Desecretizarea unor biografii bolşevizate. Nicolaus Olahus, hunedoreanul ajuns cardinal al Papei şi Regent al Ungariei

Într-un posibil clasament al istoriei culturii româneşti şi sud-est europene, marele cărturar, omul politic şi Cardinalul hunedorean Nicolaus Olahus (1493-1568) ocupă, de departe, primul loc, fiind cel mai de seamă reprezentant al Umanismului, pe aceste meleaguri. Deşi este revendicat în Pantheonul cultural al mai multor naţiuni de pe continent, Nicolaus Olahus sau „Nicolae Valahul” a avut puternice legături cu ţinuturile Hunedoarei şi Orăştiei, fapt care îl situează în galeria ilustră a personalităţilor renascentiste ale judeţului nostru. Bazaţi pe mărturii de epocă, vom încerca să prezentăm, în rândurile de faţă, biografia mai puţin cunoscută a acestui corifeu.

Umanistul sibian si orastian Nicolaus Olahus, intr-o gravura de epoca

Umanistul sibian si orastian Nicolaus Olahus, intr-o gravura de epoca

Nicolaus Olahus se înrudea direct cu Iancu de Hunedoara: era strănepotul acestuia. Pe la mijlocul veacului al XV-lea, Marina, sora voievodului transilvănean, se căsătorise cu un boier din Ţara Românească – „Manzilla” de Argeş, din familia domnitoare a Dăneştilor, coborâtori din linia princiară a Basarabilor. Aceştia au avut doi fii: Stanciu şi Ştefan, nepoţi ai lui Iancu de Hunedoara şi verişori ai viitorului rege Matia Corvinul. Dar, pe scena politică munteană, Dăneştii erau adversarii de moarte ai „Drăculeştilor”, clan familial din care făcea parte şi Vlad Ţepeş. În contextul luptelor pentru tron, din Ţara Românească, Stanciu a căzut victimă persecuţiilor lui Vlad Ţepeş, fiind „prins cu vicleşug şi dat securii”. Căci după obiceiul timpului şi mai cu seamă al locului, voievodul ajuns la domnie îi ucidea pe succesorii celui dinaintea lui, urmărind să-şi asigure vremelnica pace dinlăuntru.

Tatăl lui Olahus găseşte refugiu în Ardeal

Însă, Ştefan a fugit peste munţi, la rudele sale din Transilvania, ca să scape cu viaţă. Stabilit la Sibiu, acest Ştefan, fiul surorii lui Iancu de Hunedoara şi rubedenia apropiată a regelui Matia, a devenit la majorat „Stephanus Olahus”, ca unul ce se născuse în ţara „valahilor”. În burgul de pe Cibin, s-a căsătorit cu Barbara Huszár, la rândul ei, descendentă din patriciatul ardelean. Tânăra familie a pribeagului „Ştefan Valahul” a avut patru copii: Matei, Nicolae, Ursula şi Elena.

Student la 17 ani

Nicolae venise pe lume la Sibiu, în ziua de 10 ianuarie 1493, unde a urmat şcoala primară confesională catolică. În 1504, întreaga familie pleacă la Orăştie, unde tatăl fusese numit jude regal („iudex regius”), adică primar şi judecător. Pe lângă această funcţie administrativă, a mai îndeplinit-o şi pe aceea de prefect al salinelor din Transilvania. Deşi vărul său, regele Matia Corvinul, se oferise să-l ajute, cu oştile, pentru a se înscăuna pe tronul domnesc al Ţării Româneşti, judele crăiesc Stephanus Olahus a preferat să ducă la Orăştie o viaţă lipsită de strălucire, dar în siguranţă, pentru el şi familia sa. Părinte prevăzător, el l-a desemnat ca succesor, la conducerea Scaunului săsesc Orăştie, pe întâiul născut – Matei. Tânărul jude regal a continuat politica înţeleaptă a tatălui său, fiind apreciat de voievodul Ioan Zápolya, care în sfatul ţinut la Deva, în 1532, îl caracteriza drept „om distins, ce a îndeplinit cu multă cinste demnitatea de jude regesc în Cetatea Orăştiei”.
Dar, celălalt fiu, Nicolae, urma să-şi contureze un altfel de destin, dedicat Bisericii şi culturii. La doar şaptesprezece ani, câţi avea în 1510, era un student eminent al şcolii capitulare romano-catolice de la Oradea, cea mai modernă din Europa răsăriteană, considerată o veritabilă „pepinieră” de secretari şi diplomaţi pentru curţile regale. La absolvire, în 1512, stăpânea vaste cunoştinţe de astronomie, matematică, retorică, muzică, vorbind fluent limbile latină, germană, română şi maghiară. În 1516, primea hirotonia întru preoţie, iar din 1518, canonic. Datorită calităţilor intelectuale, dar şi recomandărilor primite din partea episcopului de Oradea, tânărul Nicolaus Olahus a fost numit consilier regal, demnitate pe care o va sluji cu devotament, pe lângă suveranii Vladislav şi Ludovic al II-lea, până în anul 1526, când regele moare, pe câmpul de bătălie de la Mohács.

