CU TREI DEVENI ÎN LOT. Naționala de futsal a României a învins Armenia

Echipa națională de futsal a României se pregătește de participarea în grupele Main Round pentru calificarea la Cupa Mondială de anul viitor.

În acest sens, tricolorii se confruntă, în aceste zile, într-o dublă partidă amicală, cu reprezentativa similară a Armeniei, meciurile desfășurându-se la Chiajna.

Victorie în primul joc

Dubla cu Armenia de la Chiajna e a doua acțiune a echipei naționale de seniori din acest an, după cele două meciuri de verificare din februarie de la Piatra-Neamț, când România a dat piept cu Italia. Duminică seara, în Sala Sporturilor Concordia din Chiajna, echipa națională de futsal a disputat primul meci din “dubla” amicală în compania selecționatei similare a Armeniei. Tricolorii lui Robert Lupu s-au impus cu 5-1, după ce oaspeții au reușit să marcheze în debutul partidei. Pentru România au înscris: Mimi Stoica (13:43), Ique Ribeiro (22:06), Laszlo Szőcs (31:31), Cristian Matei (34:15) și Felipe Oliveira (39:59). Ultimul gol a fost cel mai spectaculos, fiind marcat din propria jumătate de teren, iar dintre cei cinci marcatori trei au fost, până nu cu mult timp în urmă, jucători la Deva, fiind vorba despre Stoica, Ique și Matei.

Întinerirea lotului

Cel de-al doilea meci se va disputa astăzi, tot la Chiajna, cu începere de la ora 17.00. Prin această acțiune se urmărește, după cum declara selecționerul Robert Lupu, fost la Autobergamo Deva în trecut, o întinerire a lotului. “E o acțiune importantă în programul nostru de pregătire a debutului în preliminariile pentru Campionatul Mondial, care se va petrece în toamnă, dar și pentru următorii ani. Acesta a fost și motivul pentru care am ținut să convocăm doi jucători tineri, pentru că după preliminariile pentru Campionatul Mondial urmează cele pentru Campionatul European, iar unul dintre obiectivele noastre este acela de întinerire a echipei”, a declarat Robert Lupu, citat de site-ul federației Române de Fotbal.

Cu jucători de la Autobergamo

 

Pentru această acțiune selecționerul Robert Lupu a convocat 14 oameni, dintre aceștia trei fiind legitimați la Autobergamo Deva, fiind vorba despre portarul Petrișor Toniță și jucătorii de câmp Paulo Ferreira și Adrian Pânzaru. Ceilalți componenți ai lotului României pentru dubla partidă amicală cu selecționata Armeniei sunt portarii Andrei Grigoraș (FK Odorheiu Secuiesc)  și  Roberto Voin (Informatica Timișoara) și jucătorii de câmp  Cristian Matei, Laszlo Szocs (ambii Imperial WET Miercurea Ciuc), Andrei Crăciun, Dumitru „Mimi” Stoica (ambii CS United Galați), Marian Plugaru, Ionuț Movileanu (ambii Futsal Club Dunărea Călărași), Felipe Oliveira (Napoli), Ique Ribeiro (Cartagena) și  Sergiu Gavrilă (Informatica Timișoara).

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − șaptesprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Spitalul județean de urgență amenajează o secție pentru RMN         Bărbat tâlhărit după ce a fost ademenit cu o noapte de sex         COSTEL AVRAM face minuni cu drumurile judeţene. Pe facebook şi din vorbe         ÎN APĂRAREA ŞEFULUI. Actori din Petroşani, cu jalba la „Împărăţie”         Incendiu în Deva         Accident grav pe DN 76, produs de o tânără de 19 ani         După 2.000 de ani… A apărut asfaltul până la poalele cetății dacice Piatra Roșie         Piatra romană descoperită sub cea mai veche biserică a Hunedoarei         Cum arată Parcul Dendrologic Simeria, la venirea primăverii         Tragedie lângă șantierul Autostrăzii Lugoj – Deva         Părintele Crăciun Opre a fost pomenit la 7 ani de la trecerea la cele veșnice         Crucea de Flori, tradiția de Florii din Hunedoara         Paștele la Biserica Romano-Catolică din Hunedoara         Prima fântână arteziană de pe noua pietonală a intrat în probe         O APRECIERE OFICIALĂ. Sarmizegetusa Regia, model de bună guvernare a monumentelor UNESCO         Cât a mai rămas de executat din Lotul trei al Autostrăzii Lugoj – Deva, după cinci ani de lucrări         ALDE HUNEDOARA. Michael Meltzer: „Viitorul termocentralei Mintia este pe gaz”         Femeie înșelată de o necunoscută         Centrul pietonal din Hunedoara va fi inaugurat de Ziua Europei         Cea mai vârstnică femeie din Deva a împlinit 105 ani