Reconstituită după 100 de ani. Povestea unei fotografii din Marele Război

Vara anului 1915. În vâltoarea Marelui Război, pe frontul din Galiţia, o imagine apărută în gazeta de mare tiraj „Képes Ujság”, din 11 iulie 1915, iscase un puternic impact emoţional în rândul cătanelor din oastea împăratului Franz Joseph. Fotograful orăştian Friederik Adler a surprins, în burduful aparatului său de fotografiat, întâlnirea dintre tată şi fiu – hunedorenii Avram şi Ioan Cherecheş, amândoi trimişi drept „carne de tun”, în miezul acelei teribile încleştări. Poza care a făcut înconjurul tranşeelor avea un vădit titlu propagandistic – „Două generaţii: Tată şi fiu, victorioşi pe frontul ruso-polonez”. Dar, dincolo de orice aparenţe, clişeul acela mărturisea drama celor peste 500.000 de soldaţi români din Transilvania şi Banat, smulşi de lângă familiile lor, pentru a lupta în armata cezaro-crăiască.

Tata si fiu, victoriosi pe frontul polonez_. Fotografia realizata de Adler a dat încojur transeelor - sursa Colectia personala Dorin Petresc

Tata si fiu, victoriosi pe frontul polonez_. Fotografia realizata de Adler a dat încojur transeelor – sursa Colectia personala Dorin Petresc

Povestea nespusă a fotografiei lui Adler este un crâmpei din odiseea unuia dintre miile de „soldaţi uitaţi” ai Primului Război Mondial – tipograful Ioan Cherecheş din „Contingentul 1896”. Protagonistul nostru s-a născut la Orăştie, în familia modestă a zidarului Avram Cherecheş, din Zăvoi. A urmat şcolile română şi săsească din vechiul burg. Ajuns la vârsta adolescenţei, intră ucenic la „Tipografia Nouă”, patronată de vrednicul protopop Ioan Moţa, acolo unde vedeau lumina tiparului ziarele româneşti „Libertatea”, „Foaie interesantă”, „Bobârnacii”. Animat de autentice simţăminte naţionale, în 1913, participă la sfinţirea steagului Reuniunii Meseriaşilor Români din Orăştie şi la evenimentele „Astrei” de la Deva, cu o echipă de căluşari. Însă, foarte curând, toate aceste frumoase aspiraţii urmau să fie spulberate de spectrul războiului.

 

Ce însemna patriotismul în 1914? Să lupţi pentru Franz Joseph

Deva, 1913. Ucenicul Ioan Chereches din Orastie, cu ortacii sai, la o sarbatoare a Astrei - sursa Colectia personala Dorin Petresc

Deva, 1913. Ucenicul Ioan Chereches din Orastie, cu ortacii sai, la o sarbatoare a Astrei – sursa Colectia personala Dorin Petresc

În 1914, Ioan Cherecheş avea doar 18 ani, când a izbucnit marea conflagraţie mondială. Tocmai ce obţinuse calificarea în meseria de tipograf. Dar războiul i-a oferit himera evadării din târgul de provincie unde văzuse lumina zilei. Nu un anumit gen de teribilism l-a animat să intre voluntar la oaste. În lumea aceea, „patriotism suprem” însemna să lupţi sub steag la Împăratul. Or, el era doar unul dintre oamenii obişnuiţi ai acelor timpuri. Tatăl său – Avram Cherecheş, deşi trecut de cincizeci de ani, a fost mobilizat „strajameşter” (plutonier), în primele două săptămâni de război. Fiul îşi aminteşte: „Tata a plecat cu o companie spre Galiţia, teatrul unor sângeroase şi crâncene lupte. L-am petrecut până la gara din Orăştie, ducându-i chiar eu arma, fără să mă gândesc că nu vor trece nici trei luni şi eu am să intru la armată”.

