Industrii dispărute: fabrica de faianţă fină de la BATIZ. La 1822, cea mai renumită ceramică fină din Europa se fabrica în judeţ

Batiz. O mică localitate din judeţul Hunedoara, situată pe malul râului Strei, la miazănoapte de oraşul Călan. La o privire sumară, călătorul ar putea conchide că acest sat nu iese cu nimic în evidenţă, că istoria sa nu ar avea de spus prea multe. Însă, din câte vom vedea, o atare perspectivă frugală nu poate fi decât o aparenţă

Farfurie de Batiz, avand in centru portretul lui Franz D'Andre

Farfurie de Batiz, avand in centru portretul lui Franz D’Andre

În vara anului 1968, cercetătorii Magdalena Bunta şi Paul Gyulai scoteau la lumină, în vatra localităţii Batiz, vestigiile primei şi celei mai renumite Manufacturi de faianţă fină din centrul şi estul Europei! Săpăturile arheologice au descoperit întregul complex al unei fabrici, respectiv temeliile atelierelor, urmele cuptoarelor de ars ceramica, tipare şi creuzete de turnare, piese de probă, precum şi o considerabilă cantitate de piese rebutate. Dacă până atunci, doar memoria colectivă a satului mai păstra amintirea existenţei, într-o epocă nedefinită, a unei fabrici de „porţolan” înfiinţată de italieni şi francezi, de această dată, mărturiile atestau un fapt istoric real.

 

Pe urmele unei industrii premium dispărute

 

Aspecte cu sapatura arheologica, din anul 1968, care a scos la iveala manufactura Batiz

Aspecte cu sapatura arheologica, din anul 1968, care a scos la iveala manufactura Batiz

După ani buni de documentare în arhive şi colecţii muzeale, cei doi istorici ai Muzeului de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca au stabilit că Manufactura de ceramică fină de la Batiz a funcţionat vreme de peste o jumătate de secol, între anii 1810-1865. Dată fiind importanţa acestei descoperiri pentru istoria industriei central-europene, cei doi cercetători au dedicat manufacturii hunedorene o lucrare monografică amplă, publicată într-un tiraj mic, în anul 1971, relevând, pe această cale, mediului occidental istoria foarte puţin cunoscută a acestei importante fabrici.

Dar, să urmărim povestea Manufacturii de faianţă fină de la Batiz, recunoscută în prima jumătate a veacului al XIX-lea drept cea mai mare din centrul şi estul Europei.

 

Porţelanul, produs de lux

 

În epoca Barocului, porţelanul devenise un produs de lux. Fiind foarte costisitor, era întrebuinţat doar de elita vremii, astfel încât, aceste articole au rămas inaccesibile publicului larg. Pentru orăşeni şi lumea rurală, locul porţelanului a fost luat de faianţa fină sau maiolica, mult mai ieftină şi pretabilă fabricării vaselor de folosinţă casnică. Numele acestui tip de semiporţelan venea de la cel al localităţii Faenza (faianţa), vestit centru al maeştrilor ceramişti italieni, dar şi de la insula Mallorca (maiolica), principal loc de producere a semiporţelanului, în zona hispano-mauretană.

 

Faianţa englezească, spartă la ordin pe continent

 

În Transilvania Principatului autonom, cele dintâi preocupări pentru fabricarea artizanală a faianţei aparţin olarilor anabaptişti, care au răspândit vasele din aşa-zisa faianţă habană. După aproape un veac şi jumătate, evenimentele politice din Europa aveau să impulsioneze, în mod neaşteptat, producţia articolelor din faianţă. În noiembrie 1806, Napoleaon Bonaparte instituia Blocada continentală, la care aderase şi Imperiul Austriac. Acel embargou oprea negoţul cu produse englezeşti, inclusiv cele din ceramică, unde britanicii deţineau un adevărat monopol pe piaţa continentală. În toamna anului 1810, împăratul Franţei decreta distrugerea faianţei fine englezeşti aflată în circuitul comercial. Faptul în sine a avut darul să favorizeze producţia de ceramică fină autohtonă din Europa centrală şi de est.

