Memoria arhivelor. Kaizerul în vizită la hunedoreni

În decursul istoriei noastre moderne, ţinuturile hunedorene au fost vizitate de trei împăraţi austrieci: Iosif al II-lea, Francisc I şi Franz Josef. Memorabilă în zestrea cu amintiri a localnicilor a fost prima călătorie ardeleană a împăratului Franz Josef (1830-1916), întreprinsă în luna iulie 1852, al cărei traseu a traversat şi actualul judeţ Hunedoara
Printre rosturile acestei vizite, se număra şi acela că tânărul monarh, de numai 22 de ani, a intenţionat să cunoască, la ei acasă, pe locuitorii din „Ţara de piatră” a Munţilor Apuseni – „Moţii”, cei care îşi dovediseră ataşamentul dinastic faţă de tron, la Revoluţia de la 1848-1849, împotriva insurgenţilor maghiari. Pe de altă parte, în viziunea liderilor români, intrarea imperială în Transilvania genera ocazia continuării dialogului politic dintre suveran şi reprezentanţii naţiunii, cadru favorabil înaintării unor revendicări legate de medierea conflictului pentru păduri şi dreptul la lemnărit al moţilor.

[wzslider autoplay=”true” info=”true”]

În Hunedoara, via Avram Iancu

Motivat de asemenea raţiuni, Avram Iancu a intervenit cu succes, pe lângă guvernatorul Transilvaniei, principele Karl von Schwarzenberg, pentru a se modifica ruta vizitei împăratului, prin Deva – Şoimuş – Săcărâmb – Brad – Baia de Criş – Vaţa de Jos – Ocişor – Hălmagiu, în vederea unei întâlniri cu Franz Josef, la „Târgul de fete” de pe Muntele Găina.

Franz Josef primit la „Hanul Mare”

Arhivele militare chezaro-crăieşti depun mărturie că alaiul împărătesc a intrat pe meleagurile hunedorene, dinspre Banat, în ziua de 20 iulie 1852, trecând prin Dobra şi Deva. Potrivit celor consemnate de juristul hunedorean şi consilier ministerial Ioan Puşcariu, la 20 iulie, Franz Josef a ajuns la Deva, fiind primit cu fast şi onoruri militare, de garnizoana oraşului, la „Hanul Mare” (fostul Hotel „Bulevard” şi sediul actual al D.S.P. Hd.). Vicarul greco-catolic Ştefan Moldovan a rostit o vibrantă cuvântare de bun venit, „în numele a toată suflarea română”.
Din relatările cărturarului Enea Hodoş, aflăm că garda de corp a monarhului se afla sub comanda unui devean, ofiţerul de jandarmi Loevenhardt.

Săcărâmb – vizită la firma Casei de Habsburg

În cea de-a doua parte a zilei de 20 iulie 1852, împăratul se deplasează la Săcărâmb, unde Casa de Habsburg era principalul acţionar al exploatărilor de aur. Îmbrăcat într-o mantie de mătase, vizitează micul orăşel montan, instalaţiile de preparare a minereului şi mina de aur „Iozef”, fiind însoţit de guvernatorul transilvănean Schwarzenberg şi de feldmareşalul Carol Kühne. Cu această ocazie, oferă înalte decoraţii unor membrii ai elitei locale. Iosef Franzenau, administratorul minelor de aur, a primit Ordinul „Franz Joseph” în grad de Cavaler, iar protopopului român Sabin Piso, i s-a decernat Medalia de Aur. Atât Franz Josef, cât şi înalţii demnitari din suita sa, au semnat în „Cartea de Aur”. La locul numit „Pădurea de argint”, tânărul împărat a băut apă dintr-un izvor, care de atunci, i-a purtat numele: „Izvorul Franz Josef”. În semn de mare încredere, augusta persoană a înnoptat la Săcărâmb.

Întâmpinat de Cecilia, Maria şi Nina pe „Dealu-Mare”

La 21 iulie 1852, dis-de-dimineaţă, suita împărătească porneşte spre Brad. Trece prin Şoimuş şi Ormindea. La orele 9.00, ajunge în Pasul Vălişoara, pe hotarul dintre fostele comitate Hunedoara şi Zărand. Aici, Franz Josef este întâmpinat de prefectul paşoptist al Roşiei Montane – protopopul Simion Balint, alături de o mică delegaţie poporală şi un banderiu de moţi călări. Acest episod este evocat de Simion Balint, din care decupăm doar un mic pasaj: „Eu am primit… pe Maiestate la locul numit Dealu-Mare, între Brad şi Băiţa, cu trei fete de român îmbrăcate în costum naţional muntenesc – Cecilia, Maria şi Nina Mihalli… De aici, am urmat pe Maiestatea Sa, la Brad, Baia de Criş, Hălmagiu”.
Coloana face scurte opriri, la Brad şi Baia de Criş. Ecourile acestui popas le aflăm în «Gazeta Transilvaniei»: „La Brad, fu întâmpinat iubitul nostru monarh cu cele mai vii semne de omagiu şi onoare. Asemenea şi în zona Baia de Criş”. La Baia de Criş, oficialităţile Cercuale îi prezintă onorul.