Flacai orastieni chemati la oaste, pentru a fi trimisi pe front - sursa Colectia Bibliotecii Academiei Romane

Flacai orastieni chemati la oaste, pentru a fi trimisi pe front – sursa Colectia Bibliotecii Academiei Romane

Către mijlocul lui octombrie 1914, Ioan Cherecheş, împreună cu bunii săi prieteni Ioan Burta şi Petru Herţa, se înrolează voluntari la Regimentul cezaro-crăiesc nr. 64 Infanterie Orăştie, unitate austro-ungară cu efective în proporţie de 90% româneşti. După ziua de „Sf. Nicolae”, îşi ia rămas bun de la meleagurile natale, cu destinaţia Polonia Rusească. Îi rămâne viu în memorie episodul plecării: „Doamne, ce jale mai era în gara Orăştie! La ora 11 noaptea, locomotiva fluieră o dată, lung. În hohote de plâns, zbierăte şi bocete, trenul se puse în mişcare, fără să ne gândim că ştie Bunul Dumnezeu câţi ne mai întoarcem din război…”

Noiembrie 1914. Voluntarul Ioan Chereches din Orastie si un camarad, inainte de plecarea pe front - sursa Colectia personala Dorin Petresc

Noiembrie 1914. Voluntarul Ioan Chereches din Orastie si un camarad, inainte de plecarea pe front – sursa Colectia personala Dorin Petresc

 

O întâlnire incredibilă

După marşuri istovitoare prin nămeţii iernii, ajunge în raionul de luptă al Regimentului 64 Orăştie, în seara Ajunului de Crăciun al anului 1914. Rebegit de frig, se alătură unui grup de veterani, „…care stăteau în jurul focului, povestindu-şi păţaniile din ultimele lupte. Şi numai ce aud pe un soldat zicând: «Dumnezeu să-i deie sănătate şi viaţă lungă domnului strajameşter Cherecheş, că de nu era el, mă prăpădeam. Dar el m-a scăpat!» Când am auzit vorbele acestea, m-a săgetat aşa ca un fier roşu în inimă, aduncându-mi aminte de scumpul meu tată. Mă apropii mai bine de foc şi-l întreb pe cel ce povesteşte că cine este domnul Cherecheş, de unde şi ce fel de om este? Atunci, cel întrebat îmi răspunde că este din Orăştie şi că e un om bătrân. Pornindu-mă lacrimile, le-am spus celor din jurul focului că acela este tatăl meu… A doua zi, am intrat pe linia de luptă. Şi acolo, în iadul acela, am dat faţă cu tata. Şi căzând unul în braţele celuilalt, am început a plânge amândoi, nefiind niciunul în stare a zice ceva”.

Pagina din revista ,Kepes Ujsag_, unde a fost publicata fotografia lui Adler

Pagina din revista ,Kepes Ujsag_, unde a fost publicata fotografia lui Adler

 

04 aprilie 1915, Galiţia –  ziua în care soldaţii au impus pacea

Edificatoare în ceea ce priveşte starea de spirit a militarilor ardeleni aflaţi în Galiţia, este scrisoarea trimisă de strajameşterul Avram Cherecheş fruntaşului hunedorean Ioan Mihu, din Orăştie, în care îl ruga să intervină pe lângă autorităţi, pentru a salva miile de tineri români duşi să moară pe câmpul de luptă: „Fie-vă milă barem de copiii noştri, care pier cu zile aici… Ne-am ruga, dacă aţi putea cumva să ne scăpaţi de aici, că de nu, tot ne dăm prinşi”.

Tânărul Ioan Cherecheş plecase spre teribila maşinărie a morţii cu o mare doză de entuziasm, ca mai toţi militarii din imperiu, ce au luptat sub stindardul „schwarz-gelb”. Însă, nu după multă vreme, a regretat gestul său şi a învăţat să supravieţuiască, împreună cu camarazii hunedoreni.

