Momente de cumpănă care pot suda sau distruge o relaţie

Unele cupluri ajung să fie mai unite după încercări dificile, în timp ce altele se despart.

Cea mai comună provocare de care au parte cuplurile tinere, provocare grea şi totodată plăcută, este venirea pe lume a unui copil. Stresul, oboseala din primele luni de viaţă ale micuţului pot afecta relaţia dintre părinţi, care se vor neglija unul pe altul, nu prea vor mai face sex şi nu vor mai comunica, toată atenţia lor fiind îndreptată spre copil. Părinţii trebuie să facă un efort pentru a găsi câteva clipe libere, în care să discute despre schimbările din viaţa lor şi despre problemele noi apărute, spune psihologul Lauren Napolitano. De asemenea, părinţii trebuie să fie cât mai flexibili în privinţa modului de creştere a copilului şi să aleagă cea mai bună variantă de ajutor: angajarea unei bone, ajutor de la rude, ori trimiterea copilului la o creşă, informează adevarul.ro.

Infertilitatea este o altă problemă de care se lovesc multe cupluri. Neînţelegerile apar mai ales atunci când unul dintre parteneri îşi doreşte foarte mult un copil, iar celălalt nu este chiar aşa de încântat de idee. Deseori, cei doi ajung să se certe şi să se acuze reciproc de problemele care apar, în loc să caute o soluţie, cum ar fi adopţia. Tinerii trebuie să fie uniţi în dorinţa lor de a deveni părinţi, iar atunci vor găsi soluţia potrivită. Continuarea pe adevarul.ro.

SURSA: adevarul.ro.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × unu =

ACTUALITATE
ADEVĂR ŞI PROVOCARE. Împădurim Kogaionul împreună         AFACERI LÂNGĂ MORMÂNTUL LUI ARSENIE BOCA. De ce nu a dispărut talciocul de la Mănăstirea Prislop         Peste 140 de hectare în flăcări         Peste 250 de arbori plantați în Călan         Copil rănit grav într-un accident         Turiștii amendați pentru comportament indecent în Sarmizegetusa Regia „salvați” de magistrați         VIDEO Cea mai frumoasă stradă din Hunedoara a „înflorit”         Armăsar în agonie abandonat pe marginea unei străzi din Orăștie         De Ziua Poliției Române. Dacian Vonu, polițistul anului         Buna Vestire la Mănăstirea Prislop: cozi interminabile la mormântul părintelui Arsenie Boca         Femeie ucisă de soț și incendiată: bărbatul a încercat apoi să se omoare         Demisie în spital, după moartea fetiței de un an și zece luni         PLATOUL VÂRTOAPELOR. Locul de unde ghioceii, ca nişte clopote ale tăcerii, ridică liniştea lumii la cer         Mămicile au protestat în Hunedoara, după moartea fetiței de un an și 10 luni         Spărgători din Hunedoara capturați de polițiști         ÎMPĂDURIRI. Peste 7.000 de arbori vor fi plantați pe „muntele sfânt al dacilor”         SECRETELE HUNEDOAREI. Mănăstirea Prislop supravegheată de securiști în anii 1950. Informator: „Se roagă să revină regele Mihai în țară”         Protestul mămicilor după moartea copilei de un an și 10 luni în spitalul din Hunedoara         Ca-n ţara comandantului Mocanu! Mai avem de aşteptat după rezultatul anchetei Corpului de Control al IGPR         Ziua Mondială a Apei, marcată în școli din mediul rural