SUPERLATIVELE SPORTIVE ALE JUDEŢULUI HUNEDOARA ÎN 2014!/Domnişoare pe locul 1!

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Hunedoara a definitivat şi dat publicităţii clasamentele celor mai buni sportivi hunedoreni la discipline olimpice şi neolimpice ai anului 2014. Lideri ai celor două ierarhii care cuprind în total 23 de nume sunt două domnişoare: gimnasta Andreea Munteanu (CNS “Cetate” Deva), la discipline olimpice respectiv jucătoarea de fotbal-tenis Anamaria Gherghel (CS Comexim Lupeni). VEZI CELE DOUĂ TOPURI!
Andreea Munteanu - medalie
Gimnasta Andreea Munteanu (foto), legitimată la Colegiul Naţional Sportiv (CNS) „Cetate” din Deva a fost declarată ca fiind „cel mai bun sportiv” al anului 2014 în judeţul Hunedoara de către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret  Hunedoara.
Componentă a Lotului Olimpic de gimnastică feminină al României principalele rezultate obţinute de Andreea Munteanu anul trecut au fost: locul patru cu echipa României, la Campionatul Mondial Nanning, China (3-12 octombrie); campioană europeană cu echipa României la Campionatul European de Sofia, Bulgaria (12-18 mai); medaliată cu aur la concursurile internaţionale de la Avoine (Franţa) şi Esolo (Italia); dublă campioană naţională la bârnă şi cu echipa CNS Cetate Deva şi vicecampioană naţională la sol.
În vârstă de 16 ani Andreea Munteanu este pregătită de antrenorii Adela Popa şi Ioan Coroiu.
Şi următoarele două poziţii de pe podium au revenit tot unor gimnaste: Ştefania Stănilă s-a clasat pe locul 2 iar Anamaria Ocolişan ocupă locul 3, ambele sunt legitimate la CNS „Cetate” Deva.
Altfel, prima jumătate a ierarhiei celor mai buni sportivi hunedoreni ai anului 2014 la discipline olimpice este ocupată de gimnaste. Celelalte locuri în clasament sunt ocupate o judokană, un pugilist, un înotător o practicantă a tirului cu arcul şi doi atleţi.
Lider a clasamentului celor mai buni sportivi hunedoreni ai anului trecut la discipline neolimpice, pentru a doua oară la rând, este jucătoarea de fotbal-tenis de 21 de ani Anamaria Gherghel legitimată la CS Comexim R Lupeni, septuplă campioană mondială titluri câştigate la Campionatul Mondial de fotbal-tenis de la Nicosia, Cipru (18-24 octombrie).
Alţi şase precticanţi ai fotbal-tenisului de la CS Comexim R Lupeni antrenaţi de Dima Druncea ocupă un loc în ierarhia disciplinelor neolimpice topul fiind completat  de adepţii artelor marţiale, de la kempo şi tae-kwon-do la karate.
Gala Sportului Hunedorean eveniment în cadrul căruia vor fi premiaţi cei mai buni sportivi hunedoreni ai anului 2014 va avea loc la o data care urmează să fie stabilită.
 
