Fotbalul mic: A început Liga a V-a Hunedoara

Campioanele ediţiei trecute au pierdut în etapa de debut a competiţiei

1 liga 5

După o vacanţă destul de lungă, caravana Ligii a V-a de a pornit, din nou, la drum, pentru o nouă aventură în judeţ. Cele 20 de echipe înscrise în competiţie au fost împărţite în două serii de câte 10 formaţii, în principiu pe criterii geografice.

Arbitraj contestat la meciul Băcia – Răchitova

În etapa de debut a ediţiei 2013-2014 s-au consemnat câteva mari surprize, în ambele serii. Astfel, în seria I, primele două clasate în sezonul trecut, Cetate Răchitova şi Măgura Pui, au părăsit învinse terenurile de joc unde au evoluat. Campionii de la Răchitova au fost învinşi, cu scorul de 2-1, pe terenul celor de la Agrocompany Băcia, dar „cetăţenii”, care au condus cu 1-0, acuză arbitrajul lui Daniel Thirt din Călan, despre care spun că „i-a tocat mărunt” în partea a doua a jocului şi că îl vor reclama la comisia de arbitri. Mare surpriză s-a înregistrat şi la Pui, unde Măgura, care, sezonul trecut, a condus în campionat până spre final, a fost învinsă, la limită, cu scorul de 1-0, de către mai slab cotata Cerna Lunca Cernii de Jos. Venită din Liga a IV-a, CS Ghelari şi-a respectat blazonul şi a învins, fără probleme, pe teren propriu, pe Dacia Boşorod, echipă care, în campionatul trecut, a fost una incomodă, dar şi inconstantă în evoluţii. Tot în prima serie am consemnat şi un egal cu multe goluri, 2-2, între echipe din localităţi vecine, respectiv AS Sântămăria Orlea şi Voinţa Sălaşu de Sus, partida disputându-se pe terenul celei dintâi formaţii menţionate. În fine, s-a înregistrat şi o remiză albă, scor 0-0, un rezultat destul de rar întâlnit în acest eşalon fotbalistic, în partida disputată între Unirea General Berthelot şi Sargeţia Bretea Română.

Ribiţa, învinsă la Teliuc

În seria a II-a, surpriza etapei de debut a campionatului s-a înregistrat la Teliucu Inferior, unde formaţia locală Minerul, ce, pe vremuri, evolua în eşaloanele superioare, a învins, la limită, cu 2-1, echipa Key Systemsro Ribiţa, câştigătoarea ediţiei trecute a competiţiei. În aceeaşi serie, gazdele au mai obţinut o singură victorie, înregistrată la Vaţa de Jos, unde formaţia locală Ponorul, una dintre protagonistele ediţiilor anterioare, dar cu o evoluţie mai modestă în sezonul trecut, a învins, cu scorul de 2-0, echipa Mureşul Pricaz. În celelate trei jocuri ale etapei s-au impus echipele vizitatoare. Astfel, Zarandul Crişcior, echipă care sezonul trecut a evoluat în Liga a IV-a, a câştigat, la limită, cu scorul de 2-1, pe terenul celor de la Unirea Veţel, stricând puţin sărbătoarea gazdelor, care, în week-end, au organizat zilele comunei. Berianul Beriu, surpriza plăcută a ediţiei trecute, se anunţă, încă de pe acum, o nucă tare şi în acest campionat, echipa de lângă Orăştie impunându-se, în prima etapă, pe terenul celor de la Mureşul Brănişca, cu scorul de 3-1. În fine, şi Santos Boz a câştigat în deplasare, cea de-a doua echipă din comuna Brănişca depăşind cu scorul de 2-0 pe cei de la Victoria Dobra.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × trei =

ACTUALITATE
Accident rutier în Cristur, pe șoseaua Hunedoara – Deva         Consiliul Județean pregătește banii pentru refacerea șoselei spre Sarmizegetusa Regia         Soarta tristă a așezării romane de la Micia, locul istoric care ar fi putut aduce turiști         Un polițist din Hunedoara a prins un tâlhar, după ce l-a alergat pe străzi         ADVERTORIAL. Educația financiară este vitală pentru un antreprenor         BIROCRAŢIA SUFOCĂ ROMÂNIA. Două miliarde de euro de la UE n-au mai ajuns la drumurile patriei         INSTITUŢIA PREFECTULUI. Lista despăgubirilor a fost aprobată de Guvern         O tânără a fost jefuită în Hunedoara         Accident în Hunedoara, produs de un bărbat de 71 de ani         PROIECT PILOT. Tablete pentru elevi şi laptopuri pentru dascăli, moca, de la stat         Pagube de peste jumătate de milion de lei în judeţul Hunedoara         Aproape 200 de cadre didactice, cercetători, academicieni și scriitori au dat publicității apelul ”Dreptul la Educație”         Ministrul Turismului la Geoagiu Băi. Mircea Titus Dobre: „Ce a fost până acum a fost o pancartă”         Drumul Ilia – Gelmar se va face cu 40 milioane euro, bani europeni         Semnal de alarmă: Hunedoara înconjurată de terenuri poluate. Cât de nocive sunt haldele de steril         Imagini aeriene de pe Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva. Cum s-a lucrat (VIDEO)         Atenționare meteo: cod galben de ploi și vijelii!         Scandal în trafic cu urmări grave, filmat de un martor (VIDEO)         Accidentul rutier din intersecția de la Sântuhalm. Cine a fost vinovat         Violenţă de limbaj, bagatelizată de câţiva magistraţi hunedoreni