-democrații hunedoreni vor avea tot instrumentarul necesar pentru a pregăti o victorie de răsunet și în toamnă, la alegerile generale.
Plini de vânătăi, scoși de la panoul de control al județului Hunedoara, liberalii, dacă nu se vor trezi și nu se vor apuca de reconstruit organizația județeană, au posibilitatea ca, în toamnă, să primească o bătaie electorală încă mai aspră decât cea de la locale.
Urmează o perioadă extrem de interesantă, intensă, în care multe capete vor cădea, în care vom asista la un iureș politic destinat să reașeze noua putere din județul Hunedoara și să trimită la colț, pe coji de nucă, pe mulți dintre cei care au fost la butoane până acum. Așteptăm cu interes acest spectacol, chiar dacă o se ne lipsească, parcă văd, „iluminițele” celui mai arogant și mai prost crescut dintre hunedoreni.

Știri Similare

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/