Orăștia a avut în trecut două stadioane la standarde de Divizia B

Nici sub ocupație străină stadioanele din România nu au avut de suferit în așa hal.

Pare un paradox că tot ce s-a ridicat și construit pe vremea lui Ceaușescu și în acele timpuri, să fie distrus, vandalizat și șters cu buretele ca și cum nici nu ar fi fost. După anii ’80 echipa Mecanica Orăștie a intrat în divizia B.

Fotbalul era în plină ascensiune în Orăștie. De la acele vremuri și până astăzi transformările care au venit peste comunitatea locală au adus  cele două stadioane în pragul ruinei. Din stadionul Mecanica nici zidurile nu au scăpat pradă hoților, s-a distrus totul, s-a furat tot ce se mai putea fura, iar romii l-au luat cu asalt și nu l-au cedat nici până în prezent. Stadionul Dacia, o bijuterie a anilor ’70, s-a  administrat prost și în prezent doar gazonul montat în 1952, mai amintește de vremurile de odinioară și meciurile disputate pe el. Economia de piață  a mușcat din el și o parte a peluzei sudice a fost înghițită și transformată în spațiu comercial. Echipe de primă divizie au jucat pe stadionul „Dacia”: „Dinamo București, Poli Timișoara, UT.Arad, Poli Iași, Jiul Petroșani și altele.

Cu materialele folosite la ridicarea stadionului  se mai construia un „23 August”.

Stadionul Mecanica s-a construit ca urmare a dușmăniei dintre echipele Dacia și Mecanica în acele timpuri. Era o rivalitate mare între cele două echipe. Dacia avea un stadion modern, cochet și frumos la vremea respectivă. Multe echipe din primul eșalon își manifestau dorința de a juca pe stadionul Dacia din Orăștie fiindcă avea un gazon de invidiat, rivaliza cu stadioanele echipelor de Divizia A,  iar cei de la Mecanica ca să nu meargă acolo să joace și-au construit propriul lor stadion. Directorul Cândea  a dat undă verde construcției.  Sprijinit de Industria Locală Mică, IGO,  cu toate materialele ce s-au folosit la construcție, cărămida provenită de la Pricaz, cimentul și varul toate au fost  procurate gratuit, ca un fel de donație pentru ridicarea acelui edificiu. Mulți și-au făcut atunci case, care erau în zona apropiată stadionului. Fundamentul stadionului a fost bine ales întrucât pe acel loc se afla o bocșe de cărbune și terenul avea un drenaj bun  la apă. În zonă se prelucra lemnul venit pe apă de la deal, de la Costești. Amenajarea gazonului s-a făcut după metoda celor de la Dacia și sub coordonarea lui Sotir de la București, aducând iarba din Dealul Pemilor, era acolo un teren  foarte bun și neted. Nea Barbu cu o mașină veche, împreună cu fotbaliștii lua brazdele de iarbă de pe Dealul Pemilor și le căra cu mașina. Într-o săptămână a făcut tot terenul, Cândea nu mergea prima dată la fabrică, venea la stadion să vadă cum merge lucrarea.

Renovare cu sprijinul Cooperației din Orăștie

Înaintea meciului de debut în Divizia B cu Strungul Arad, stadionul era ridicat numai în cărămidă și făcute câteva vestiare pentru jucători ca să se dezbrace. Bineînțeles că nu se puteau prezenta în fața Federației de Fotbal cu stadionul neterminat. Coperativa Dacia a fost salvarea onoarei în fața forurilor superioare, a suporterilor și a fotbaliștilor. În două-trei  săptămâni s-a reușit finalizarea încăperilor și punerea la punct a lucrurilor la stadion. S-au pus lambriuri pe holuri, două centrale termice aduse de la București și într-o parte și în alta la vestiarul oaspeților și al gazdelor, două camere pentru arbitrii cu baie, toate puse la punct. S-a vopsit ce era de vopsit și a fost ultima oară când s-a mai băgat vreun ban acolo în stadion. Valoarea investită acolo a fost destul de mare, iar Cooperația din Orăștie a suportat cheltuiala precum și intreprinderile locale.