În pribegie prin Europa

Încă din 1522, ierarhii Bisericii romano-catolice l-au remarcat şi înălţat pe treapta ecleziastică de arhidiacon de Komarom şi canonic al Episcopiei de Strigoniu, adică director al şcolii episcopale. În acea perioadă, se înfiripă cele dintâi contacte cu ideile umanistului Erasmus din Rotterdam.
Erudiţia lui Nicolaus Olahus este probată atunci când reuşeşte să publice, la Frankfurt, în 1525, un tratat de alchimie, intitulat „Processus Universsalis”. Având în vedere statutul său clerical, a semnat această carte de hermeneutică sub pseudonimul „Nicolaus Melchior”.
Estul Europei se afla, pe atunci, în mare restrişte. Turcii, după ce distruseseră armatele regelui ungar, la Mohács, ţinteau spre inima continentului. Avea 33 de ani când, strănepotul lui Iancu de Hunedoara, lua drumul propriei pribegii, însoţind-o pe regina Ungariei, Maria de Habsburg, în exil, ca secretar şi consilier personal.

Demersuri pentru o alianţă contra otomanilor

Departe de Orăştie, peregrinează prin oraşele Boemiei, Austriei, Germaniei, cu un popas mai lung, la Augsburg, în 1530. Depune neobosite eforturi pe tărâm diplomatic, pe lângă curţile regilor şi principilor europeni, pledând pentru realizarea unei alianţe paneuropene, a tuturor forţelor creştinătăţii, care să-i oprească pe turci în înaintarea lor. Pe asemenea coordonate, întreţine corespondenţă cu împăratul Sfântului Imperiu Romano-German, Carol Quintul, dar şi cu Papa Clement al VII-lea. Prestigiul politic al lui Nicolaus Olahus a crescut la cote nebănuite, atunci când, la 1 octombrie 1530, în Parlamentul imperial european de la Augsburg, a ţinut două remarcabile cuvântări. Din câte cunoaştem, sunt primele discursuri de interpelare, din istorie, ale unui „parlamentar” hunedorean, într-un for european!

Fără valenţe de curtean

Destinul lui Olahus lua o nouă întorsătură, în februarie 1531, când regina Maria de Habsburg, în serviciul căreia se afla, a preluat regenţa Ţărilor de Jos. Ajunge la Gand şi Bruxelles, fiind deziluzionat de caracterul oamenilor de acolo, aşa cum mărturiseşte într-o scrisoare: „…aici totul e minciună şi prefăcătorie, Dacă nu ştii să-i măguleşti… pe cei puternici şi să denigrezi faima, onoarea şi numele altuia, degeaba te mai străduieşti pentru ale tale”.
Din fericire, funcţiunea sa oficială l-a ajutat să intre în legătură cu elita europeană a vremii. Este nelipsit la dezbaterile din societatea umaniştilor de la „Colegiul celor trei limbi din Louvain”. Comunică intens, pe filieră epistolară, cu o pleiadă întreagă de somităţi occidentale. De asemenea, se zbate pentru a-l readuce, în patrie, pe bunul său amic, Erasmus de Rotterdam, aşa cum reiese din ampla corespondenţă cu acesta, întinsă vreme de 4 ani, între 1530-1534.

Lucrările care au uimit Vestul

Frecventarea mediului academic din Apus a avut urmări faste, în cazul cărturarului Nicolaus Olahus. S-a afirmat cu succes în Ţările de Jos, elaborând opere aplaudate de cei mai de seamă umanişti europeni ai secolului al XVI-lea. Astfel, în această perioadă de exil, a scris trei cărţi: „Hungaria” (Bruxelles, 1536), „Epistulae” (1527-1538), „Attila” (Bruxelles, 1536). În „Hungaria”, din nouăsprezece capitole, opt sunt consacrate Daciei, ocupându-se de originea şi istoria românilor, ceea ce înscria această temă în circuitul cultural al Renaşterii. Pornind de la această operă, se apreciază că Nicolaus Olahus este primul umanist român care a scris despre unitatea de neam, de origine şi de limbă a tuturor românilor, cu o sută patruzeci de ani înaintea lui Miron Costin şi cu o sută optzeci de ani înaintea lui Dimitrie Cantemir!