Primăvara anului 1915 îl găseşte în tranşeea glodoasă din pădurile galiţiene, la Skorkovicze, în faţa poziţiilor armatei ţariste. În ziua de Paşti, numeroşi militari din ambele tabere au ieşit fără arme din poziţiile de luptă, fraternizând. Evenimentul este consemnat de Cherecheş: „Era în ziua întâia de Sfintele Paşti. Când, intră un soldat, tot o fugă, la mine în adăpost, zicând – «Domnule Fraităr (sergent), haida iute de vezi, că toţi ruşii au ieşit afară şi vin spre noi, dar fără arme!» Când am ajuns în linia de bătaie, ce să vezi? Şi la noi şi la ruşi, toţi soldaţii erau afară din tranşee… Când s-au întâlnit unii cu alţii, s-au îmbrăţişat, uitând pentru câteva momente că erau duşmani. Ba, ruşii au mai adus şi ouă roşii şi cozonac şi le-au dat la ai noştri. De înţeles se puteau înţelege, deoarece majoritatea soldaţilor erau basarabeni. Era o privelişte nemaipomenit de impresionantă şi tragică, totodată. Era un moment cu adevărat de pace, ca în ziua aceea mare a Învierii…”

Iritaţi de această întâmplare, comandanţii austrieci au dat ordin ca hunedorenii de la Regimentul 64 să se retragă în tranşee.

O fotografie care nu a funcţionat pe post de propagandă

La începutul verii lui 1915, subunitatea lui Cherecheş era angajată în ofensivă, pe linia dintre Vistula şi Carpaţi. După lupte grele, regimentul ajunge în hotarul localităţii istorice Oronsk-Radom, unde îşi stabilizează poziţia. În acest loc, la Rusalii, fotograful Adler îi imortalizează pe tată şi fiu. Peste timp, Ioan Cherecheş notează: „Pozaşul Adler din Orăştie îl însoţea pe un corespondent de război. Aici, ne-a fotografiat, pe mine cu tata, iar poza a fost publicată într-o revistă, care a circulat pe tot frontul”. Fotodocumentul ilustra un reportaj, unde se arăta că „hazardul războiului crează situaţii neprevăzute: în parcul castelului Oronsk, din Polonia Rusească, s-au întâlnit tatăl şi fiul, intraţi voluntari în armată”. Departe de a avea un rol mobilizator, imaginea în sine a avut un impact deosebit în rândul trupei, dezvăluind tragedia războiului. De altfel, în săptămânile următoare, fenomenul dezertării în masă din armata austro-ungară a înregistrat cote nemaiîntâlnite până atunci.

 În loc de mâncare, iarbă şi frunze

După acest episod, firele nevăzute ale destinului i-a despărţit pe tată şi fiu. Privite dintr-o anumită perspectivă, peripeţiile sergentului Ioan Cherecheş, pe fronturile Primului Război Mondial, ar putea rivaliza cu saga Bravului soldat Švejk. Participă la asediul şi cucerirea Ivangorodului, „luptând cu o vitejie extraordinară, alături de camarazii Regimentului 64 Orăştie”, aşa cum relata revista bucureşteană „Războiul Popoarelor”. Speculând breşele din birocraţia sistemului sanitar austro-ungar, în câteva rânduri, va reuşi să scape de iminentul pericol al morţii. La fel cu alţii, simulează boala, pentru a fi trimis la spitalele din spatele frontului. Revine pe linia de bătaie, astfel încât, la 25 februarie 1916, îl regăsim în garda de hunedoreni care a dat onorul Arhiducelui moştenitor Carol, viitor împărat după moartea lui Franz Joseph. Pe timpul Ofensivei Brusilov din vara lui 1916, suferă de foame în pădurile din Carpaţii Nordici, unde soldaţii ardeleni ajung „să pască iarbă şi să mănânce frunze”. Începând cu luna septembrie 1916, este dislocat pe frontul din nordul Italiei, la Doberdo, Piave şi Montello. Geroasa iarnă a anului 1917 îl surprinde la Viena. Datorită penuriei de alimente, capitala imperiului fusese cuprinsă de foamete. În astfel de împrejurări, are o idilă cu frumoasa Selma, o tânără văduvă, baronesă din aristocraţia austriacă. Participă la rechiziţii de alimente în Moravia, iar ultima parte a războiului o petrece pe frontul din Bucovina şi, din nou, la Viena.

