Piloți hunedoreni pe podium la „Trofeul Opel Brașov”

Ultima etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă „Dunlop” în 2016. Trofeul Opel Braşov s-a încheiat cu piloții hunedoreni clasați pe podium, Cornel Gărdean locul II în ierarhia open general, Marius Nopcea locul II la debutanți şi Cosmin Săliştean locul III în clasamentul general al grupei N.

Desfăşurat în zilele de 15 şi 16 octombrie pe Drumul Poienii, unul dintre cele mai frumoase trasee automobilistice din România, Trofeul Opel a pus punct final ediţiei 2016 a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop. Dacă prima zi a întrecerii a avut parte de soare şi o suprafaţă de rulare uscată, ploaia ce şi-a făcut apariţia în repetate rânduri, în timpul manşelor de concurs de duminică a adus provocări suplimentare celor 81 de concurenţi aflaţi la start printre care s-au numărat și participanți din Ungaria și Bulgaria furnizând un clasament final cu surprize. Învingător a ieşit Lucian Răduţ cu timpul de 2m19.934s, iar podiumul final a fost completat de hunedoreanul Cornel Gardean şi Adi Iliescu. Ambele zile ale întrecerii au început cu manşe de recunoaşteri în care concurenţii se (re)adaptau la cei 5 km ai traseului dintre Braşov şi Poiana Braşov şi puteau să încerce diverse reglaje ale maşinilor de concurs. Sâmbătă după-amiază au fost programate două runde de antrenamente, în urma cărora a fost stabilită şi ordinea de start pentru cele două manşe de concurs de a doua zi.

Rezultatele primei manșe de concurs desfășurată pe o suprafață înșelătoare, asfaltul având temperaturi reduse și zone uscate ce alternau cu cele ude din cadrul Trofeului Opel s-a prelungit mai mult decât era asteptat, erorile mai multor concurenți ducând la întreruperi ale cursei.

Cornel Gărdean prezent doar la ultima etapă de campionat, urcă pe podium

Cornel Gărdean s-a clasat în competiția de la Brașov pe locul II cu un timp de 5 m.29.680 s. poziție ocupată și la grupa H. Deşi a mai fost prezent doar la o etapă în această ediţie de campionat, hunedoreanul Cornel Gărdean (Subaru Impreza) a ţinut să ia startul la runda finală de la Braşov. Opel a fost partener oficial al evenimentului. Trofeul Opel a fost susţinut de Consiliul Local şi Primăria Braşov şi s-a desfăşurat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Evenimentul a fost organizat de Auto Blic şi AMC Racing, cu sprijinul Serviciilor de Poliţie Rutiere Braşov, al Poliţiei Locale Braşov, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Braşov, al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov şi al Regiei Autonome de Transport Braşov. Asistenţa medicală a fost asigurată de Apel One Med.

Marius Nopcea și Cosmin Săliștean  și-au îndeplinit obiectivele

Marius Nopcea, pilotul din Silivașu de Sus a obținut locul II la debutanți pe anul 2016 urcând de 3 ori pe podium. Totodată a ocupat locul I la grupa H1 cu 5m.43.473s, locul 2 la debutanţi şi 3 la categoria roţi motrice. În clasamentul final al debutanților Marius Nopcea a urcat pe locul II cu 133 de puncte. Deveanul Cosmin Săliştean pilotul de 43 de ani, a ocupat locul 24 în clasamentul open şi poziţia a patra la grupa N cu timpul de 5m.52.307s și un total de 108 puncte. În clasamentul general Săliștean s-a situat pe locul III la grupa N.

De participarea la competiția de la Brașov s-au bucurat și cei doi piloți hunedoreni Voicu Rinder, clasat pe locul 45 în clasamentul open, locul 9 la grupa A cu timpul de 6m.22.234s și locul 19 la categoria roți motrice precum și Alexandru Schiopesc pe locul III  la clasa maşini istorice.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × unu =

ACTUALITATE
Șeful Poliției Hunedoara despre cazul polițistului ucis în gara suceveană         Traian Berbeceanu, despre cazul șocant al polițistului ucis în gara suceveană         Accident pe Calea Zarandului         Adolescentă înșelată pe stradă         Prins la furat de cărbune         Căutări în noapte. O tânără s-a rătăcit în Masivul Retezat         Parada portului popular. Centrul vechi al Hunedoarei a fost animat de pădureni         Restricții pe drumurile Hunedoarei         Avertizare meteorologică         Statuia Regelui Ferdinand I, de la Orăștie         Accident rutier la ieșirea din Petroșani         Motociclist rănit într-un accident         Un tânăr s-a prăbușit cu parapanta la poalele Retezatului         Calendar rural. Zile de muncă și zile de sărbătoare         Soarta Cimitirului celor uitați de pe șantierul autostrăzii Lugoj – Deva         Ziua Porților Deschise la Castelul Corvinilor         Dosarul morții lui Darius Șendroiu a ajuns în instanță         Oameni de lângă noi. La o șuetă cu scriitoarea Silvia Beldiman         Numire la Prefectură. Dorel Bretean (ALDE) este noul subprefect al județului Hunedoara         Trei ani de la înființarea postului de jandarmi din Vața de Sus