S-a schimbat liderul în Liga a IV-a de fotbal Hunedoara

Retezatul Haţeg ocupă primul loc, la golaveraj, în faţa celor de la Minerul Lupeni, dar Universitatea Petroşani, cu un meci mai puţin disputat, este la doar un punct în urma primelor două clasate

16 main

 Cu patru etape înainte de terminarea campionatului, situaţia la vârful clasamentului din Liga a IV-a de fotbal Hunedoara este departe de a fi limpede.

Meciuri aprige

În urma rezultatelor înregistrate în etapa intermediară de la mijlocul acestei săptămâni, nu mai puţin de 3 echipe luptă pentru ocuparea primului loc. Cel mai interesant aspect este acela că s-a schimbat liderul, echipa Minerul Uricani fiind depăşită, la golaveraj, de Retezatul Haţeg. Cei de la Uricani au pierdut, în minutele de prelungire, cu 1-0, la CS Vulcan, campioana de anul trecut, după un meci încrâncenat, la sfârşitul căruia reprezentanţii clubului Minerul nu au vrut să semneze foaia de arbitraj! De eşecul celor de la Uricani a profitat Retezatul Haţeg, care s-a impus, tot după un meci disputat, la limită, cu 2-1, pe terenul celor de la Aurul Brad.

Totuşi, favorizată pare a fi Universitatea Petroşani, care are un meci mai puţin disputat, dar şi un punct în minus faţă de primele două clasate. „Studenţii” au câştigat, la „masa verde”, cu 3-0, într-un meci considerat pe teren propriu, deoarece Retezatul Râu de Mori s-a retras din campionat. Echipa universitară are avantajul teoretic al meciului restant cu CS Vulcan, ce se va disputa pe 29 mai, la Petroşani, dar la campioana judeţeană în exerciţiu pare a fi renăscut orgoliul. Tot la „masa verde” s-a impus, cu 3-0, şi Victoria Călan, beneficiară a forfait-ului celor de la Zarandul Crişcior.

Într-o altă partidă viu disputată, dar fără implicaţii semnificative la vârf, condusă de un arbitru debutant, care s-a achitat relativ bine de sarcini, CS Ghelari a învins, acasă, pe Inter Petrila, cu 3-2, după ce oaspeţii au condus cu 1-0 şi 2-1. În celelalte partide s-a consemnat o ploaie de goluri. Astfel cele mai multe, 11, s-au contabilizat în jocul Aurul Certej – CFR Simeria, gazdele câştigând cu 8-3. În alte două partide s-au marcat câte nouă goluri, fiind vorba despre meciurile Dacia Orăştie – Metalul Crişcior 6-3 şi Jiul Petroşani – Minerul Lupeni 0-9, cea mai mare diferenţă de scor înregistrată până acum în campionat.

Băiţa decide promovarea

Într-o partidă considerată echilibrată, Şoimul Băiţa a dispus, categoric, pe teren propriu, cu 4-0, de Gloria Geoagiu, cei din staţiunea balneo-climaterică fiind, până nu demult, în lupta pentru primele locuri. Meciul, desfăşurat pe terenul din Crăciuneşti, a contat pentru etapa a XXX-a a Ligii a Iv-a de fotbal Hunedoara. Cei de la Băiţa, care au în lot câţiva jucători ce au evoluat şi în eşaloanele superioare, fiind vorba despre Pribac, Tănasă, Pisoiu, Roşca, doar rezervă, sau Ciubotaru, care nu a jucat, fiind accidentat, au dominat clar partida, ratând o sumedenie de ocazie, scorul putând fi şi mai mare dacă nu erau irosite acele oportunităţi de a înscrie, oaspeţii având doar două acţiuni mai periculoase, câte una pe repriză.

Scorul a fost deschis în minutul 12, de către Pisoiu, excelent servit în adâncime de către Pribac, mijlocaşul celor de la Băiţa plasând balonul în plasa adversă cu un şut plasat, la colţul lung, expediat de la circa 18 metri. Rezultatul primei reprize a fost stabilit în minutul 29, de către Pribac, care a reluat în poartă, di apropiere, cu capul, o centrare venită dintr-o lovitură de colţ. Echilibrul, şi aşa fragil, s-a rupt spre sfârşitul primului mitan, când închizătorul Geoagiului, Doboş, a primit „roşu” direct în urma uni fault comis, din postură de ultim apărător, asupra lui Pisoiu, scăpat singur spre poartă. Scenariul s-a repetat şi în repriza a doua.

În minutul 64, scorul a devenit 3-0, acelaşi experimentat Adrian Pribac, jucător venit din Liga 2, de la ALRO Slatina, şi care are oferte de la echipe din eşalonul fotbalistic secund pentru sezonul viitor, a înscris, cu o deviere de fineţe,din mijlocul careului advers, în urma loviturii libere de la 25 de metri lateral dreapta executată cu mult efect de către Pisoiu. Scorul final a fost stabilit în minutul 68, de către Florincaş, „vârful” celor de la Şoimul, fructificând, cu un şut puternic, din preajma punctului cu var, o bună centrare a aceluiaşi Pisoiu.

