Taekwon Do ITF: “Summer camp” la Călan

De vineri până duminică, în Călan s-a desfăşurat un cantonament centralizat, la care au participat 92 de sportivi practicanţi de Taekwon Do ITF din vestul şi nordul ţării.

“Summer camp”, căci aşa s-a intitulat acţiunea s-a desfăşurat în două locaţii din Călan, la sala de sport al Liceului Tehnologic “Ovid Densuşianu” şi la băile termale din oraşul de pe malul Streiului. “Acest cantonament centralizat se desfăşoară pentru a doua oară aici şi este organizat de către Asociaţa Judeţeană de Taekwon Do ITF Hunedoara, prin cluburile Pantera Neagră Petroşani, Cristal Haţeg şi Hard Steel Călan.   Acţiunea este cea mai mare de gen desfăşurată în ţară, după cea organizată de prietenul meu Tomasz Barada, din Slovenia, “regele Taekwon Do-ului”, cum este el cunoscut, care, chiar dacă nu a putut fi present, ne-a transmis sprijinul său. Mulţumim, de asemenea, Primăriei şi Consiliului Local Călan pentru sprijin, cât şi conducerilor celor două locaţii unde s-a desfăşurat sesiunea de pregătire. “Summer Camp “ a fost, practic, un seminar cu specific de luptă şi autoapărare. Scopul principal al acestui cantonament centralizat, la care numărul participanţilor, punând la socoteală şi antrenorii, a depăşit o sută”, a declarat prof. Cristinel Popa, secretar al Asociaţiei Judeţene de Taekwon Do Hunedoara şi antrenor la Hard Steel Călan. La “Summer Camp” –ul de la Călan au mai participat, în afară de cluburile din judeţ, sportivi şi profesori de la Ştiinţa Ardealul Baia Mare, Takeda K Arad şi Taekwon Do Team Timişoara, antrenori din Alba Iulia şi membri ai Serviciului de Acţiuni Speciale (SAS) din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

Aprecieri ale participanţilor

Acţiunea organizată la Călan a fost apreciată de către participanţi. “Am participat şi la primul cantonament de aici şi observ multe plusuri. Este un util schimb de experienţă, atât pentru sportive, cât şi pentru tehnicieni”, a spus Adrian Fischer, antrenor la Taekwon Do Team Timişoara. “Practicarea acestui sport te ajută foarte mult, inclusive pe plan professional. Eu aşa am ajuns la Forţele Speciale în cadrul Poliţiei Române. E o onoare şi o plăcere să particip la astfel de acţiuni”, a declarat de la SAS al IPJ Hunedoara. “Am pornit pe un drum greu alături de aceşti oameni şi am demonstrat, împreună, că putem face lucruri multe şi bune pentru Taekwon Do. Cel mai bun exemplu este numărul mare de participanţi de acum”, a AFIRMAT Ionuţ Lascău, preşedintele de la Pantera Neagră Petroşani.

Sprijin pentru Cosmin Oprescu

La “Summer Camp” a participat şi Cosmin Oprescu, preşedintele Federaţiei Române de Taekwondo ITF, originar din Călan. Oprescu, multiplu campion European şi mondial, este în fruntea federaţiei din 2014, lucru care i-a deranjat pe foştii conducători, care au părăsit, alături de cluburile pe care le reprezentau, acest organism, lucru care nu a fectat, însă, performanţele practicanţilor de Taekwon Do ITF din România, care au ocupat locul al doilea pe naţiuni la Campionatele Mondiale din acest an. “Prin acest stagiu de la Călan vreau să arăt nu doar că îmi sprijin fostul elev, pe Cosmin Oprescu, şi că voi întotdeauna alături de el, ci să le arăt şi detractorilor noştri că Taekwon Do ITF există, iar ceea ce spun ei despre noi sunt doar simple zvonuri. Nu voi accepta niciodată ca nişte neaveniţi să ne spună ce să facem în acest sport. Aşa cum suntem noi aici, într-un oraş mic, am demonstrat tuturor, prin rezultatele obţinute, avem valoare”, a mai spus Cristinel Popa.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × unu =

ACTUALITATE
Bulevardul Mihai Viteazul va fi modernizat         Parcarea jefuită de pe DN 76         Polițiștii au descins la locuințele unor tineri, suspectați de trafic de cannabis și cocaină         Comori dacice impresionante traficate de un german         Despre soarta cărților…         INIŢIATIVĂ. Aleşii ALDE prezintă surse de finanţare pentru Deva         Noaptea Lungă a Industriei – În 10 mai, Cugir și Sebes         Întâlnire inedită în Cetatea Deva         INVENTARUL ȚINUT LA SECRET DE CONSILIUL JUDEȚEAN. Cât de proaste sunt drumurile Hunedoarei         S-a reluat furnizarea gazului metan la Termocentrala Mintia         Percheziții la persoane bănuite de înșelăciune. Prejudiciul depășește 200.000 de lei         DEVA. Mesaj emoţionant transmis de primarul Florin Oancea veteranilor de război         ULTIMUL EPISOD. Sarmizegetusa Regia, o istorie a furtunilor care au devastat monumentul UNESCO (IV)         Restaurarea Cetăţii Orăştiei va costa cinci milioane de euro         Nori de praf peste Hunedoara, de la combinatul siderurgic         Peste 85.000 de puieţi vor fi plantaţi în această primăvară în munţii Orăştiei         Penalizări date constructorilor Lotului III din Autostrada Lugoj – Deva         Artezienele din centrul Hunedoarei mai au de așteptat         Termocentrala Mintia a fost tăiată de la alimentarea cu gaz metan         Dosar de deputat uitat de doi ani pe procedură de filtru