CEI MAI BUNI SPORTIVI AI JUDEȚULUI HUNEDOARA ÎN ANUL 2014
 
DISCIPLINE SPORTIVE OLIMPICE
1. Andreea MUNTEANU
(senioară, CNS Cetate Deva, gimnastică artistică; antrenori: Adela POPA, Ioan COROIU).
Principalele rezultate: locul IV cu echipa României la Campionatul Mondial Nanning, China (3-12 octombrie); campioană europeană cu echipa României la Campionatul European de Sofia, Bulgaria (12-18 mai); medaliată cu aur la concursurile internaţionale de la Avoine (Franţa) şi Esolo (Italia); dublă campioană naţională la bârnă şi cu echipa; vicecampioană naţională la sol.
2. Ştefania STĂNILĂ
(senioară, CNS Cetate Deva, gimnastică artistică; antrenori: Adela POPA, Ioan COROIU).
Principalele rezultate: locul IV cu echipa României la Campionatul Mondial Nanning, China (3-12 octombrie); campioană europeană cu echipa României la Campionatul European de Sofia, Bulgaria, 12-18 mai; medaliată cu aur la concursul internaţional de la Avoine (Franţa); campioană naţională cu echipa României, vicecampioană naţională la individual compus şi medaliată cu bronz la sol şi sărituri.
3. Anamaria OCOLIŞAN
(senioară, CNS Cetate Deva, gimnastică artistică; antrenori: Adela POPA, Ioan COROIU).
Principalele rezultate: locul IV cu echipa României la Campionatul Mondial Nanning, China (3-12 octombrie); campioană naţională cu echipa şi medaliată cu bronz la sărituri şi paralele.
4. Laura JURCA
(junioară, CNS Cetate Deva, gimnastică artistică; antrenori: Adela POPA, Ioan COROIU).
Principalele rezultate: vicecampioană europeană la individual compus, medaliată cu bronz la echipe şi sărituri la Campionatul European de Junioare Sofia, Bulgaria (12-18 mai); locul IV la sărituri şi sol la Jocurile Olimpice ale Tineretului de la Nanning, China (16-18 august); medaliată cu argint la echipe şi sol, şi cu bronz la sărituri la concursul internaţional  de gimnastică artistică de la Esolo (Italia); medaliată cu aur la echipe şi cu bronz la individual compus la  concursul internaţional  de gimnastică artistică de la Avoine (Franţa).
5. Andreea IRIDON
(junioară, CNS Cetate Deva, gimnastică artistică; antrenori: Adela POPA, Ioan COROIU).
Principalele rezultate: vicecampioană europeană la bârnă şi sol, medaliată cu bronz la echipe la Campionatul European de Junioare Sofia, Bulgaria; medaliată cu argint la echipe şi cu bronz la bârnă la concursul internaţional de gimnastică artistică de la Esolo (Italia); medaliată cu aur la echipe şi individual compus la  concursul internaţional de gimnastică artistică de la Avoine (Franţa); vicecampioană naţională la paralele şi medaliată cu bronz la individual compus şi bârnă.
6. Oana NICOLAESCU
(junioară, SCM Deva, Judo, antrenor: Ramona ENACHE).
Principalele rezultate: locul VII (asimilat VI) la Campionatul Mondial Juniori Under 21, Fort Lauderdale, SUA, (22-26 octombrie); medaliată cu aur la Cupa Europeană de Juniori de la Lignano, Italia; locul V (asimilat IV) la Cupa Europei de juniori de la Praga (Cehia); locul VII (asimilat VI) la Cupa Europei de Juniori de la  Paks (Ungaria); medaliată cu bronz la Campionatele Naţionale de juniori.
7. Florentina MARINCU
(junioară, CNS Cetate Deva, atletism, antrenor: Nicolae ALEXE).
Principalele rezultate: medaliată cu argint la Grand Prix-ul de la Praga (Cehia); medaliată cu argint şi bronz la Campionatele Internaţionale de la Cluj; campioană şi vicecampioană naţională la viteză şi lungime la senioare; campioană şi vicecampioană naţională de tineret la viteză şi lungime; dublă campioană naţională de juniori la viteză şi lungime.
8. Sorin DOBONDI
(junior, CSŞ Hunedoara, box, antrenor: Ilie CAPTARI).
Principalele rezultate: locul V la Campionatele Europene de tineret de la Zagreb (Croaţia); medaliat cu aur la Cupa României de tineret.
9. Andrei DELIU
(junior, SCM Deva, atletism, antrenor: Florin BUCUR).
Principalele rezultate: locul IV la Campionatul Balcanic seniori, Piteşti; medaliat cu argint la Campionatele Internaţionale de Atletism, Cluj Napoca; campion naţional de seniori, sală şi aer liber; campion naţional de tineret, sală şi aer liber.
10. Alexandru BĂDEAŢĂ
(junior, CSŞ Hunedoara, nataţie, antrenor: Anca BĂJAN).
Principalele rezultate: campion naţional de seniori la 400 metri mixt şi medaliat cu bronz la 200 metri mixt; vicecampion naţional la 400 mmetri mixt şi medaliat cu bronz la 200 metri mixt; campion naţional de juniori 400 metri mixt, vicecampion naţional la 200 metri spate, 200 metri mixt, 50 metri spate, 100 metri mixt şi medaliat cu bronz la 100 metri spate – în bazin de 25 metri.
10. Simona BĂNCILĂ
(senioară, SCM Deva, tir cu arcul, antrenor: Viorel HĂBIAN).
Principalele rezultate: campioană Naţională Outdoor, individual şi cu echipa; vicecampioană naţională – Indoor; medaliată cu aur la Cupa României – seniori.
DISCIPLINE SPORTIVE NEOLIMPICE
 