 

Noi fabrici de faianţă în Ardeal

 

Astfel, încă din primele decenii ale secolului al XIX-lea, pe teritoriul transilvănean, o serie de meşteri francezi, italieni şi moravieni au înfiinţat ateliere de faianţă fină, mai întâi la Batiz, iar ulterior la: Cluj, Târgu Mureş, Sibiu, Gurghiu, Braşov, Caşin, Lipova, Tileagd.

Aflat în concurenţă cu breslele olarilor, moravianul Simion Topler Junior întemeia, în jurul anului 1805, un atelier ceramic, la Cluj. Pentru producerea semiporţelanului fin, apelase la serviciile unui expert străin, care cunoştea secretele de fabricaţie. Izvoarele documentare conduc către persoana lui Georg D’André, un maestru italian, de origine franceză. Din câte se pare, acest D’André, înainte de a se stabili în Transilvania, a lucrat într-o manufactură din Košice. Protocoalele orăşeneşti ale Clujului arată că, în 1805, magistratul i-a acordat o autorizaţie de producător lui „Georg D’André, meşterul ce ştie să facă semiporţelan sau Steingut, venit din oraşul Triest”. Dar, încercarea de a înjgheba, la Cluj, o manufactură de faianţă fină nu fusese sortită norocului, în cazul meşterului D’André.

Spre finalul primului deceniu al secolului XX, îl regăsim pe Georg D’André, „specialist în fabricarea obiectelor de faianţă fină”, în părţile Orăştiei, la Bobâlna, unde avea un mic atelier de confecţionat pipe.

 

Batiz, raiul fabricanţilor de faianţă

 

Schita cu locul atelierelor de faianta fina din satul Batiz

Schita cu locul atelierelor de faianta fina din satul Batiz

Pe o cale sau alta, în 1806, se stabileşte împreună cu familia, pe malul Streiului, la Batiz, unde i se naşte un fiu, botezat Franz. Ajuns aici, D’André a tatonat terenul şi a remarcat faptul că, în zonă, se află materiale ideale pentru fabricarea faianţei fine. La Batiz şi Băcia, existau zăcăminte importante de argilă albă, gălbuie şi roşie. Lunca Streiului punea la dispoziţie nisip cuarţifer fin, de o excelentă calitate. Iar, în hotar cu Sântămăria de Piatră, D’André descoperise o semnificativă resursă de alabastru. Cu aceste materii prime, meşterul a efectuat o serie de teste, încheiate cu succes.

Încet, încet, a prins contur proiectul înfiinţării, la Batiz, a unei manufacturi de obiecte din faianţă fină. Dar, teritoriul cu pricina făcea parte din domeniul contelui Nalátzy József, ceea ce impunea încheierea unui contract de arendă cu proprietarul. Steaua norocoasă a lui D’André a fost tocmai groful Nalátzy. Acesta făcuse parte din garda regală a Franţei, în timpul Revoluţiei Franceze, unde a intrat în contact cu noile idei ale Iluminismului, ceea ce i-a cristalizat un profil deschis la noile provocări din zorii capitalismului şi ai erei industriale. De altfel, el era cel care a reamenajat băile cu ape tămăduitoare de la Călan.

 

Contele bate palma

 

Contele Nalátzy s-a arătat receptiv la propunerea făcută de Georg D’André, care îi oferea dezvoltarea unei iniţiative economice rentabile, cu perspective de câştig sporit. Acest prosper latifundiar hunedorean nu numai că a încheiat un parteneriat de afaceri cu specialistul italian, ci i-a asigurat şi capitalul necesar edificării manufacturii la Batiz.

În jurul anului 1810, D’André ridică atelierele, construieşte cuptoarele şi procură, din Moravia, modelele, deschide cariere de caolin şi nisip. Iniţial, au fost aduşi, din Cehia, muncitori pricepuţi în modelarea la roată a ceramicii şi decorarea vaselor. Totodată, meşterul a folosit mâna de lucru locală, angajând tineri români din Batiz, spre a-i califica în meseria de ceramist. Aşa cum constatase profesorul sibian I. H. Benigni, ei „au ajuns în munca lor la o adevărată măestrie”.

