Marți, 12 aprilie, în prezența localnicilor din Orăștie și în absența președintelui CSM Dacia Orăștie, Ștefan Marius care nu și-a anunțat participarea la inaugurarea secției din cadrul clubului său, secția totuși s-a deschis.
Dorin Stroia
Invitații care au participat la eveniment au fost președintele Consiliului Județean Hunedoara, Adrian David, viceprimarul Orăștiei Doru Popa, președintele Asociației Județene de Box Ilie Captari, membrii Comitetului Director CSM Dacia Orăștie Nicolae Stoica și Mihai Molocea, acesta din urmă prezentând evenimentul. În deschidere s-a evidențiat importanța acestei secții noi înființate precum și faptul că în două luni de activitate, până în prezent s-au înscris 64 de sportivi care desfășoară antrenamente la club. Totodată numărul celor care au venit și care vin în continuare este în creștere, rămân în cadrul clubului pentru a face performanță doar cei cu calități și aptitudini pentru acest sport, selecția lor fiind naturală de la sine. După încheierea alocuțiunilor, toți cei prezenți au fost invitați să vadă cum decurge un antrenament în sală și pe sparringuri pe ringul de box.
David Andrei (președintele Consiliului Județean Hunedoara): „Am venit aici dintr-un singur motiv să le urez baftă campionilor municipiului Orăștie, să-mi ridic pălăria în fața celor care se zbat ca voi să aveți performanță în sport și totodată să știți că atâta vreme cât munciți în acest ring și vă doriți performanță, Consiliul Județean Hunedoara vă va întinde tot timpul o mână de ajutor. Multă baftă, spor la treabă și Doamne ajută!”
Ilie Captari (președinte Asociația Județeană de Box): „Vreau să vă urez și eu bine ați venit la inaugurarea noii secții de box din județul Hunedoara, chiar aveam nevoie de încă o secție de box, cel puțin o secție nouă de box de la noi din județ și pentru asta nu pot decât să-i mulțumesc d-lui Sorin și viceprimarului din Orăștie că au fost oamenii care trebuie la locul potrivit. Sunt convins că în următorii ani vom avea performanțe cu acești copii minunați care vin și se zbat aici să facă performanță. Sper să ne întâlnim cât mai des aici, să venim să facem sparringuri aici la Orăștie, să veniți și voi la Hunedoara, să fim prieteni, să ne înțelegem, să colaborăm. Să facem performanță pentru județul Hunedoara e foarte foarte greu de făcut performanță, dar e foarte frumos când reușești. Nu-și poate nimeni imagina ce simte un sportiv care reușește întradevăr să facă performanță măreață, de care e mândru nu doar el ci și întreaga comunitate din care provine. Spor la treabă la toată lumea”.
Doru Popa (viceprimarul Orăștiei): „Ca un fost sportiv și eu, a venit această zi în care să mă bucur că lângă mine sunt alți tineri sportivi care până acuma nu au avut un loc unde să se desfășoare. Este un vechi vis al meu să deschidem cât mai multe secții de la clubul sportiv. Aveam după cum știți numai fotbal, iată că din acest an există o secție de volei, o secție de handbal și bineînțeles secția la care sunteți dumneavoastră astăzi aici secția de box. Sigur meritele mele sunt relative, fără antrenorul Sorin Clonța nu se putea face nimic. Am putea face foarte multe secții, din păcate nu avem oameni pregătiți pentru așa ceva. Așa că el este omul potrivit la locul potrivit și sunt convins că alături de el și cu sprijinul lui fiecare veți ajunge un campion județen, național. Important este să vă pregătiți și pe lângă oameni serioși sigur că se poate face performanță. Multă baftă!”
Sorin Clonța (arbitru de box internațional, secretarul Federației Române de box, antrenor CSM Dacia Orăștie 2010): „Multă lume m-a oprit pe stradă, să mă întrebe: -de ce am început!, -nu vreau să-mi las copilul la box că este multă bătaie etc. Vreau să vă asigur că boxul în nici un caz nu este bătaie. Boxul este o artă și cine-l practică este un artist. Să știți că sunt foarte de acord cu acest motto că boxul este sportul care întărește caractere. Eu am văzut multe schimbări la acești copii care vin aici de două luni, ei normal că nu le văd dar eu i-am văzut schimbându-se în bine. Când vezi că un copil vine cu drag și vine mai ales cu părinții la un sport care după părerea mea are în Orăștie o sursă inepuizabilă de valori, te bucuri. Sunt ferm convins căci cu muncă, cu sprijin și mai ales cu înțelegere din partea tuturora, în Orăștie se vor naște campioni național, internaționali, europeni și mondiali, că avem de unde alege, sunt ferm convins de asta”.