Despre Secţia de box din cadrul clubului Dacia Orăştie 2010 am aflat întâmplător observând un afiş publicistic cuprinzând activităţile din cadrul Măialului Orăştian ce se desfăşoară în acest week-end. Ştiind faptul că a fost deschisă anul trecut la „pachet” cu alte secţii de handbal şi volei şi după terminarea campaniei electorale şi a alegerilor locale au fost închise tot la „pachet”, am încercat să aflăm mai multe amănunte de la conducătorul clubului.
În căutarea sediului de la CSM Dacia Orăştie 2010
De la ghişeul de informaţii din Primăria Municipiului Orăştie am fost direcţionat şi plimbat în clădirea veche a fostului spital orăşenesc, unde nici vorbă de sediu, ca mai apoi insistând şi declinându-mi scopul ca ziarist în presa locală, „au întors-o”, telefoanele au început să funcţioneze pe toate liniile şi în final întrevederea cu preşedintele clubului sportiv a fost posibilă la stadionul Dacia din Orăştie.
Iniţiativa a aparţinut viceprimarului Alin Ţambă, acelaşi care închidea secţia anul trecut. Rămas conectat tot la campania electorală trecută, „băieţii” se pregătesc deja de imaginea viitoarei campanii electorale, asemuită tot unei competiţii sportive de altă anvergură. Pesemne a trebuit să treacă un an de zile ca să-şi dea seama că cel care pregătea boxul la Orăştie nu făcea parte din nici un partid politic şi nu i se potrivea zicala „cine nu e în partid cu noi, e împotriva noastră”. Faptul că s-a închis o secţie de box când încă îşi lua avânt şi era la început de drum, spune ceva. Acum să vi şi o redeschizi din nou după aproape un an de zile în cea mai mare taină iarăşi spune ceva. Şi ca să faci puţin şi haz de necaz o redeschizi şi de ziua păcălelii 1 aprilie 2017. De faptul că s-au păcălit în urmă cu un an când au închis-o asta este deja istorie. Iar anul trecut a fost campanie electorală, iar cele două secţii sportive de handbal şi box au fost deschise şi reînchise pe baza politicii dusă în acele stagiuni. O a treia secţie, cea de volei, nu se mai ştie nimic de ea, banii s-au păpat cu ea, iar performanţe dacă au fost ele s-au rezumat doar la nivelul şcolar în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar faza pe zonă sau judeţ. Despre handbal nici atât, la câte piedici a avut profesorul antrenor de handbal, nefiind apreciat nici în cadrul clubului nici la şcoala din Orăştie unde preda, a renunţat la toate şi a plecat şi din învăţământ. Cam aşa se face sport la Orăştie, „spune-mi la ce partid eşti ca să-ţi spun cine eşti şi ce doreşti”.
Secţie de box şi de tenis de masă
Tot în cadrul clubului s-a mai deschis şi o secţie de tenis de masă coordonată de Georgescu Constantin secţie afiliată la Federaţia Română de Tenis ca amatori şi mai urmează afilierea secţiei de Karate „Dacicus Orăştie”. Secţia de box este afiliată Federaţiei Române de Box, iar reputatul antrenor Sorin Clonţa angajat ca referent sportiv cu jumătate de normă în cadrul primăriei din Orăştie.
„Avem în vedere ca încă 3 sportivi să fie legitimaţi în cadrul Federaţiei Române de Box. În cadrul Maialului Orăştian sportivi vor participa la defilarea care se face în fiecare an, apoi vor face o demonstraţie pe scena amplasată în centru oraşului, a existat dorinţa ca ei să-şi facă un pic de publicitate să-i vadă lumea. Bugetul secţiei de box este de 15-20 de mii de lei/an, aici intră şi echipamentul şi tot ce au ei nevoie pe un an. Sportivii participă la competiţii pe bază de invitaţie, pentru început stăm foarte bine din punct de vedere al rezultatelor. În cadrul clubului mai avem grupe de copii la fotbal juniori republicani B, juniori la grupele de copii C,D,E, din cadrul asociaţiei judeţene de fotbal şi o grupă ce copii mai mici de care se ocupă Andrei Stoica care participă doar la turnee. În sezonul viitor o să facem şi grupa de A la republicani B, echipa de liga a IV-a şi altele. La liga a V-a Dacia Orăştie şi de pe locul II poate să promoveze, aici e chestie de participare, să ai continuitate” a precizat Marius Ştefan administratorul clubului Dacia Orăştie
Locul I şi II la Memorialul „Ghiurca Petru” şi Cupa Primăverii
La mai puţin de două luni de antrenament, doi din cei 30 de sportivi ce fac antrenamente la sala de la Orăştie, Darius Irinari şi Andrei Râpă au fost răsplătiţi cu locul I şi II la Memorialul „Ghiurca Petru” şi Cupa Primăverii desfăşurate la Târgu Mureş. Aceşti sportivi au făcut senzaţie la competiţie, nevenindu-le organizatorilor să creadă că elevii de clasa a VII-a şi a VIII-a au pus mănuşile în mâini doar de câteva săptămâni.
Buget de 15-20 de mii de lei/an şi nu poate fi cheltuit.
Clubul de box este invitat în săptămâna ce urmează la o competiţie la Câmpia Turzii, dar nu are echipamentul necesar la dispoziţie. Dificultăţi întâmpină la achitarea facturilor din deplasările pe care le fac întrucât hotelierii unde clubul solicită cazare şi masă la 3-4 copii acceptă doar bani cash, ori clubul nu achită sumele de plată decât prin virament. Ca să faci performanţă trebuie să participi la meciuri de verificare, de pregătire, iar de cele mai multe ori antrenorul plăteşte din bani săi personali aceste note de plată ce nu pot fi ulterior legal decontate. Sunt 170 de cluburi de box din România care reuşesc să-şi facă decontul financiar mai puţin clubul din Orăştie, care nu a găsit încă soluţia. Poate s-o găsi cineva să-i mai înveţe, aşa tineri cum sunt în prezent în administraţia locală, se ştie faptul că ANAF Hunedoara i-a mai instruit în câteva rânduri prin controalele sale regulate, dar tot deageaba.