Tipuri de bărbaţi cu care femeile nu vor să facă sex

Publicaţia online „Your Tango” a realizat, cu ajutorul unor femei care au răspuns la întrebarea „Ce întâmplare survenită în timpul sexului a reuşit să vă dea fiori?”, o listă a tipurilor de bărbaţi cu comportamente care reuşesc, de obicei, să bage spaima în reprezentantele sexului frumos, informează adevarul.ro.

1. Bărbatul care nu se poate desprinde de fustele mamei 
Julie, în vârstă de 31 de ani, a povestit cum interesul ei pentru un bărbat pe care chiar îl plăcea a dispărut brusc după ce acesta i-a spus că îl îmbrăţişează la fel cum o face şi mama lui. „La început credeam că a glumit, aşa că am râs, dar după ce mi-a zis acest lucru de nenumărate ori, mi-am dat seama că ceva e în neregulă cu el. Nu vreau să se gândească la cum îl îmbrăţişa mama lui în timp ce facem sex”.
2. Bărbatul care visează să aibă 
Anna, în vârstă de 34 de ani, a avut ghinionul de a întâlni trei bărbaţi ale căror repertorii deocheate includeau dorinţa de a o lăsa însărcinată . „«Vreau să o facem până rămâi însărcinată» sau «Vreau să fii însărcinată cu copilul meu şi apoi să o facem» sunt doar două din lucrurile pe care mi le-au spus. Când am ieşit cu al treilea tip care vorbea astfel, m-am gândit că sunt un magnet pentru bărbaţii cu fetişuri legate de sarcină”, povesteşte Anna.
3. Bărbatul care se crede striper  
Amanda, autoarea articolului, a intrat şi ea în joc. Femeia îşi aminteşte de Ben, un bărbat cu care a avut o relaţie cu multe întreruperi pe perioada facultăţii. „Când bea puţin peste măsură, făcea un fel de dans care, credea el, era al naibii de sexy. Nu se dezbrăca, doar se legăna şi călărea ocazional câte o pernă. Dansul era oribil, dar l-am tolerat, pentru că sexul era întotdeuna distractiv”, spune ea. Continuarea pe adevarul.ro.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − patru =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Sfârșit de săptămână aglomerat la Sarmizegetusa Regia, în ciuda restricțiilor de circulație         Spectacol la Teatrul de Artă Deva: „Audiția.ro”         Ziua Poliției Române, celebrată în județul Hunedoara         Echipa RobotX din Hunedoara va reprezenta România la Campionatul mondial de Robotică         EUROPARLAMENTARE. Iuliu Winkler, Medalia de Aur a Societății pentru Încurajarea Progresului din Paris         ZIUA MONDIALĂ A APEI. Apa Prod, lecţii deschide despre rostul apei în trei municipii din judeţ         Invazie de pelerini la Mănăstirea Prislop: mii de oameni s-au rugat la mormântul lui Arsenie Boca         Fântâna arteziană din Piaţa Victoriei va fi repusă în funcţiune         Accident mortal pe șoseaua Hațeg – Petroșani         Gest golănesc făcut de Costel Avram: a îmbrâncit o jurnalistă care a venit să îi pună întrebări         Răzvan Mareş și alţi patru au furat prezenţa unor copii la Madrid, la un eveniment unic în viaţa tinerilor sportivi         Și eu… România în primul rând!         Un fiu al pădurenilor         Chinez prins muncind la negru în Hunedoara         Intrare gratuită la Sarmizegetusa Regia         Ce se întâmplă cu proiectul de 20 de milioane de euro, pentru transportul ecologic din Valea Jiului         Drum de cinci kilometri din Ținutul Pădurenilor modernizat cu fonduri de la Consiliul Județean         Rusalin Ișfănoni a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Hunedoara         Cum s-a ajuns la dezastrul de pe drumul județean spre Sarmizegetusa Regia         Florin Radu, consilier independent la Băiţa, s-a înscris în ALDE