Dacia Orăștie 2010, victorie categorică la scor de tenis

Primul joc acasă în actualul sezon pentru echipa Dacia Orăștie 2010 și debut cu dreptul în prezența a peste 100 de spectatori.

Liderul seriei a V-a obține o victorie categorică la scor de tenis 6-0 în întâlnirea cu AS Victoria Dobra. După prima etapă și victoria zdrobitoare în fața celor de la Agrocompany Băcia, se pare că Dacia Orăștie 2010 este cu mult peste așteptările unora și joacă foarte bine. O echipă bine așezată în teren, o echipă tânără și cu ambiții și certitudini clare la promovare anul acesta.

Forcing permanent creat de gazde la mijlocul terenului

Dacia începe meciul cu un 4-3-1-2 cu Vașarhelean  și Ioniță în atac, precum și o linie mediană redutabilă formată din Muntean, Dămian (căpitanul de joc), Dreptate și Nicolescu  avansat.  O serie de ratări ale Daciei și scorul se deschide  în min. 27. Apărarea celor din Dobra joacă ceva mai avansat la limita ofsaidului la 20 de metri de poartă. O pasă pe culoar dată la Vașarhelean și  fundașii oaspeților se uită la fanion care rămâne jos, atacantul Daciei pătrunde spre careu, portarul ezită în prima fază să iasă iar ulterior când o face, o face prea târziu, mingea fiind trimisă de Vașarhelean plasat în poartă, 1-0. Peste alte 10 minute Vașarhelean întoarce o minge la Ioniță care cu un șut năpraznic, plasat, aproape de vinclul porții îl învinge pe Atanasiu, portarul și căpitanul de joc al Dobrei. În min. 41 Vașarhelean mai taxeară o dată apărarea aeriană a celor din Dobra, care iasă avansată la 40 de metri de poartă. O minge aruncată la bătaie, Vașarhelean o preia și se lansează într-un contraatac de unul singur, spre poartă, portarul iese mai hotărât de data asta dar fără sorți de izbândă, mingea se strecoară în poartă și se intră la vestiare cu un 3-0, mincinos în raport cu ocazile jucătorilor gazdă.

Vașarhelean un argint viu și în repriza a doua.

După pauză în primele 10 minute Victoria Dobra arată altfel în teren după ieșirea de la vestiare, iar în min. 50  Avădanei șutează din interiorul careului în încheietura barelor. Dar golul vine tot pentru gazde,  Mercurean este lansat pe un contraatac pe partea stângă, în cele din urmă centrează în careu, Ioniță venit la întâlnire cu mingea pune latul și ridică scorul la 4-0. Se fac schimbări în lotul celor de la Dobra. Vașarhelean este faultat în careu în min. 62,  execută lovitura de pedeapsă Nicolescu cu un șut în plasă imparabil 5-0. Dobra continuă să joace și la acest scor și se avântă în atac dar fără a-și creea ocazii la poarta apărată de Pintescu. În min. 73 Ghemeș proaspăt intrat pe teren îi fură o minge din picioarele fundașului Coțovan și înscrie pentru 6-0. O combinație dintre Munteanu, Vașarhelean și Ghemeș se încheie cu respingerea lui Coțovan de lângă bară. Ioniță îl mai încearcă pe Atanasiu cu un șut din afara careului la vinclu, dar portarul Victoriei Dobra reține mingea. Singura ocazie mai periculoasă a oaspeților are loc în min 85, Pasere trimite un șut pe spațiul porții dar Pintescu respinge balonul.

Final de joc cu o eliminare justă a lui Ioniță

În ultimele minute de joc, jucătorul Victoriei Dobra Kora într-o acțiune pe partea stângă este talonat și faultat în apropierea liniei de margine a terenului. Tușierul Raul Popa nu are nici o reacție mai hotărâtă iar cearta celor doi jucători se amplifică prin venirea tuturor jucătorilor celor două echipe pentru a cere socoteală unii altora. Tânărul junior Ioniță de la Dacia Orăștie 2010 se repede la Kora și-l lovește pe la spate cu crampoanele pe coapsă. Spiritele se încing centralul  Daniel Thirt  intervine promt, Kora vede cartonașul galben iar Ioniță este eliminat primind direct cartonașul roșu. O prestație mediocră a „stegarului”  Raul Popa care pe parcursul jocului a fost în repetate rânduri prins pe picior greșit de fazele derulate cu repeziciune din timpul jocului.