Cel mai glorios hunedorean al vremurilor

În 1543, după şaisprezece ani de peregrinări, Nicolaus Olahus revine printre ai săi. Avea 50 de ani. În acelaşi an, a fost hirotonit Episcop romano-catolic, păstorind destinele diecezelor din Zagreb şi Eger. În plan politic, era deja considerat „bărbatul providenţial al regatului Ungariei”, atâta cât mai rămăsese după cucerirea turcească. De altfel, a şi fost numit consilier al Cancelariei aulice şi înnobilat baron al Imperiului Habsburgic, cu dreptul de a purta blazonul.
Pe tărâm cultural, la 1554, a fondat prima universitate din istoria Ungariei, Academia Iezuită din Nagyszombat. Între anii 1549-1563, a mai scris şi publicat 8 cărţi, din domeniul istoriei, teologiei, dar şi cu tentă memorialistică.
A ajuns până pe cele mai înalte trepte clericale, fiind numit Arhiepiscop primat de Strigonium, cea mai înaltă demnitate ecleziastică romano-catolică din răsăritul Europei. În 1562, Eminenţa sa Nicolaus Olahus era creat Cardinal al Bisericii Creştine Universale, de către Papa Pius al IV-lea, ocrotitorul lui Michelangelo. În acest mod, cărturarul şi clericul, plecat odinioară din Orăştie, ajunsese să reprezinte autoritatea apostolică a Sfântului Scaun, în partea de răsărit a continentului nostru, fiind primul membru de origine română din Colegiul cardinalilor.
În această calitate de cap al Bisericii, Cardinalul Nicolaus Olahus va fi numit, succesiv: Cancelar, Prinţ, Guvernator şi Regent al Ungariei. De la înaintaşul său, Iancu de Hunedoara, niciun român nu mai deţinuse asemenea demnităţi înalte.
Cardinalul Nicolaus Olahus, sibian şi hunedorean deopotrivă, a trăit şaptezeci şi cinci de ani şi şapte zile. A umblat, a muncit şi a pătimit în multe locuri ale Europei, printre români, maghiari, belgieni, olandezi, italieni, germani, austrieci, spanioli, boemi, moravi, slovaci. Fusese „un om care a văzut şi a păţit multe”, aşa cum se caracteriza el însuşi, dar lăudat şi iubit de toţi.
A plecat dintre cei vii, la 17 ianuarie 1568, la Târnavia, astăzi în Slovacia. Episcopi şi înalţi clerici din toată Europa l-au priveghiat şi însoţit pe ultimul drum pe Cardinalul Nicolaus Olahus, trupul său fiind depus în cripta bisericii „Sfântul Nicolae” din acel oraş. Odată cu el, se stingea şi neamul Olahilor de la Orăştie. Din lăsământul său testamentar, au fost instituite burse pentru tinerii studioşi şi fonduri de binefacere în sprijinul instituţiilor de cultură pe care le crease.

Ce au avut de ascuns bolşevicii

Ar mai fi de spus că, după anul 1948, istoriografia bolşevizată, de tip „Roller”, a trecut sub tăcere pasaje întregi din biografia savantului şi înaltului cleric Nicolaus Olahus. În virtutea unui naţionalism păgubos, au fost omise funcţiunile sale în cadrul regalităţii ungare, insistându-se doar asupra originii române a acestuia. Totodată, s-a ascuns şi strălucita sa carieră ecleziastică, prezentându-i-se doar activitatea şi opera laică, cu intenţia de a nu fi evidenţiate legăturile noastre istorice cu Sfântul Scaun, respectiv cu Occidentul catolic.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

douăzeci + 1 =

ACTUALITATE
Profesorul Eli Androne Petru a câștigat procesul cu primăria         Situația celor două mari proiecte de infrastructură derulate în Hunedoara prin POR 2014 – 2020         Zeci de angajați ai fabricii Terpena au de suferit de pe urma dezastrului. S-au plâns la ITM Hunedoara         Concert de muzică populară în Piața Cetății         Copil de 12 ani rănit în accident         Au furat două motofierăstraie         Persoane bănuite de furt depistate de poliţiştii hunedoreni         ȘI TU POȚI DEVENI SALVATOR!         Evaziune de peste 22 de miliaone de lei. Români și chinezi implicați în afacerile ilegale         Ascensoare noi în Spitalui municipal Hunedoara         Noi mărturii în dosarul matriței din Sarmizegetusa Regia         Fitness în aer liber la poalele Cetății         Sorin Vasilescu participă la o întâlnire în Austria cu specialiști în arheologie         CEH pierde 300 de tone de huilă în fiecare zi         Turiștii din Parâng sunt așteptați cu un drum plin de gropi         A XVI-a ediție a Festivalului – Concurs „Tudorică Munteanu”, organizat în Orăștie         Proiect de lege important. Fermierii care vor fi scutiți de la plata taxelor pentru sănătate, șomaj și salarii         18 octombrie – ziua în care Huniazii au intrat în istorie         Monica Iacob Ridzi a depus o cerere de eliberare condiționată         Gheorghe Ile a cerut daune în instanță unui consilier local pentru denigrare