Românii îl aclamau pe austriac cu „Vivat!”
Pe tot traseul, reprezentanţii satelor, cu preotul în frunte, ieşiseră la Drumul ţării pentru a striga „Vivat” la adresa înaltului oaspete. De altfel, primirea triumfalistă se datora, în mare parte, demersurilor întreprinse de conducerea Bisericii ortodoxe române din Ardeal. Spre pildă, cu doar o săptămână înainte, episcopul Andrei Şaguna a emis o Circulară, prin care cerea: „în toate locurile de trecere ale monarhului prin ele, să aştepte parohii locului…, îmbrăcaţi în odoarele cele mai pompoase bisericeşti, ţinând în mână Evanghelia şi Crucea, cu praporele şi copiii îmbrăcaţi în stihare, având în mână sfeşnice aprinse şi serafimi, cu tot poporul parohial şi cu tinerimea şcolară grijită şi curat îmbrăcată, pusă în rând, ţinând flori şi ramuri verzi în mâini, ca un semn de bucurie”. Acelaşi document mai clarifica şi modalitatea de arborare a „flamurelor” naţionale, specificând: „pe alte case private, se pot pune steaguri cu toate culorile Ţării Ardealului – vânăt, roşu, galben”. Sărbătoarea primirii persoanei imperiale devenea, aşadar, un bun prilej de etalare a simbolurilor identitare româneşti.
Cu circa trei sferturi de ceas înainte de amiază, alaiul chezaro-crăiesc intra în defileul Crişului Alb, pe la Ociu. În ruta de marş, unul dintre punctele de trecere prevăzute pe harta traseului era satul Ocişor. Preotul locului isprăvise de rânduit cele cerute în circulara lui Şaguna. Poporul aştepta curios, pe hotarul numit „Trăuaşul Bisericii”. De-a dreapta Drumului ţării, parohul Ioan Trifan, înveşmântat în ornatele bisericeşti, cu Sfânta Evanghelie în mâini, se găsea însoţit de obştea Ocişorului: un alai de plugari, primeniţi în haina albă a portului curat românesc din Ţara Zărandului, purtând ramuri verzi şi flori, de parcă ar fi fost sărbătoarea Floriilor. Aveau în frunte unul din praporii care fusese purtat drept stindard, la 1848-1849 – cel cu icoana „Sfântului Gheorghe îmblânzitorul de balauri”, ţesut pe margini cu treiculorul roş, galben, albastru.

Convoiul kaizerului trezeşte amintiri sângeroase

Poporenii aceştia din hotarele Hălmagiului trebuie să fi rămas foarte miraţi, la vederea cortegiului ce-l însoţea pe Franz Josef: o companie de cătane împărăteşti călare, şambelanii şi rădvanele vieneze în care călătoreau tânărul împărat cu suita sa oficială, banderiul de moţi cu protopopul Simion Balint în frunte, autorităţile guberniale conduse de prinţul Schwarzenberg, şirul de jandarmi călări, comandaţi de deveanul Loevenhardt, vigilenţi la orice mişcare a celor de pe margine. În acel amalgam de mirare şi fascinaţie faţă de ceva nemaivăzut prin părţile locului, în inima ţăranilor din Ocişor încolţise ghimpele fricii, la priveliştea husarilor împărăteşti înarmaţi, care, prin simpla lor imagine, aminteau măsurile de forţă aplicate populaţiei, în anul 1785, când cu înăbuşirea Răscoalei lui Horea.
Cortegiul imperial a părăsit meleagurile hunedorene, trecând la trapul cailor, pe dinaintea micului grup al sătenilor din Ocişor. Este puţin probabil ca persoana imperială să fi împărţit, în stânga şi în dreapta, salutări, ca semn de răspuns la „Să trăiască!” şi „Vivat”-ul ce-şi stinseseră prematur ecoul în huruitul caleştilor. Printre şirurile de gărzi, chipul tânărului împărat a putut fi zărit la geamul unui „hinteu” mare, cu vulturul Habsburgilor pictat pe uşi.