Fuziunea celor două echipe Dacia cu Mecanica a mutat spectacolul fotbalistic în centrul orașului pe stadionul Dacia.

Unificarea celor două echipe în 1990 a fost pasul spre punerea lacătului pe stadion. Cu toate că s-a reușit chiar și întăbularea terenului care aparținea fostului CAP.cu sprijunul partidului de la județ. După revoluție stadionul este cedat fabricii Vidra din Orăștie, omul de afaceri Gabi Popa își făcuse echipă de fotbal și au preluat tot stadionul cu totul fără a mai investi nimeni nici un ban în el. Încetul cu încetul, proasta administrare și întreținere a celor care l-au preluat și criza de după revoluție l-au adus la stadiul de ruină. Cu toate astea nimeni nu a fost tras vreodată la răspundere pentru această vandalizare, s-a dat vina pe revoluție și vremurile care au venit.

După desființarea echipei Vidra a urmat „mișcarea” lui Blaga.

Un accident a survenit în centrul orașului la unele locuințe ale comunităților de romi,  incendiu care i-a lăsat pe aceștia fără locuințe. A fost un motiv bun pentru autoritățiile locale de a evacua și izola o parte din romii din centrul orașului și ai introduce în incinta stadionului Mecanica. Nu a trecut mult timp și țevile au fost scoase din perete, apa curgea peste tot.  Din stadionul Uzinei Mecanica Orăștie au mai rămas doar părțile din beton și bare de fier care n-au putut fi furate. Romii trăiesc în continuare în 12 încăperi de la baza tribunei. Deasupra încăperilor, practic în tribună, s-a tras în grabă o izolație cu azbest, cu ceva ani în urmă, dar mai nimic nu a mai rămas acum din ea. Apa este imposibil de băut, iar wc-urile sunt cele clasice: „cotețe” de scânduri, cu găuri în pământ, care domină fondul olfactiv al zonei. În cele din urmă aglomerația romilor la stadion i-au făcut să-și ridice corturi pe teren iar caii să pască nestingheriți peste tot. O parte din ei au fost mutați în locuințele de tip barăci construite de primărie pe strada Plantelor, dar au venit alții în locul lor așa încât focarul de infecție persistă în continuare pe fostul stadion Mecanica din Orăștie.

Dacia Orăștie, echipă devenită legendă

Până în anul 2001 pe teren juca „Energia Orăștie” echipă care de-a lungul istoriei a participat cel mai mult în Divizia C, însă a promovat și în B, rămânând acolo în perioada 19751982, când a obținut și cea mai bună performanță a sa în competițiile interne, ocupând locul 11. A câștigat în premieră campionatul regional Divizia C în sezonul 1974/1975, promovând în Divizia B, în 1982 dupa șase ani petrecuți în Divizia B retrogradează în Divizia C la o diferență de numai un punct. În 1990, își schimbă numele în Metaloplastica Orăștie prin fuziune cu cealaltă echipă a orașului, „Dacia Mecanica Orăștie”, se clasează pe locul cinci, dar din cauza mai multor nereguli este retrogradată în Divizia D de către Federația Română de Fotbal (FRF). Urmează 10 ani de zbatere în Divizia D, în 2001 promovează în Divizia C, revine sub titulatura de „Dacia” dar în 2004 retrogradează din nou, în 2006 dupa 2 ani petrecuți în Divizia D promovează din nou în Divizia C, însă numai pentru un an, locul 16 aducându-i retrogradarea. După 1 an petrecut în Liga a IV-a echipa promovează din nou în Liga a III-a. Locul 13 obținut la sfârșitul campionatului fiind de ajuns pentru a nu retrograda, din cauza a mai multor erori, dar și a implicării membrilor fostului Consiliu de Administrație de la club (fostul finanțator al echipei, a cerut plătirea unor sume de bani, pe care municipalitatea nu și le poate permite, și a transferat toți jucătorii și staff-ul tehnic la Simeria). În acest sens, s-a hotărât înființarea secției de fotbal la Asociația Sportivă „Dacicus” Orăștie, fiind înscrisă în Liga a IV-a, echipa s-a numit astfel până când revenirea numelui său tradițional de „Dacia”. Venirea lui Ștefan Marius din satul Pișchinți județul Hunedoara, la cârma echipei,  intrarea sa în politică și preluarea Clubului Sportiv Municipal Dacia Orăștie 2010 au distrus încetul cu  încetul toată imaginea bună a echipei și totodată au și retras-o din campionat.

