Handbalul devean la „Sfântul Aşteaptă”

Un sondaj de opinie făcut la colţ de stradă relevă că unul din trei deveni întrebaţi nu ştiu faptul că echipa de handbal s-a desfiinţat şi nu mai au handbal la Sala Sporturilor. Iar o parte din ei sunt optimişti şi încă mai cred într-o minune şi speră că autorităţile locale nu-i vor lăsa fără acest „tort dulce”, handbalul, care pe vremuri a fost emblema judeţului.

 

A fost odată, ca niciodată…

 

În urmă cu un an de zile după ce au ratat la mustaţă promovarea în Liga Naţională de handbal feminin în urma turneului de baraj de la Piteşti, echipa de handbal Cetate Devatrans a terminat prima sub linie (locul 4, în condiţiile în care primele trei clasate au obţinut promovarea directă) şi totuşi au prins un loc în Ligă la insistenţele lui Marian Munteanu. Până aici nimic de reproşat, poate doar faptul că deja autorităţiile locale din Deva îşi luaseră mâna de pe echipă de ceva timp şi l-au lăsat pe finanţatorul Marian Munteanu în “curenţii” şi vârtejurile Ligii Naţionale. Omul la jumătatea campionatului a tras linie şi a pus punct, pentru că îşi făcea o socoteală să nu mai arunce cu 10 miliarde cât aveau costurile până la final de campionat, un campionat ratat cu echipa la retrogradare şi acei bani să fie investiţi într-o echipă de liga a II-a şi un nou început.

Lucrurile au stat întocmai şi handbalul a dispărut de pe eşicherul calendaristic sportiv de la Deva.

„Nu avem doar echipa de fotbal, ci şi pe cele de handbal şi de futsal, plus alte sporturi pe care dorim să le sprijinim. Le avem pe toate în vedere, să vedem cum reuşim să prindem aceste cheltuieli în bugetul local, să vedem formele legale de asociere cu cluburile respective, în condiţii de transparenţă”, declara, încă de la instalarea în funcţie, viceprimarul Răzvan Mareş.

Veniţi pe “cai mari” la conducere şi aruncaţi din şa pe ponei, cam aşa stau lucrurile prin administraţia locală de la Deva.

 

CFR Simeria o soluţie sustenabilă, doar de la anul

 

Ca orice pasionat de handbal şi mişcare sportivă nu poţi să stai cu mâinile în sân şi să vezi cum munca altora de o viaţă se prăbuşeşte precum un castel de nisip şi am purces la drum în grabă mare. Timp de pierdut nu mai era. Până în 15 septembrie, ultima dată de înscriere în Liga a II-a şi cu cel puţin o lună avans de pregătire şi înjghebare a unei echipe, timpul curgea în favoarea noastră, a subsemnatului şi a profesorului antrenor emerit Ioan Mătăsaru. S-a trezit orgoliul în mine, mai ceva ca pe vremea lui Daniel Andronache. Şi trebuie să recunoaştem că Reminul s-a născut “moşit” de Andronache şi “îmbrăcat” de Mircia Munteanu. Dar vedeţi cum este situaţia, anii au trecut, oamenii s-au mai schimbat, gustul nu mai este acelaşi. Băturăm noi la porţile Simeriei iar primarul Emil Rîşteiu le deschise şi totodată speranţa că Simeria poate avea şi susţine o echipă de Liga a II-a la handbal feminin doar de anul viitor. Actualmente bugetul este aşezat pe costurile comunităţii şi imposibil de umblat la el. Preşedintele Clubului CFR Simeria Vasile Hriţac este încântat de ideie şi are deja o secţie de handbal feminin, la junioare mici, iar viitorul le poate surâde.

 

Finanţatorii privaţi nu se mai avântă

 

Contactată, Federaţia Română de Handbal a acceptat chiar şi o înscriere mai târzie a echipei din Deva în Liga a II-a şi a dat şi sugestii în privinţa achziţionării de jucătoare, pe împrumut fără nici un cost. Gheorghe Tadici de la Zalău a sărit şi el în sprijinul nostru cu alte 2-3 jucătoare. Centrul de Excelenţă de la Râmnicu Vâlcea este pregătit să ofere oricând Devei câteva jucătoare junioare bune, doar pentru ca Deva să nu dispară din eşicherul handbalistic. Om mare acest Mătăsaru nu glumă, toată ţara sare în ajutorul lui. Ce frumos este să vezi cum valoriile handbalului românesc atunci când este nevoie se adună toate şi pun umărul la un vis, la o speranţă. Mătăsaru nu mai ţine morţiş să antreneze oficial, dar atât cât îl mai ţin puterile vrea să ajute pe oricine antrenor tânăr ce îşi doreşte să facă ceva. Mătăsaru este deja un nume, este istorie, o istorie ce face parte din Enciclopedia handbalului românesc.

Din păcate am umblat în săptămânile trecute mai ceva ca atunci când m-am însurat. Că şi atunci am mers în două locuri la starea civilă şi la biserică. Or, ca să faci handbal la Deva trebuie să iei la rând majoritatea sponsorilor privaţi cu vocaţie pentru a se putea finanţa o echipă sportivă. Ori nu am fost noi destul de convingători, ori privaţii au fost fripţi în trecut cu echipele de fotbal judeţene şi nu se mai înghesuie să arunce cu banii.

Concluzia finală este că doar plecând de la zero, se poate construi ceva şi pe un suport sustenabil şi cu jucătoare aduse definitiv la Deva. Anul acesta vom medita fără handbal naţional, iar abia de la anul calculele hârtiei pot spune a fi sau a nu fi handbal feminin la Deva.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doisprezece + 16 =

ACTUALITATE
DEVA, PE CAI MARI. Monumentala parcare de la IPH, refăcută cu 157.000 lei         Ciclism pe şosea. Balcaniada a fost o premieră la Deva         Deputatul Florin Roman scoate „ciupeala” poliţiştilor în afara legii         Andi Andezit dezvăluie impresii din călătoria sa prin geoparcuri și arii protejate din România         Atacantul simerian Dragoş Danciu va juca pentru România în Turcia şi Anglia         Ziua și accidentul, în Orăștie         Rochii feminine pentru garderoba ta de sezon         Acoperișurile de bloc și mai mulți copaci s-au prăbușit în timpul unei vijelii         Pulsul Uniunii Europene. Grupul PPE din Parlamentul European: „UE 27 trebuie să fie mai puternică și mai pregătită pentru provocările viitoare”         Vizită în județ. Călin Popescu Tăriceanu la Sarmizegetusa Regia         Razie în căutarea haitelor din Valea Seacă. Hingherii au capturat zeci de câini         Un bărbat a fost înșelat pe stradă cu „daruri din partea primăriei”         Festival medieval la Castelul Corvinilor         Poiana Pelegii, murdărită după invazia turiștilor de picnic         Sărbătoare de suflet. Zilele orașului Geoagiu         Perspective europene. Iuliu Winkler: „Grupul PPE a reconfirmat sprijinul pentru Politica de Coeziune post 2020”         MONUMENT AL DELĂSĂRII. „Litoralul” Hunedoarei, o destinaţie ce a căzut din lac în puţ         Biciclist accidentat grav         Femeie înșelată de două escoace         Un tânăr a fost tâlhărit în Petroșani