Tineri la prima competiţie în „Cupa Mărţişorul” la Hunedoara

Zi de primăvară perfectă pentru iubitorii înotului precum şi pentru tinerii sportivii care au participat sâmbătă, 4 martie, la „Cupa Mărţişorul” organizată la bazinul de înot din Hunedoara. Peste 100 de copii de la trei cluburi din judeţ printre care CSŞ  Hunedoara, CNS Cetate Deva şi GTA SWIM Deva sau întrecut în bazin pe opt categorii, într-o sală din nou arhiplină, fiind susţinuţi de părinţi şi antrenori.

 

Criticile aduse de Ziarul Hunedoreanului clubului de înot şi unor antrenori de la CSŞ Hunedoara într-o perioadă nefastă pentru ei,  se pare că au fost constructive, cu toate că au lăsat urme adânci în sufletul unora până şi în zi de azi. Mobilizarea şi munca ce o depun zi de zi antrenorii Anca Băjan şi Dan Ardelean cu acei copii minunaţi se vede de această dată prin amploarea cu care copii au luat cu asalt această disciplină sportivă, înotul. Tot mai mulţi părinţi cu copii iau calea bazinul de la Hunedoara. Sâmbătă foarte mulţi copii s-au aflat la primul lor examen, primul lor concurs într-un bazin de înot şi au primit aplauzele meritate. La final directorul CSŞ Hunedoara Marieta Ilcu Răileanu a oficiat festivitatea de premiere, copii fiind răsplătiţi cu diplome, medalii şi cutii cu ciocolată pentru toţi copii prezenţi. Competiţia organizată de Primăria Municipiului Hunedoara, CSŞ Hunedoara şi DJST Hunedoara,  a fost un test util pentru concursul intercluburi ce va urma în 11 martie la Alba Iulia, apoi CN de tineret şi seniori din 22-26 martie de  la Bacău şi etapele regionalele la copii din 7-9 aprilie de la Oradea, Bacău, Izvorani şi cadeţi 21-23 aprilie.

 

Rezultate înregistrate:

 

25 m liber băieţi 2009

  1. Sabin Bănaru SHD
  2. Leo Lupşa CNS Cetate Deva

III.  Andrei Bejan SHD

 

25 m liber fete 2009

  1. Laura Conig SHD
  2. Raisa Căploiu SHD

III. Daria Toderiţă SHD

 

50 m liber băieţi 2008

  1. Andy Jecan SHD
  2. Luca Ivanovic SHD

III. Alexandru Băjan SHD

 

50 m liber fete 2008

  1. Ioana Bârzu SHD
  2. Alexia Radu SHD

III. Bianca Catană SHD

 

50 m liber băieţi 2007

  1. Albert Beşleagă SHD
  2. Mircea Purcar SHD

III. David Abrahan SHD

 

50 m liber fete 2007

  1. Bianca Lungu SHD
  2. Larisa Gâdei SHD

III. Dariana Bejan SHD

 

50 m liber băieţi 2006

  1. Nandor Nagy SHD
  2. Tudor Sălcuceanu SHD

III. Tudor Popa SHD

 

50 m liber fete 2006

  1. Alexandra Burcă SHD
  2. Denisa Moşuleţ SHD

 

50 m liber băieţi 2005

  1. Alexandru Boldor SHD;
  2. Denis Gyorfi SHD

III. Rareş Hriţcu SHD

 

50 m liber fete 2005

I.Nadia Haidar CNS Cetate Deva

  1. Delia Morar SHD

 

50 m liber băieţi 2004

  1. Alexandru Onea CNS Cetate Deva
  2. Bogdan Chelemen SHD

III. Alexis Mihaloianis CNS Cetate Deva

 

50 m liber fete 2004

  1. Anca Hăulică SHD
  2. Yasmine Cicea SHD

III. Kimberley Cicea SHD

 

50 m liber băieţi 2003/2002

  1. Marius Timofte SHD
  2. George Iloviceanu SHD

III. Vlad Fîntînă SHD

 

50 m liber fete 2003/2002

  1. Daria Budriş SHD
  2. Maria Mira SHD

 

50 m fluture băieţi 2008

  1. Andy Jecan SHD
  2. Luca Ivanovici SHD

III. Cătălin Bobaru SHD

 

50 m fluture fete 2008

  1. Ioana Bârzu SHD
  2. Alexia Radu SHD

III. Ariana Florănescu SHD

 

50 m fluture băieţi 2007

  1. Rareş Popa CNS Cetate Deva
  2. Mircea Purcar SHD

III. David Abrahan CNS Cetate Deva

 

50 m fluture fete 2007

  1. Bianca Lungu SHD
  2. Larisa Gâdei SHD

III. Denisa Herban SHD

 

50 m fluture băieţi 2006

  1. Nandor Nagy SHD
  2. Cezar Păunescu SHD

III. Răzvan Marin SHD

 