 

Moştenirea lui Ioan Cherecheş, un caiet cu amintiri şi o poză

Peste 50.000 de soldaţi transilvăneni nu s-au mai întors niciodată acasă. Alţii au îngroşat rândurile miilor de prizonieri, risipiţi precum „cenuşa orbului”, în lagărele întinse din Siberia şi până la Vladivostok. Însă, Ioan Cherecheş a fost unul dintre supravieţuitorii norocoşi. Mai bine de un deceniu a administrat Orfelinatul „Locotenent Vasile Răduţiu” din Orăştie. Prin anii ’40, şi-a aşternut amintirile pe hârtie. După ce le-a păstrat ca pe un lucru de preţ, în anul 1960, a fost nevoit să-şi amaneteze memoriile din război, unui cămătar ce-l împrumuta atunci când rămânea lefter la pocker. Pesemne, „ruleta rusească” a frontului îi sădise în fire patima riscului la jocul de cărţi. Abia prin 1976, reuşeşte să-şi răscumpere trecutul. A lăsat moştenire un caiet cu amintiri şi o fotografie, în care era imortalizată întâlnirea dintre tată şi fiu, amândoi trimişi drept „carne de tun”, în miezul unei teribile încleştări războinice.

 

[box style=”rounded” border=”full”]Odiseea nespusă până acum a acelei poze este şi povestea celor 39.840 hunedoreni participanţi la Primul Război Mondial (1914-1918), carnagiu de la a cărui izbucnire, anul acesta se comemorează împlinirea unui veac.[/box]

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “Reconstituită după 100 de ani. Povestea unei fotografii din Marele Război

  1. Ioan_de_Hateg

    Mai fratilor TOATE imperiile-s la fel. Iar noi ne aprindem cam iute. NIMENI nu ne iubeste. Nici rusii nici UE. Toti ne vor CA SCLAVI. Sa le muncim pamantu’, sa le asistam batranii, si sa tacem din gura, cu consumuri MINIME. Dar Dumnezeu va avea mila de acest popor suferind (cum a avut atata amar de vreme). Ar fi interesant de urmarit un registru al militarilor care au participat in Marele Razboi. Doamne ajuta!

    Răspuns
  2. motu

    Bun articolul si foarte bine documentat.Discutabil este subiectivismul datorat studierii istoriei pe baze marxiste,asa cum de fapt am facut si eu.
    Si bunicul meu,tata lui tata,a luptat pt.armata austro-ungara,lucru de care a fost foarte mandru,mai ales prin faptul ca pe frontul din Galitia a cazut prizonieri la rusi.
    El,fie-i tarana usoara mi-a spus un lucru mare:”Copile nicioadata sa nu te increzi in rusi,indiferent ca sunt bolsevici/comunisti-cum erau in anul 1970,fie taristi!”

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaptesprezece + optsprezece =

ACTUALITATE
Lista drumurilor județene din Hunedoara modernizate în 2017         „Crăciunul Vienez” deschide sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”         Polițiștii din Lupeni și-au reclamat șeful, întors la lucru după nouă luni de concediu medical         Bilațul investițiilor în spitalele din județul Hunedoara         A încărcat mai mult lemn decât trebuia         Transport ilegal de lemne         Bătaie cu urmări grave         Lucrări recepționate pe strada Pietroasa din Deva         Concerte reprogramate, ca urmare a decretării doliului național         Miner rănit grav la Mina Lupeni         Accident grav în Bălata         10 ani de la cel mai cumplit jaf armat din Hunedoara. Ce s-a întâmplat cu „echipa morții”         LEGILE JUSTIŢEI. Mircea Moloţ: „Şi magistraţii trebuie să răspundă pentru greşelile lor”         Firma omului de afaceri Emil Părău va achita 3.500 de lei Societăţii Române de Televizune         Mihai Mica a fost exclus din ALDE şi pierde postul de consilier local la Deva         Corvin Caffé – pseudoroman cu un oltean de… Hunedoara         Primii colindători la Primăria Deva         Bătrâni jefuiți în locuință, de falși instalatori         Spargere în cabinetul stomatologic         Accidentat pe o trecere de pietoni din Orăștie