Un comision cu patru zerouri în coadă se ”vehicula” pe timpul fostului primar Blaga

Stadionul din centrul municipiului este mult mai vechi ca datare și în prezent are o capacitate de 1.000 de locuri. Primăria nu a fost proprietar și nu are sub nici o formă închirerea tribunelor de la stadionul Dacia din Orăștie. Tribunele au fost ale vechii societăți Chimica Orăștie iar cum societatea a intrat în faliment și aveau datorii mari, au fost preluate de lichidatorul Herlea. Pe timpul mandatulul de primar al lui Iosif Blaga s-a hotărât cedarea unei părți din stadion supermarketului ”Plus” actualul ”Lidl”, iar un comision cu patru zerouri în coadă se vehicula la acceptarea acestei tranzacții. Cu comision sau fără comision până la urmă semnătura s-a pus pe hârtie și terenul a fost cedat, iar Peluza Sud a stadionului a dispărut înghițită fiind de acea societate comercială. Partea estică a tribunei construită din fier, de cei de la Chimica Orăștie, zace în rugină acoperită de buruieni și înconjurată de șerpi. Nimeni nu cunoaște situația ei nefiind înregistrată și negăsindu-se nici un document de atestarea a ei așa încât oricând poate fi valorificată la fier vechi. Odată cu noile reguli PSI se pare că stadionul încă nu are avizul celor de la ISU în vederea funcționării și încă se fac demersuri și modificări pentru a se intra în legalitate. Dovadă stau și lucrările ce se desfășoară în prezent la pista stadionului și în interior.

La Orăștie fotbalul de performanță a ajuns legendă, așa încât și microbiștii înfocați nu mai speră la nimic, iar unul din cele două stadioane divizionare B Mecanica a dispărut subit de sub reflectorul autoritățiilor locale.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 + 15 =

ACTUALITATE
Nicolae Gherghin, colecționarul de timp         3.000 de sancţiuni au fost aplicate de Poliţia Locală Deva         Peste 30 de proiecte de hotărâre sunt supuse dezbaterii şi aprobării Consiliului Local Deva         Schi-alpinismul, recunoscut drept sport olimpic. Selecţia pentru lotul naţional, la finele lui ianuarie         Până acum, 820 de concurenţi vor alerga la înălţime. Pe 17 iunie, la Retezat SkyRace Intersport!         Tragedie pe un bulevard din Hunedoara. Un tânăr a fost implicat într-un accident mortal         Gealaţii lui Arion către secretarul general PNL Hunedoara: „Îţi sparg faţa şi maşina”         Mesajul lui Traian Berbeceanu către ministrul Justiției         Călători străini prin judeţul Hunedoara: „O mică Elveţie!”         Când va fi dată sentința în dosarul de proxenetism al lui Daniel Pleșcan         Peste 100 de jandarmi vor asigura ordinea în stațiunile Hunedoarei         Hoț arestat după ce a atacat paznicii unui transport de cărbune din Valea Jiului         AU DEPUS JURĂMÂNTUL. Poliția Hunedoara se întărește cu 60 de agenți         PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani         Bibliotecarul Avram Iancu vrea să străbată înot cei 2.860 de kilometri ai Dunării