50 m fluture fete 2006

  1. Alexandra Burcă SHD
  2. Denisa Moşuleţ SHD

 

50 m fluture băieţi 2005

  1. Alexandru Boldor SHD;
  2. Denis Gyorfi SHD

III. Rareş Hriţcu SHD

 

50 m fluture fete 2005

  1. Nadia Haidar CNS Cetate Deva
  2. Delia Morar SHD

III. Dorottya Nagy SHD

 

50 m fluture băieţi 2004

  1. Alexandru Onea CNS Cetate Deva
  2. Bogdan Chelemen SHD

III. Răzvan Bungărdean SHD

 

50 m fluture fete 2004

  1. Anca Hăulică SHD
  2. Kimberley Cicea SHD

 

50 m fluture băieţi 2003/2002

  1. Marius Timofte SHD
  2. George Iloviceanu SHD

III. Vlad Fîntînă SHD

 

50 m fluture fete 2003/2002

  1. Daria Budriş SHD
  2. Maria Mira SHD

 

100 m liber băieţi

  1. Raul Bădărău SHD
  2. Victor Iacob SHD

III. Andrei Păduraru SHD

 

100 m liber fete

  1. Alina Perju SHD
  2. Raluca Mera SHD

III. Iulia Aconstantinese SHD

 

25 m spate  băieţi 2009

  1. Leo Lupşa CNS Cetate Deva
  2. Sabin Bănaru SHD

III. Darius Petruţ SHD

 

25 m spate fete 2009

  1. Laura Conig SHD
  2. Anca Stoian SHD

III. Raluca Goia SHD

 

Declaraţii:

 

„În fiecare primăvară profesorii de la Clubul Sportiv Şcolar Hunedoara Anca Băjan şi Dan Ardelean organizează „Cupa Mărţişorului”  sigur împreună cu DJST Hunedoara care ne ajută de fiecare dată lucru pe care le mulţumim. Părinţii au contribuit de această dată şi au oferit de ziua mărţişorului dulciuri copiilor, felicitări tuturor pentru competiţie, felicitări părinţilor care au ales ca copii lor să facă sport, lucru foarte important în ziua de astăzi. O zi bună tuturor.” Directorul CSŞ Hunedoara Marieta Ilcu Răileanu.

 

 „Cupa Mărţişorului” o tradiţie pentru sportul hunedorean, foarte mulţi copii, ne bucurăm că înotul este unul din sporturile de bază în Hunedoara, sper că le-a plăcut tuturor şi părinţilor şi copiilor. Noi organizatorii ne-am străduit să fie totul în regulă, a fost un concurs de pregătire în vederea participării la campionatele naţionale şi la cele de obiectiv. Suntem mulţumiţi de prestaţia lor şi suntem fericiţi că sunt aşa de mulţi alături de noi.” Antrenor înot CSŞ Hunedoara Anca Băjan.

 

„ A fost un concurs relativ uşor, eu de la CNS Cetate Deva aduc mii de mulţumiri celor la care muncesc acolo de trei ani de zile la Deva. Ne pregătim pentru primele noastre campionatele naţionale la care o să participăm. Copii pe care îi am de vârstă 2004-2005- 2007 plus că avem copii printre primii 10 în acest moment pe ţară şi sperăm la un podium la naţionale.” Antrenor Diana Pascu CNS Cetate Deva.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

paisprezece + paisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Gratuitate la bazinul de înot pentru familia lui Avram Iancu         Portret. Diana Beța – 10 curat la Evaluarea Națională!         Eleva de Nota 10 de la „Decebal”         Salvamont reface traseele din Retezat înaintea începerii sezonului turistic         Restricții pe autostrăzile A1 și A6 până în luna septembrie         Turiștii care vizitează Cetatea Devei au la dispoziție două sisteme de ghidare         Primăria a eliberat, astăzi, autorizația pentru instalația de desprăfuire de la ArcelorMittal         Accident cumplit de muncă în Deva         Amfiteatrul cu 5.000 de locuri, ridicat pe ruinele arenei din Ulpia Traiana Sarmizegetusa         Medalie de aur pentru muzeu, la Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia”         Controversele nodului rutier de pe Autostrada Deva – Orăștie, după accidentul soldat cu patru morți         Poliția Locală din Deva a demarat o campanie împotriva celor care împrăștie gunoaiele din tomberoane         Ce soartă are drumul spre Râușor, devastat de viituri         A înfipt cuțitul în soțul ei după un conflict domestic         Rezultatele la Evaluarea Națională         Bazin de înot construit în Petrila         Ursici, satul din Munții Orăștiei unde oamenii trăiesc ca în vremea dacilor         ZILELE CREDINȚEI ȘI CULTURII LA DEVA, ediția a V-a, 25-29 iunie 2018         Drumuri stricate de camioanele încărcate cu lemne         Arte marțiale pe Cetatea Devei