PETRU GROZA ÎN AMINTIREA CONTEMPORANILOR.Eram mândru că-i hunedorean

Pe cunoscutul om politic l-am văzut prima oară, în anul 1944. Era prin luna aprilie și fusese în vizită la un industriaș din satul meu natal Brănișca, pe nume Teodor Bârsăianu. Acesta construia sobe din bediuc cu cărigi, pe care le vindea în toată țara. A fost prizonier în Rusia în primul război mondial, vorbea limba rusă, dar și germana și maghiara. Petru Groza îl vizita, din când în când. Acum tocmai pleca spre gară prin fața casei noastre. Era încălțat cu cizme și pe cap purta o șapcă. Pe atunci nu știam cine este.

Ioachim Lazăr

În anul următor s-a vorbit  mult de Groza, care a devenit prim-ministrul României, iar Bârsăianu – primar al comunei noastre. La reforma agrară din 1945, tatăl meu a primit o holdă de teren arabil, fratele mai mare, care lupta pe frontul din Vest – o grădină, iar eu – o bursă la Scoala Normală din Arad. Guvernul Groza a hotărât ca învățământul de stat de toate gradele să fie gratuit, iar elevii şi studenţii din familii nevoiașe să beneficieze de burse. Pentru orfani, bursele se acordau și pe timpul vacanțelor.

În anul 1953, treceam în anul II la un Institut din București. Intreaga țară se pregătea  să întâmpine un eveniment grandios; Festivalul Mondial al Tineretului și Studenților. Toate cantinele, căminele și unele sedii de facultăți, au fost puse la dispoziția Festivalului. Birourile Institutului nostru au fost mutate temporar într-o clădire a Grădinii Botanice de la Cotroceni. Eu am primit misiunea să asigur continuitatea  sindicatului studențesc pe timpul vacanței. Inscriam noi membri , le completam carnetele și le distribuiam doritorilor bilete de odihnă gratuite. Pentru festival distribuiam invitații la manifestările cultural−artistice și sportive. Zeci de mii de tineri din provincie veneau în București să vadă delegațiile la Festival, îmbrăcate în pitorești costume naționale. Bulevardul Magheru și străzile adiacente erau înțesate de curioși. Delegațiile au defilat și s-au îndreptat spre Piața Națiunii, unde am ajuns și eu. M-am plasat aproape de tribună, unde a luat cuvântul  și a salutat delegații șeful statului român, hunedorean de-al meu, adică Petru Groza.     I-am urmărit vorbele frumoase, pornite din inimă, cu care a îmbărbătat tineretul lumii să fie solidar, să  învețe și să muncească spre binele țărilor din care provin.

În timpul desfășurării Festivalului a venit o veste-bombă: s-a încheiat armistițiul în Coreea, măcinată de 3 ani de un război fratricid. Delegațiile celor două Corei s-au unit în una singură, care a devenit vedeta festivalului. Pe unde apăreau, coreenii erau întâmpinați de mulțime cu aplauze îndelungate și gesturi de încurajare.

Printre delegații noștri, am reîntâlnit un fost coleg de liceu, component al lotului sportiv ca aruncător de disc. Era îmbrăcat în trening și l-am întrebat de ce nu poartă uniforma delegației noastre. Mi-a spus că se simte mai lejer în trening, iar uniformele nu rămân la delegați, ci se vor vinde prin OCL Industriale. Atunci   mi-a venit o idee. Am scris un memoriu către președintele Prezidiului MAN, adică era adresat lui Petru Groza. Propuneam ca aceste uniforme să fie donate studenților orfani.

În prima zi de cursuri din anul II am fost căutat de secretara Institutului să mă întrebe ce talie am la costum.

– Să vii mâine dimineață la secretariat să-ți ridici costumul.

Recunosc că nu speram ca memoriul meu să aibă efect. Dar, în toate centrele universitare din țară, orfanilor li s-a dat câte un costum elegant, din semicamgarn importat tocmai din Coreea. Bucuria a fost fără margini, iar respectul și admirația pentru Petru Groza au crescut enorm. Când zăream pe stradă câte un tânăr sau tânără în costum de la Festival îmi șopteam:

– Ăștia sunt de-ai mei.

Peste câteva decenii, când strângeam informații despre Petru Groza, am aflat că și el a fost orfan de mamă de mic copil și a fost crescut de o mătușă preoteasă. În timpul studiilor universitare de la Budapesta, Berlin și Leipzig, Groza a beneficiat, ca și prietenul său Octavian Goga, de cunoscuta bursă „Gojdu”.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “PETRU GROZA ÎN AMINTIREA CONTEMPORANILOR.Eram mândru că-i hunedorean

  1. ioska

    Tovarasu activist, concluzia e ca si pe vremea aia se dadea mita electorala. E adevarat ca un costum nu se compara cu maruntisurile date in zilele noastre.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

optsprezece − 16 =

ACTUALITATE
Călători străini prin judeţul Hunedoara: „O mică Elveţie!”         Gealaţii lui Arion către secretarul general PNL Hunedoara: „Îţi sparg faţa şi maşina”         Când va fi dată sentința în dosarul de proxenetism al lui Daniel Pleșcan         Peste 100 de jandarmi vor asigura ordinea în stațiunile Hunedoarei         Hoț arestat după ce a atacat paznicii unui transport de cărbune din Valea Jiului         AU DEPUS JURĂMÂNTUL. Poliția Hunedoara se întărește cu 60 de agenți         PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani         Bibliotecarul Avram Iancu vrea să străbată înot cei 2.860 de kilometri ai Dunării         Percheziții DIICOT în Hunedoara         SCĂLDĂTOAREA DEVEI. Aqualand, patria politrucilor mufaţi la banul public         Marius Isfan le arată hunedorenilor Deva frumoasă         Hoţii îşi fac de cap în „ţara comandantului Mocanu”. Farmacii şi magazine prădate la Lupeni         Alin Simota se află pe lista interlopilor fugari de un an         Proiect pentru un parc tematic în jurul Castelului Corvinilor         Reparații pe șoseaua Deva – Lugoj