Vizită prezentată în presă după 36 de ani

La 36 de ani după această vizită, în contextul aniversării a patru decenii de la urcarea pe tron a lui Franz Josef şi comemorării sacrificiilor aduse de românii transilvăneni în timpul Revoluţiei paşoptiste, ziarul vienez „Neue Freie Presse” a publicat, în numărul din dimineaţa zilei de 16 decembrie 1888, o descriere a călătoriei din 1852. Sub titlul „Prima călătorie a împăratului în Transilvania”, a fost intervievat Iosif Loevenhardt, cel ce fusese „comandant al jandarmeriei din suita împărătească” şi care, în 1888, se mai afla încă în viaţă, la Deva, retras la pensie. Postura oficială a acestui Loevenhardt i-a permis să asiste, în calitate de martor, la întregul şir de evenimente din timpul vizitei. Ajuns la vârsta senectuţii, ofiţerul de jandarmi s-a confesat reporterului de la „Neue Freie Presse”, relatându-i amănunte „cunoscute numai unui cerc intim”.

Un „salvator al neamului” nesigur

Desigur, subiectul principal al amintirilor era „fatala absenţă a lui Avram Iancu”, de la întâlnirea ce fusese plănuită să aibă loc cu Franz Josef, în inima Munţilor Apuseni. Însă, dincolo de acest episod, ofiţerul din garda împăratului a rămas adânc impresionat de primirea făcută, la trecerea prin satele din Zărand, precum şi de tradiţiile moţeşti remarcate la „Târgul de fete” de pe Muntele Găina, între care şi dansurile „Căluşerul” şi „Pe Picior”.
Un fragment din „Memoriile” lui Loevenhardt, păstrate la Arhiva de Război din Viena, ne lămureşte că Franz Josef avusese parte de o frumoasă întâmpinare oficială, în localităţile: Târnava, Brotuna, Ocişor, Ioneşti. Peste tot, poporul gătit de sărbătoare, în frunte cu juzii şi preoţii, îl întâmpinară, ovaţionând pe tânărul împărat din spiţa Habsburgilor, căruia, în urmă cu doar patru ani, îi apăraseră tronul, sub stindardul „Craiului Munţilor” – Avram Iancu.
Ar mai fi de luat în calcul şi faptul că, în epocă, supuşii receptau persoana împăratului ca pe un „erou salvator”, de la care aşteptau împărţirea dreptăţii în noianul împilărilor de tot felul. Însă, după cum mersul istoriei urma să o dovedească, speranţele şi-au avut un reazem amăgitor şi nesigur în persoana oaspetelui de rang imperial. Poporul constatase, consternat, că Franz Josef cum a venit, aşa a şi plecat. Fără a-i aduce vreo veste bună, fără a-i oferi vreo speranţă de mântuire, fără a le dărui nimic, lăsând drepturile românilor încuiate în palatele sale. În ultimă instanţă, refuzul lui Iancu de a se întâlni cu monarhul, în iulie 1852, era replica plină de amărăciune, prin care naţiunea sancţiona ingratitudinea la vârf a Curţii vieneze. Ilustrative au rămas amintirile moţului Ştefan Andreica: „Când o vinit Franţ Iosif în Munţii Apuseni, Iancu n-a voit să se întâlnească cu el. I-a trimis doar vorbă că «Un bolund cu un mincinos nu se pot înţelege!»”.
Însemnările de pe o bătrână carte bisericească – un „Strastnik” – probează că, între martorii care perpetuaseră amintirea trecerii împăratului prin Zărand şi pilda derivată din această întâmplare, s-a numărat şi judele Petrica Ioan „al lui Văcanu” din Ocişor, care, la 1852, nu avea decât 12 ani. Dar, ochii acelui copil, înghesuit între ai săi la marginea Drumului ţării, fixaseră durabil amăgitoarea „vedere a împăratului” pe retina memoriei.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaisprezece + șase =

ACTUALITATE
Drumul spre Mănăstirea Prislop va fi „inaugurat”         Eveniment special dedicat Zilei Naţionale a României, la bibliotecă         Monica Iacob Ridzi a fost eliberată         Monica Iacob Ridzi află dacă va fi eliberată         Perversiuni între copii, în curtea fostei mine Aninoasa         Accident grav în Vețel: un autocar și un camion au fost implicate         A murit jurnalistul Andrei Dumitru Vlad         GOSPODĂREŞTE. Firma care se ocupă de deszăpeziri la Deva este pregătită să intervină         Apel umanitar. Ioan Vălean are nevoie urgentă de o transfuzie de sânge         Colecționar de antichități lăsat fără artefactele antice provenite din Munții Orăștiei         Microbuz implicat într-un accident rutier pe DN 66         Se strică vremea. Vin ninsori abundente         Premianții Concursului Internațional de Interpretare Vocală         S-a redeschis traficul rutier pe Podul peste Mureș         Hoți de lemne prinși în pădurea Petroșaniului         Când va începe restaurarea vechii biserici din Boz         Doru Vișan – fost director al Termocentralei Paroșeni, lăsat de hoți fără electrocasnice         Cât va costa intrarea la patinoar în Deva         Cetatea Devei la Târgul de Turism         Doi jandarmi au salvat o femeie din mâinile unui jefuitor