FOTBAL. Nicio schimbare la vârful Ligii a IV-a

Meciurile rundei a zecea a Ligii a IV-a de fotbal Hunedoara nu au oferit surprize surprize majore, rezultatele înegistrate fiind considerate normale.

Oaspeţii, doar două egaluri

Etapa a zecea a Ligii a IV-a de fotbal Hunedoara poate fi considerată una a gazdelor, echipele vizitatoare reuşind să obţină doar două egaluri în cele şapte meciuri disputate. Într-un joc considerat echilibrat, cel dintre Retezatul Haţeg şi Metalul Crişcior Brad, au fost respectate calculele hârtiei, cele două combatante încheind nedecis, scor 1-1, oaspeţii egalând în partea a doua a jocului. Cealaltă remiză, scor 2-2, a fost consemnată în partida dintre Victoria Călan şi CS Vulcan, şi acesta fiind considerat un meci echilibrat. Partida a avut o evoluţie a scorului spectaculoasă, cei de la Călan conducând cu 1-0 la pauză, după care vulcănenii au întors rezultatul în favoarea lor, golul egalării fiind reuşit, de către gazed, în minutele de prelungire ale întâlnirii. Singura semisurpriză poate fi cea înregistrată în jocul Universitatea Petroşani – Aurul Certej, câştigată de gazde, cu 3-2, formaţia studenţească având un start mai ezitant de campionat, oaspeţii lor părând, la începutul competiţiei, o formaţie care ar fi putut emite pretenţii de locuri fruntaşe.

Fără probleme pentru lider

În celelalte jocuri disputate echipele gazdă s-au impus fără problem şi nu s-a înregistrat niciun fel de schimbare la vârful ierarhiei. Astfel, liderul, Şoimul Băiţa, s-a impus lejer, cu 7-2, în faţa celor de la Gloria Geoagiu, chiar dacă la pauză era 1-1 şi, după o oră de joc, pe terenul de la Crăciuneşti rezultatul era de 2-2. În acest fel, Băiţa îşi păstrează avantajul de cinci puncte faţă de următoarea clasată, Hercules Lupeni, formaţia din Valea Jiului reuşind scorul etapei, de 8-1, în confruntarea cu “lanterna roşie”, CNS Cetate II Deva. La aceeaşi diferenţă de goluri, dar cu scorul de 7-0, s-a impus, pe propriul teren, şi Inter Petrila, în faţa vecinilor de la Jiul Petroşani, gazdele din acest joc rămânând pe poziţia a treia, la şase puncte în spatele celor de la Băiţa şi la unul de Lupeni. În fine, şi Aurul Brad s-a impus destul de lejer, la un scor de neprezentare, 3-0, în faţa celor de la Minerul Uricani, după ce la pauză tabela de marcaj indica o remiză albă. Jocurile etapei viitoare se vor desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni.

Caseta

Liga a IV-a, clasament

1.ACS Şoimul Băiţa               10 8 2 0 32-11 26

2.AS Hercules Lupeni             10 6 3 1 30-12 21

3.CS Inter Petrila                     10 6 2 2 31-9 20

4.CSA Aurul Brad                  10 6 1 3 15-11 19

5.AS Metalul Crişcior Brad     10 5 2 3 13-11 17

6.AS Gloria Geoagiu               10 5 2 3 19-19 17

7.AS Aurul Certej                             10 4 4 2 22-13 16

8.CSO Retezatul Haţeg            10 4 2 4 18-12 14

9.ACS Victoria Călan             10 4 1 5 12-15 13

10.CS Vulcan                          10 2 4 4 13-24 10

11.Universitatea Petroşani      10 2 2 6 13-24 8

12.ACS Minerul Uricani                   10 2 2 6 13-25

13.CSM Jiul Petroşani            10 1 1 8 8-30 4

14.CNS Cetate II Deva            10 1 0 9 10-41 3

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 + 18 =

ACTUALITATE
Concedieri colective la minele din Valea Jiului         Bărbat lovit de trenul marfar         Tineri acuzați că au tâlhărit mai mulți elevi din Hunedoara au fost condamnați         Cum a fost recuperat tezaurul de podoabe dacice din argint, traficat pe piața neagră         Ziua Pământului, celebrată în Parcul Cetate         Credit de 80.000.000 de lei pentru reabilitarea rețelei stradale din Hunedoara         Chioșcuri de suveniruri date în chirie în curtea Castelului Corvinilor         Tu ce faci în Noaptea Lungă a Industriei?         Semnarea contractului de finanţare pentru proiectul “CONSTRUIRE ȘI DOTARE VILĂ TURISTICĂ, PENTRU EXTINDEREA ACTIVITĂȚII RAHEMA TUR SRL”         Cum a fost recuperată cea de-a 13-a brățară dacică         PULS ELECTORAL. Mircea Moloţ are cea mai mare priză la electoratul hunedorean, în sondajul făcut de PNL         Vechea platformă industrială trece prin mari transformări         Drumul dintre Lacul Gura Apelor și Poiana Pelegii va fi închis         Telecabina de la Cetatea Deva intră, miercuri, în revizie tehnică         Cum se fac de râs autoritățile județului: soluție „ingenioasă” pe șoseaua spre Mănăstirea Prislop         Medicii de la clinica Opticline Deva, la Congresul de Cataractă și Chirurgie Refractivă din SUA         Ambasadorul Republicii Kazahstan în România s-a aflat în vizită oficială la Deva         SLUJBĂ DE POMENIRE. Comemorare la 16 ani de la moartea rapsodului Drăgan Muntean         Soarta șoselei spre Parcul Național Retezat – cel mai periculos drum al Hunedoarei         SOARTA MOCĂNIȚEI. Drumul feeric care a luat locul celei mai vechi căi ferate a Hunedoarei