1. Anamaria GHERGHEL
(tineret, CS Comexim Lupeni, fotbal – tenis, antrenor: Dima DRUNCEA). Principalele rezultate: cinci titluri de campioană mondială de seniori la simplu, dublu, triplu, dublu mixt, triplu mixt şi două titluri de campioană mondială de tineret la dublu mixt şi triplu mixt la Campionatul Mondial de fotbal-tenis, Nicosia (Cipru, 18-24 octombrie);
2. Anamaria RIZESCU
(tineret, CS Comexim Lupeni,  fotbal – tenis, antrenor: Dima DRUNCEA).
Principalele rezultate: două titluri de campioană mondială de seniori la dublu, şi triplu şi două titluri de campioană mondială de tineret la dublu mixt şi triplu mixt la Campionatul Mondial de fotbal-tenis, Nicosia (Cipru, 18-24 octombrie).
3. Răzvan VORNICU
(junior, CS Comexim Lupeni,  fotbal – tenis, antrenor: Dima DRUNCEA).
Principalele rezultate: campion mondial de tineret la triplu mixt şi trei titluri de  campion mondial de juniori la simplu, dublu şi triplu la Campionatul Mondial de fotbal-tenis, Nicosia (Cipru, 18-24 octombrie).
4. Letiţia BIVOLARU
(tineret, CS Comexim Lupeni,  fotbal – tenis, antrenor: Dima DRUNCEA).
Principalele rezultate: campioană mondială de seniori la triplu la Campionatul Mondial de fotbal-tenis, Nicosia (Cipru, 18-24 octombrie).
4. Mariana LICA
(tineret, CS Comexim Lupeni, fotbal – tenis, antrenor: Dima DRUNCEA).
Principalele rezultate: campioană mondială de seniori la triplu mixt la Campionatul Mondial de fotbal-tenis, Nicosia (Cipru, 18-24 octombrie).
5. Cosmin PÂRVA
(junior, CS Extrem Fighting Vulcan, kempo, antrenor: Florin MÂRZA).
Principalele rezultate: vicecampion mondial de juniori la, full kempo şi knockdown, medaliat cu bronz proba submission kempo la Campionatul Mondial de kempo de la Budapesta; vicecampion european de juniori la pankration şi medaliat cu bronz la proba pankration No-Gi, la Campionatele Europene de kempo juniori de la Bucureşti.
6. Andra DANILIUC
(junioară,  CS Heian Deva, karate WKC, antrenor: Marius BIJI).
Principalele rezultate: campioană europeană de seniori, kata shito-ryu individual, la Campionatul European WKC, Verona (Italia); două titluri de campioană naţională de seniori.
7. Daniel POPOVICI
(junior, CS Comexim Lupeni, fotbal – tenis, antrenor: Dima DRUNCEA).
Principalele rezultate: campion mondial de juniori la dublu la Campionatul Mondial de fotbal-tenis, Nicosia (Cipru); patru titluri de campion naţional de juniori.
7. David LICA
(junior, CS Comexim Lupeni, fotbal – tenis, antrenor: Dima DRUNCEA).
Principalele rezultate: campion mondial de juniori la triplu la Campionatul Mondial de fotbal-tenis, Nicosia (Cipru); patru titluri de campion naţional de juniori.
8. Valentin BOZAN
(junior, CS Cobra Deva, taekwon Do ITF, antrenor: Iosif AMBRUŞ).
Principalele rezultate: campion european la proba power echipe, vicecampion european spargeri forţă echipe şi medaliat cu bronz lupte individual, la Campionatul European de taekwondo ITF – juniori de la  Riccione (Italia).
9. Alexandra POP
(senioară, CSM Jiul Petroşani, karate, antrenor: Radu POLIFRONIE).
Principalele rezultate: medaliată cu bronz la Campionatul European de seniori  de la Nove Zamky (Slovacia); vicecampioană naţională de senioare şi medaliată cu bronz la kumite individual.
10. Robert SEBEŞI
(junior, CSM Jiul Petroşani, karate, antrenor: Radu POLIFRONIE).
Principalele rezultate: campion european la Campionatul European de karate de la Nove Zamky (Slovacia); campion naţional de juniori la individual şi echipe, medaliat cu bronz la kumite individual.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

douăzeci + 3 =

ACTUALITATE
A murit jurnalistul Andrei Dumitru Vlad         GOSPODĂREŞTE. Firma care se ocupă de deszăpeziri la Deva este pregătită să intervină         Apel umanitar. Ioan Vălean are nevoie urgentă de o transfuzie de sânge         Colecționar de antichități lăsat fără artefactele antice provenite din Munții Orăștiei         Microbuz implicat într-un accident rutier pe DN 66         Se strică vremea. Vin ninsori abundente         Premianții Concursului Internațional de Interpretare Vocală         S-a redeschis traficul rutier pe Podul peste Mureș         Hoți de lemne prinși în pădurea Petroșaniului         Când va începe restaurarea vechii biserici din Boz         Doru Vișan – fost director al Termocentralei Paroșeni, lăsat de hoți fără electrocasnice         Cât va costa intrarea la patinoar în Deva         Cetatea Devei la Târgul de Turism         Doi jandarmi au salvat o femeie din mâinile unui jefuitor         Proiectul vânzării terenului de 80.000 de metri pătrați unei companii germane a fost respins         Angajații APIA Hunedoara au continuat protestul         Hunedoara anilor 1960, descrisă de scriitori: orașul uriaşului complex de uzine unde fierbe în clocot oţelul         Brandul Sense anunta mari reduceri de Black Friday         Un vârstnic de 95 de ani a fost jefuit         Imagini de pe șantierul Lotului IV al autostrăzii Lugoj – Deva. Cum s-a lucrat