Reforme pentru creșterea numărului de jucători români, în special tineri, în Liga 1

Joi, 30 august, Comitetul Executiv al FRF a aprobat o serie de reforme menite să crească numărul jucătorilor români din primele eșaloane, în special al tinerilor jucători, și să îmbunătățească nivelul calitativ al competiției, informează frf.ro.

Astfel, în ședința CEx s-a aprobat decizia Comitetului de Urgență din 3 august, când s-a hotărât ca începând din sezonul 2019/2020, la propunerea administrației FRF, fiecare echipă să alinieze la startul partidelor din Liga 1 minimum 2 jucători U21 formați la nivel național și să utilizeze pe toată durata partidei minimum un jucător din această categorie. Regula va fi testată timp de două sezoane, 2019/2020 și 2020/2021, urmând să se analizeze ulterior oportunitatea continuării proiectului în aceeași formulă sau a modificării acestuia.

“Nimeni nu poate să mai conteste beneficiile acestei reguli. Mă bucur că membrii Comitetului Executiv au votat în unamitate pentru testarea regulii cu doi jucători U21, reprezentanții Ligii 1 au susținut și ei această decizie”, a spus președintele FRF, Răzvan Burleanu.

Mai mulți jucători români

Totodată, la acest moment, pe lista cu lotul celor 25 de jucători, cluburile din Liga 1 au obligația de a prezenta un minimum de 6 jucători formați la nivel național și un minimum de 2 jucători formați la nivelul clubului.

Din sezoanele următoare, aceste valori vor crește și își vor modifica ponderea, pentru promovarea tinerilor jucători români și dezvoltarea centrelor de copii și juniori ale cluburilor de Liga 1. Începând cu sezonul 2019/2020, cluburile vor trebui să aibă 10 jucători din 25 formați la nivel național. Apoi, din 2020 numărul va crește la 12 jucători, iar din 2021, din acești 12 jucători, 4 trebuie să provină din propriul centru de copii și juniori.

O nouă competiție pentru tinerii U16

 

De asemenea, începând cu sezonul 2019/2020, cluburile de Liga 1 vor trebui să aibă și o echipă de juniori U16, în urma propunerii administrației FRF, aceasta urmând a fi integrată într-o competiție organizată de FRF.

FRF.RO

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaisprezece − 3 =