Universitatea Petroșani a fost învinsă

În cadrul etapei a II-a, faza zonală, a Campionatului Universitar de Fotbal Universitatea de Vest Timișoara învinge Universitatea din Petroșani cu scorul de 4-2, la pauză 3-2, într-un meci disputat joi, 31 martie 2016, pe stadionul Auto din Freidorf Timișoara.

Dorin Stroia

Studenții din Petroșani au deschis repede scorul în prima repriză, apoi s-au văzut egalați, iar timișorenii au ratat o lovitură de la 11 metri și au mai înscris de două ori. Petroșaniul mai înscrie o dată și reduce din diferență înainte de a intra la cabine. Partea a doua a fost un meci echilibrat, timișorenii mai înscriu o dată iar pe final antrenorul celor de la Universitatea din Petroșani lect.univ.dr. Ioan Stelescu ( antrenor secund și la prim divizionara Pandurii Târgu Jiu) și un jucător din teren primesc cartonașul roșu pentru proteste, respectiv al doilea galben pentru jucătorul din teren și sunt trimiși în tribune. Echipa rămâne în 10 oameni pe teren, dar rezultatul nu se mai modifică.

Au evoluat la UV Timișoara: Alex Ciui-Radu Popovici, Branimir Stefanovici, Ciprian Epure (Marius Brânzan), Alin Roșu, Marius Similie (Laurențiu Mâțu), Mădălin Semenea(cpt), Petre Mocanu (Dennis Dîrnu), Cosmin Mancaș, Paul Radosav (Traian Ciobanu), Robert Foldi. Antrenori Gabriel Bâzoi (Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor) și Flavius Nistor (Facultatea de Educație Fizică și Sport)

Universitatea din Petroșani: Daniel Văcaru, Vlăduț Negrea, Daniel Raboj(cpt.), Raul Marton, Ionuț Gavriluți, Lucian Arcuși, Marius Tamasiloni, Ionuț Bulimej, Adrian Puian, Ovidiu Popescu, Marius Grigoraș. Rezerve: Florin Negrea, Denis Timofte, Bogdan Negrea și Dragoș Barbu. Antrenori  lect.univ.dr. Ioan Stelescu, Gabriel Nițu și Cristian Costa.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 + optsprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Clădirea Colegiului Iancu de Hunedoara va fi reabilitată pe fonduri UE         Gratuitate la bazinul de înot pentru familia lui Avram Iancu         Portret. Diana Beța – 10 curat la Evaluarea Națională!         Eleva de Nota 10 de la „Decebal”         Salvamont reface traseele din Retezat înaintea începerii sezonului turistic         Restricții pe autostrăzile A1 și A6 până în luna septembrie         Turiștii care vizitează Cetatea Devei au la dispoziție două sisteme de ghidare         Primăria a eliberat, astăzi, autorizația pentru instalația de desprăfuire de la ArcelorMittal         Accident cumplit de muncă în Deva         Amfiteatrul cu 5.000 de locuri, ridicat pe ruinele arenei din Ulpia Traiana Sarmizegetusa         Medalie de aur pentru muzeu, la Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia”         Controversele nodului rutier de pe Autostrada Deva – Orăștie, după accidentul soldat cu patru morți         Poliția Locală din Deva a demarat o campanie împotriva celor care împrăștie gunoaiele din tomberoane         Ce soartă are drumul spre Râușor, devastat de viituri         A înfipt cuțitul în soțul ei după un conflict domestic         Rezultatele la Evaluarea Națională         Bazin de înot construit în Petrila         Ursici, satul din Munții Orăștiei unde oamenii trăiesc ca în vremea dacilor         ZILELE CREDINȚEI ȘI CULTURII LA DEVA, ediția a V-a, 25-29 iunie 2018         Drumuri stricate de camioanele încărcate cu lemne