Dacia Orăștie 2010: Pintescu-Pricăjan(Ghemeș ‘64), Oniga, Ioniță, Vașarhelean, Nicolescu, Mercurean,Pop, Dreptate(Bindea ’64), Demiean, Muntean. Antrenor interimar  Florin Stoica.

AS Victoria Dobra : Atanasiu- Mihalache(Pasere ’27), Hîrceagă, Cărmăzan, Jurj(Tudor ’59), Avădanei, Coțovan, Stoica, Bodea(Herci ’57), Raț(Ursulescu ’74) Kora, antrenor Marcel Dăteșan.

Au înscris Ioniță ’37,’53, Vașarhelean ’27,’41, Nicolescu ’62, Ghemeș ‘73

Brigada de arbitri Daniel Thirt și Cătălin Ioniță (Călan), Raul Popa (Hunedoara),

Observator: Mihai Nacu (Ghelari)

Declarații la final de joc:

„Sunt bucuros pentru victorie, mă bucur că am început cu dreptul primul meci de acasă, sper să continuăm tot așa. E greu fără susținere, noi am venit de plăcere, sper să facem treabă bună. Mă bucur mult că lumea s-a întors la stadion iar băieții au dat dovadă de seriozitate și fair- play. Din păcate Ioniță fiind mai tânăr, experiența și-a spus cuvântul, păcat că mai erau 2 minute, scorul era 6-0 și păcat de cartonașul roșu ce l-a luat. Acum trebuie să găsim altă soluție în locul lui pentru etapa viitoare la Ghelari. Le mulțumesc încă o dată oamenilor și băieților și să o ținem tot așa.” (antrenor interimar Florin Stoica Dacia Orăștie 2010)

„La 6-0 nu mai este de spus nimica, noi acuma suntem echipă nouă în formare, asta este. Am început bine 4-4-2, dar trebuia să mai avem și jucători, arbitrajul a fost bun, acceptabil, nu mai contează, am picat fizic, mai avem de lucru. Am mai adus jucători, mai căutăm, încercăm să facem o echipă bună. ” (antrenor Marcel Dăteșan AS Victoria Dobra).

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × trei =

ACTUALITATE
PRINDE CONTUR ŞI CLANUL BOBORA. Fiul preşedintelui CJ Hunedoara s-a branşat la cea mai bănoasă firmă de stat         La alegerile parțiale din iunie. Deputatul Marius Surgent îi vede câștigători pe candidații ALDE Hunedoara         DREPT LA REPLICĂ CU „ŞOPÂRLE”. O diversiune NATURALĂ pentru activiştii de mediu         Tineri hunedoreni în vârful politicii. Marius Muzicaș a devenit membru al Biroului Permanent Național TLDE         S-A DEŞTEPTAT OPOZIŢIA LA JUDEŢ. PUŢIN DUPĂ… Lucian Heiuş (PNL): „Transparenţa şi legalitatea – necunoscute pentru PSD”         Accident grav pe Calea Zarandului         Vineri se deschide ştrandul         Spărgătorii unui bar au fost prinși         Amenzi de 5.800 de lei date de jandarmi         Bărbat reținut pentru distrugerea unei mașini         Moda ciudată inspirată de istorie. Hunedorenii care și-au transformat casele în refugii dacice         Protest spontan pe șantierul austrăzii         Transalpina a fost redeschisă circulației rutiere         Liliecii continuă să pună probleme pe șantierul Autostrăzii Lugoj – Deva         Tânărul care a jefuit Castelul Corvinilor a fost trimis în arest la domiciliu         Deva Auto Show 2017. Un spectacol de suflet pentru iubitorii automobilelor         Trofeul Micului Cititor, la a XXXVII-a ediție         LA UN AN DE LA MARELE TUN. Hoţia de la Apa Prod rămâne în scriptele firmei         MERGE ULCIORUL LA APĂ ÎN ŞOIMUŞ. Primarul Mihai Irimie are trei luni să-şi aranjeze „ploile”         Cum arată Gara Brad după cinci luni de renovare