FOTO. Cupa Corvinilor a fost câştigată de juniorii de la FC Hunedoara

Echipe din mai multe judeţe au participat la prima ediţie a Cupei Corvinilor, eveniment organizat la Hunedoara, de clubul de fotbal din municipiu. FC Hunedoara a câştigat primul loc în competiţia destinată copiilor.

Prima ediţie a Cupei Corvinilor a fost organizată sâmbătă, 6 februarie, pe terenurile de fotbal sintetic din vecinătatea Stadionului Micheal Klein şi a stârnit un interes ridicat participanţilor şi spectatorilor. Echipele de copii ale cluburilor din judeţele Hunedoara, Alba şi Gorj au participat la competiţia inedită, organizată de clubul de fotbal din Hunedoara, cu sprijinul primăriei. Meciurile au fost strânse iar la finalul unei zile încărcate de fotbal, învingători au fost micii fotbalişti din grupa 2005 a clubului FC Hunedoara. Aceştia au învins în finală echipa de copii a CFR Simeria. Locul trei a fost ocupat de juniorii de la Aurul Brad, iar locul al patrulea i-a revenit tot unei echipe din judeţ, FC Hunedoara (grupa 2006). La Cupa Corvinilor au participat 16 echipe, printre care grupele de copii de la Pandurii Târgu Jiu, Unirea 1924 Alba Iulia, Juniorul Aiud, Doria Alba Iulia, Aurul Brad, CFR Simeria, Minifotbal Hunedoara și ACS Sebeș 2014.

Meciurile au fost strânse, viu disputate, iar la finalul unei zile încărcate de fotbal de calitate, învingători au fost micii fotbalişti din grupa 2005 a clubului FC Hunedoara, antrenaţi de Daniel Dăscălescu. Aceştia au învins în finală echipa de copii a CFR Simeria. Locul trei a fost ocupat de juniorii de la Aurul Brad, iar locul al patrulea i-a revenit tot unei echipe din judeţ, FC Hunedoara (grupa 2006).
La Cupa Corvinilor au participat 16 echipe, printre care grupele de copii de la Pandurii Târgu Jiu, Unirea Alba Iulia, Juniorul Aiud, Doria Alba Iulia, Aurul Brad, CFR Simeria, Minifotbal Hunedoara și ACS Sebeș 2014.

Fotbalul, promovat în rândul copiilor

Alin Barna, preşedintele ACS Hunedoara, a declarat că organizarea în premieră a Cupei Corvinilor a avut menirea să promoveze fotbalul hunedorean. „Cupa Corvinilor a debutat la Hunedoara – o primă ediţie organizată de clubul FC Hunedoara, cu sprijinul Primăriei municipiului Hunedoara, competiţie de fotbal dedicată copiilor născuţi în anii 2005 – 2006. Este o competiţie care dorim să fie perpetuată în fiecare an, tocmai pentru că noi punem mare accent pe dezvoltarea copiilor noştri. Au venit foarte mulţi însoţitori şi părinţi, nu doar ai copiilor din judeţul nostru, dar şi din celelalte două judeţe”, a declarat Alin Barna.
Chiar dacă au fost învinşi în finală de FC Hunedoara, micii fotbalişti de la CFR Simeria au avut satisfacţia unui turneu reuşit. „A fost un tuneu interesant, foarte folositor copiilor. Sper că astfel de evenimente să fie organizate mai des şi în alte oraşe din judeţ. Pe lângă antrenamente şi multă perseverenţă, aceste competiţii vor ajuta copiii să crească în valoare”, a declarat Florin Danciu, antrenorul grupei de copii a clublului de fotbal CFR Simeria.

Premii, diplome și trofee

Primele trei clasate ale acestui turneu au primit cupele puse în joc de organizatori, iar unii jucători care s-au făcut remarcaţi în timpul meciurilor au primit disticţii individuale, constând în diplome:
„Cel mai bun portar” – HROMEI IONUŢ, FC HUNEDOARA
„Cel mai bun fundaş” – BÂLC ŞTEFAN, CFR SIMERIA
– APROTOSOAEI ADRIAN, AURUL BRAD
„Cel mai bun mijlocaş” – ILCA ALEX, CFR SIMERIA
– RUCĂREANU DAN, AURUL BRAD
“Cel mai bun atacant” – TOMŞA RAREŞ, FC HUNEDOARA
 TAMAŞ ROBERT, CFR SIMERIA
“Golgeterul turneului” – KOVACS FABIAN, FC HUNEDOARA 2006
 ACHIM MARIO, FC HUNEDOARA 2005

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu × unu =

ACTUALITATE
Imagini de poveste realizate pe un traseu dificil din Retezat         Sărbătoarea Greco-Catolicilor din Orăștie         Fii satului Văleni s-au strâns laolaltă         De jale și dor la Capela din Orăștie         FOTOGALERIE. Autostrada Lugoj – Deva: peste 170 de utilaje și 500 de municitori au fost mobilizați pe Lotul IV         Cine este tânărul condamnat pentru incendierea mașinilor șefilor din penitenicar         Motociclist rănit după ce a evitat un biciclist         Două femei rănite într-un accident rutier         A incendiat gospodăria vecinilor         FOTO. Carla’s Dreams a concertat în Hunedoara         DACFEST. „Sub semnul lupului” pentru a opta oară         DEZVOLTARE URBANĂ. Deva a primit bani europeni la mica înţelegere         JOCURI DE CULISE LA DEVA. Ovidiu Moş (PSD) a „premiat” consilierii PSRo care l-au făcut primar         Persoană rătăcită Pasul Vâlcan         Șeful Poliției Hunedoara despre cazul polițistului ucis în gara suceveană         Traian Berbeceanu, despre cazul șocant al polițistului ucis în gara suceveană         Accident pe Calea Zarandului         Adolescentă înșelată pe stradă         Prins la furat de cărbune         Căutări în noapte. O tânără s-a rătăcit în Masivul Retezat