 

Faianţa fină, prima industrializare hunedoreană

Pentru prima jumătate a secolului al XIX-lea, manufactura lui D’André şi Nalátzy era prima de acest gen şi cea mai mare din Ungaria şi Ardeal, având între 50 şi 100 de angajaţi. Deja, în 1815, „mica fabrică a ajuns la un astfel de nivel, încât, în privinţa calităţii produselor, nu existau altele mai bune în Transilvania şi nici măcar pe teritoriul Ungariei”.

Privită dintr-o perspectivă socială, activitatea productivă de aici a schimbat profilul ocupaţional preponderent agrar al localităţii. Apărea o nouă categorie de locuitori – muncitorii salariaţi. De asemenea, se ivise oportunitatea diminuării obligaţiilor domeniale, pentru ţărănimea aservită. Astfel, munca necalificată din cariere, la pădure şi transportul materiilor prime, erau realizate cu iobagii contelui Nalátzy, în schimbul scutirii de celelalte obligaţii în raport cu stăpânul de pământ. Lumea Batizului depăşea, iată, anacronicele relaţii de tip feudal, păşind pe coordonatele capitalismului, înainte de înfiinţarea cocseriei din învecinatul Călan.

 

Faianţa de Batiz, răsfăţul VIP-urilor vremii

Primul articol produs la Batiz a fost un serviciu de masă pentru 24 persoane, dăruit de contele Nalátzy József generalului-comandant al Transilvaniei. La scurtă vreme, produsele „made in Batiz” se impuseseră, deja, pe piaţa est-europeană. Pe la 1822, presa vremii aprecia că, „în Transilvania,… cele mai căutate sunt vasele fine, de culoare gălbuie, fabricate la Batiz”.

Această manufactură hunedoreană a devenit renumită, prin calitatea şi varietatea produselor, mult superioare celor executate în estul Imperiului Habsburgic. Se fabricau, aici, articole din faianţă fină, de formă plăcută, suflate cu aur şi smălţuite în diverse culori, dar, mai cu seamă, renumitul „porţelan negru de Batiz”, unic în Europa Centrală. Oferta acoperea gama vaselor de folosinţă casnică, dar şi cele de uz farmaceutic: farfurii, platouri, fructiere, castroane, căni, ceşti de ceai, pahare, potire liturgice, zaharniţe, recipiente pentru substanţe medicale, amfore, servicii de scris, pipe ş.a. Pe piaţa internă, atelierele lui D’André au depăşit centrele ceramiştilor Galatti din Sibiu şi Pivarotti de la Braşov, iar în plan continental, surclasaseră vestitele manufacturi existente în Viena, Praga şi Sankt-Pölten.

Preţuite şi apreciate peste tot, obiectele meşteşugite la Batiz ajunseseră, chiar, să rivalizeze cu cele englezeşti, din fabricile „Sadler” – Liverpool şi „Etruria” – New Castle. Totodată, ceramica fină de la Batiz era exportată, peste munţi, în Ţara Românească şi Moldova. Aşa cum remarcaseră contemporanii, „Contele Nalátzy obţinea aur din pământul prelucrat de meşterul D’André”.

 

     Salarii bune şi spor demografic

 

Dezvoltarea micii industrii ceramice, la Batiz, a contribuit la creşterea bunăstării economice a locuitorilor. Datorită salariilor încasate, în 1850, Batizul înregistrase un venit net anual de circa 12.000 florini. Situaţia se reflectă şi în sporul demografic al localităţii, între anii 1815-1835, când manufactura funcţiona din plin. Dacă, la înfiinţarea fabricii, satul număra 454 suflete, după circa două decenii, statisticile oficiale consemnau 579 locuitori.

