Universitatea Petroşani redevine favorită la titlu în Liga a IV-a de fotbal Hunedoara

Primele două clasate, Retezatul Haţeg şi Minerul Uricani, au pierdut meciurile pe care le-au disputat în etapa din week-end

11 mare

Când doi se ceartă, al treilea câştigă. Această axiomă s-a mai confirmat o datăşi în antipenultima etapă a Ligii a IV-a de fotbal Hunedoara.

Avantaj pentru „studenţi”

În etapa a XXXII-a, primele două clasate, Retezatul Haţeg şi Minerul Uricani, la egalitate de puncte, au jucat în deplasare şi, aşa cum anticipam în numerele trecute din „ZIARUL HUNEDOREANULUI”, au avut meciuri grele şi au pierdut, ambele cu 1-0, „zimbrii” la Victoria Călan, iar „ortacii” la Şoimul Băiţa. Aflată la patru puncte de cele două, dar şi cu un meci mai puţin disputat, cei de la Universitatea Petroşani au câştigat, la „masa verde”, cu 3-0, jocul cu concitadina Jiul, formaţie care a fost exclusă din campionat, şi a ajuns la o singură „lungime” de primul loc, şi, în cazul în care vor câştiga, miercuri, partida restantă cu campioana în exerciţiu, CS Vulcan, „studenţii” vor redeveni lideri şi principali favoriţi la câştigarea campionatului.

Băiţa nu s-a dat deoparte

Unul dinte cele mai interesante partide ale rundei s-a desfăşurat la Crăciuneşti, între gazdele de la Şoimul Băiţa şi a doua clasată, Minerul Uricani. Deşi mulţi sde aşteptau ca Băiţa să se dea deoparte în faţa celor de la Uricani, mai ales după succesul din etapa trecută, din deplasarea de la Universitatea Petroşani, gazdele au fost fair play şişi-au apărat cu corectitudine şansele. Începutul jocului a fost unul echilibrat, de tatonare3, în primul sfert de oră înregistrându-se doar câte un şut, nu prea periculos, la ambele porţi. În minutul 18, Ciocoi, de la Uricani, execută puţin peste poartă o lovitură liberă de la 20 de metri. Gazdele replică prin Pribac, peste trei minute, acesta reluând slab, din 10 metri, o centrare a lui Popescu. În minutul 26, „vârful” oaspeţilor, Zaharia, şutează peste poartă mdin apropierea careului mic. Apoi, în minutul 34, Pribac execută foarte bine, pe jos, o lovitură liberă din colţul careului de 16 nmetri, mingea fiind respinsă cu dificultate de portarul Minerului, Ad. Farcaş. Acelaşi Pribac are o acţiune personală periculoasă, în minutul 37, dar este deposedat, in extremis, în 6 metri, de David. Finalul reprizei aparţine oaspeţilor. În minutul 39 Zaharia are o „foarfecă” frumoasă, dar fără efect pe tabela de marcaj. Cea mai mare ocazie a primului mitan o au tot oaspeţii, în penultimul minut. Voinea îl lobează pe goal-keaper-ul gazdelor, Atanasiu, mingea se îndrepta spre poarta goală, dar pe traiectorie se interpune Ciocoi, care nu reuşeşte să trimită balonul în plasă, ci pe lângă buturile Băiţei, prima repriză terminându-se la egalitate, 0-0. În repriza a doua cei de la Şoimul, din rândul cărora au lipsit cinci titulari, intră mai decişi în teren şi au prima oprtunitate de a înscrie, prin Florincaş, în minutul 51, dar mingea trimisă cu capul de acesta este respinsă de pe linia porţii de Anghelina. Peste zece minute, o minge care s-a lovit de mai mulţi jucători, ca la biliard, prinzând o traiectorie bizară, este reţinută, în cele din urmă, de portarul gazdelor. Jocul place şi creşte în ritm, iar în minutul 66, după o acţiune a lui Roşca, proaspăt intrat la gazde, mingea ajunge la Florincaş, care trage în Irina, aflat la vreo 3-4 metri de el, Şoimul reclamând acordarea unui penalty pentru henţ în careu la stoperul Uricaniului. În minutul 69 Chişcă, de la oaspeţi, deviază periculos un balon spre poartă, dar Atanasiu, atent, reţine cu siguranţă. În minutul 75 asistăm la cea mai mare ocazie a mitanului secund: Ad. Farcaş degajează în Roşca, jucătorul Băiţei reuşeşte să intercepteze balonul, îl driblează pe portarul de la Uricani, dar, cu poarta goală în faţă, şutează slab, e drept, din lateral, şi îi permite lui Irina să respingă. Şi inevitabilul se produce în minutul 78. Atunci Pribac centrează în mijlocul careului mare, Roşca reia, cu capul spre buturile Minerului, nu foarte precis, mingea părea că iese în aut de poartă, dar Dărăban, atent, urmăreşte balonul şi îl lobează pe Ad. Farcaş, deschizând scorul. Uricaniul aleargă după egalare, dar pe contraatac, acelaşi Dărăban putea să mai înscrie o dată, în minutul 86, dar a ratat singur cu portarul advers. Minerul are posibilitatea de a egala în minutul 89, dar rezerva Harangozo trimite peste poartă o lovitură liberă de la 17 metri. În minutele de prelungire gazdele rămân în 10 oameni, Florincaş fiind eliminat pentru cumul de caronaşe galbene, dar rezultatul rămâne neschimbat, Şoimul – Minerul 1-0. „Am demonstrat tuturor că nu jucăm pentru nimeni, ci doar pentru noi. Chiar am şi primit un mesaj de la antrenorul celor de la Universitatea, care ne-a felicitat pentru fair – play. Singurul nostru regret e că nu durează campionatul mai mult, pentru că suntem în mare formăşi puteam urca bine în clasament”, a declarat Mirel Dubar, preşedintele de la Şoimul Băiţa.

 

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − 18 =

ACTUALITATE
Explicațiile CNAIR pentru întârzierile de pe Autostrada Lugoj – Deva         Au furat cupru din curtea S.E. Paroșeni         Pradă de mistreți, de 180 de kilograme, confiscată de polițiști         Razii la afacerile cu brazi de Crăciun         Dănuț Mocanu a ajuns adjunct la Poliția Petroșani         Mesajul şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, cu ocazia Sărbătorii Naşterii Domnului şi a Anului Nou         Colecția SENSE pentru ocazii speciale         Accident mortal în Simeria         Falşi angajaţi ai unei firme de deratizare au obţinut 128 de lei, în urma unei „lucrări” la domiciliu         Angajata unui magazin non-stop a fost tâlhărită         Profesorul care le-a ținut elevilor săi o lecție despre famlia Ridzi a fost „achitat”         Patru monede antice au fost recuperate de Poliție         O piață din Deva se va numi a Regelui Mihai I al României         Colindători la primărie         Coroane de flori în memoria Majestății Sale Regele Mihai I         Cântecul măturătoarei de fluturi         Nicolae Furdui Iancu va colinda la Deva         Demers ciudat. Brandul Arsenie Boca a fost luat de un maghiar         Directoarea șpăgară din Petroșani a fost condamnată         Braconierul oprit cu focuri de armă de poliţistul Roman Murar