Şoimul este echipa care va avea un cuvânt greu de spus în privinţa stabilirii campioanei, echipa din Băiţa urmând a juca, duminică, la Universitatea Petroşani, iar în antepenultima etapă vor primi vizita celor de la Minerul Uricani. Celelalte partide ale etapei din acest week-end, cea cu numărul 31, se vor disputa sâmbătă.

 

[box]

FOTBAL/LIGA A IV-A HUNEDOARA

Rezultate etapa a XXX-a

#Aurul Certej – CFR Simeria 8-3

#Dacia Orăştie – Metalul Crişcior 6-3

#Aurul Brad – Retezatul Haţeg 1-2

#Jiul Petroşani – Hercules Lupeni 0-9

#Şoimul Băiţa – Gloria Geoagiu 4-0

#CS Vulcan – Minerul Uricani 1-0

#CS Ghelari – Inter Petrila 3-2

#Universitatea Petroşani – Retezatul Râu de Mori 3-0

#Victoria Călan – Zarandul Crişcior 3-0

Notă: Echipele Retezatul Râu de Mori şi Zarandul Crişcior s-au retras din campionat după sfârşitul turului şi vor pierde toate meciurile, până la finalul campionatului, cu scorul de 3-0.[/box]

 

CLASAMENT
1. Retezatul Haţeg 30 20 5 5  80-38 65p
2. Minerul Uricani 30 21 2 7  65-29 65p
3. Universitatea Petroşani 29 20 4 5 70-22 64p
4. Hercules Lupeni 30 18 7 7 67-39 59p
5. Gloria Geoagiu 30 17 7 6 67-35 58p
6. Aurul Brad 30 16 9 5 58-24 57p
7. Dacia Orăştie 30 17 4 9 76-44 55p
8. CS Vulcan 29 16 6 7 72-38 54p
9. Metalul Crişcior 30 15 2 13 69-53 47p
10. Aurul Certej 30 13 7 10 76-48 46p
11. Şoimul Băiţa 30 12 9 9 55-37 45p
12. CFR Simeria 30 8 4 18 58-87 28p
13. Inter Petrila 30 7 6 17 48-75 27p
14. CS Ghelari 30 8 2 20 48-82 26p
15. Jiul Petroşani 30 7 4 19 55-10 25p
16. Victoria Călan 30 7 3 20 33-86 21p
17. Retezatul Râu de Mori 30 3 3 24 22-94 12p
18. Zarandul Crişcior 30 1 2 27 Oct-99 5p

[box]

Etapa a XXXI-a

Sâmbătă, 18 mai, orele 18.00

#CS Vulcan – CS Ghelari

#Gloria Geoagiu – Jiul Petroşani

#Hercules Lupeni – Aurul Brad

#Retezatul Haţeg – Dacia Orăştie

#Metalul Crişcior – Victoria Călan

#CFR Simeria – Inter Petrila

#Retezatul Râu de Mori – Minerul Uricani 0-3

#Zarandul Crişcior – Aurul Certej 0-3

Duminică, 19 mai, orele 18.00

#Universitatea Petroşani – Şoimul Băiţa

Notă: Partida Universitatea Petroşani – CS Vulcan, din etapa a XXVIII-a, a fost reprogramată pentru miercuri, 29 mai.[/box]

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cinci × patru =

ACTUALITATE
Refacerea sanctuar in Sarmizegetusa Regia. De ce este nevoie de înlocuirea stâlpilor         Infractorul care s-a lăudat că este sprijinit de un procuror condamnat pentru trafic de influență         Documente inedite din tinerețea lui Arsenie Boca: primele apariții în presă         Minori condamnați. Au spart peste 20 de mașini cu șurubelnița         Circ cu Poliția în centrul Hunedoarei (VIDEO)         Sarmizegetusa Regia va fi închisă publicului timp de o lună         Șoferul implicat într-un accident grav la ieșirea din Deva a murit         La Costești. Țurcana – Regina Munților – 2017 (FOTO + VIDEO)         Eveniment cultural. Un dar oferit celor mici         Cartierul ridicat în comunism pe muntele de fier primește o nouă șansă         Portofel pierdut, restituit păbugaşului de poliţiştii locali         Accident rutier grav pe Calea Zarandului         Accident rutier în Cristur, pe șoseaua Hunedoara – Deva         Consiliul Județean pregătește banii pentru refacerea șoselei spre Sarmizegetusa Regia         Soarta tristă a așezării romane de la Micia, locul istoric care ar fi putut aduce turiști         Un polițist din Hunedoara a prins un tâlhar, după ce l-a alergat pe străzi         ADVERTORIAL. Educația financiară este vitală pentru un antreprenor         BIROCRAŢIA SUFOCĂ ROMÂNIA. Două miliarde de euro de la UE n-au mai ajuns la drumurile patriei         INSTITUŢIA PREFECTULUI. Lista despăgubirilor a fost aprobată de Guvern         O tânără a fost jefuită în Hunedoara