Familia meşterului italian dobândise o faimă atât de mare, datorită manufacturii sale, încât, la 30 martie 1837, Dieta Transilvaniei îl încetăţenea, „naturalizându-l pe fabricantul de porţelan din Batiz, Georg D’André şi pe fiul său, Franz, pentru străduinţele lor depuse pe tărâmul artei şi comerţului autohton”.

 

Ultimul boom

 

Tipuri de sobe de teracota fabricate la Batiz

Tipuri de sobe de teracota fabricate la Batiz

După un deceniu, în anul 1847, moare, la Orăştie, Georg D’André. Conducerea micii întreprinderi urma să fie preluată de fiul său, Franz D’André. Absolvise chimia la Politehnica din Viena şi se specializase în domeniul producerii ceramicii, la reputata fabrică „Wedgwood” de la New-Castle. Acesta a mărit atelierele, experimentând noi tehnici şi materiale. Sunt închiriate depozite, în marile oraşe ale imperiului, dar şi la Bucureşti. Alături de vase, au început să fie realizate şamotă pentru cuptoarele de fier din Hunedoara, precum şi sobe din teracotă. Medicul comitatului Hunedoara, Lugosi Fodor András, nota următoarele rânduri, în urma unei vizite în manufactură: „Aici se fac şi cămine italieneşti sau sobe de cel mai bun gust, de diverse forme”.

Fabrica nu mai prididea să facă faţă comenzilor. Faimoasa ceramică neagră de Batiz împodobea, deopotrivă, palatele magnaţilor şi saloanele burgheziei europene, marca fiind distinsă cu premii şi medalii, la expoziţiile industriale de la Viena, Pesta, Cluj, Sibiu, Braşov.

 

Declinul

 

Biserica helvetica din Batiz, ctitorita de contele Nalatzi si maestrul D'Andre

Biserica helvetica din Batiz, ctitorita de contele Nalatzi si maestrul D’Andre

Pe neaşteptate, după 1855, noul stăpân al domeniului de la Batiz, groful Bethlen Olivér, blochează accesul la sursele de materii prime. A urmat un lung proces în instanţă, răstimp în care manufactura a căzut pe panta falimentului. În anul 1865, domeniul Batizului ajunge să fie scos la licitaţie, ceea ce a marcat închiderea atelierelor de ceramică fină.

În aproape şase decenii de existenţă, două generaţii de măeştri ceramişti aduseseră şi implantaseră, pe meleagurile hunedorene, un rarisim meşteşug, făcând cunoscut întregii lumi europene micul sătuc Batiz, graţie remarcabilei faianţe fine fabricate aici.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

paisprezece − 5 =

ACTUALITATE
Doi jandarmi au salvat o femeie din mâinile unui jefuitor         Proiectul vânzării terenului de 80.000 de metri pătrați unei companii germane a fost respins         Angajații APIA Hunedoara au continuat protestul         Hunedoara anilor 1960, descrisă de scriitori: orașul uriaşului complex de uzine unde fierbe în clocot oţelul         Brandul Sense anunta mari reduceri de Black Friday         Un vârstnic de 95 de ani a fost jefuit         Imagini de pe șantierul Lotului IV al autostrăzii Lugoj – Deva. Cum s-a lucrat         O companie germană va deschide o fabrică în Hunedoara         CUM DISPAR COMORILE SATELOR. Bisericile de lemn ale Hunedoarei stricate de proiectele de restaurare         Raportul IPJ. Ultima lună din mandatul fostului șef al IPJ Hunedoara, Liviu Dumitru         Cursele de taxi mai scumpe cu un leu pe kilometru în Hunedoara         Peste 1.000 de salariaţi disponibilizaţi de la CEH vor primi plăți compensatorii         Tinerii sunt invitați de IPJ Hunedoara să devină polițiști         Angajată APIA condamnată la închisoare         Fost șef al CNADNR trimis în judecată pentru abuz în serviciu         Nouă ani de la marea tragedie din Mina Petrila         Târgul de Iarnă își deschide porțile în Deva         Elevă de 17 ani dispărută de la domiciliu         Miercuri începe Postul Naşterii Domnului         Caz șocant în Hunedoara. Bărbat spânzurat în scara blocului