Cum trăiau hunedorenii în Evul Mediu? (I) Iobagii erau mai bogaţi decât agricultorii de acum

Un document de pe la 1681 surprinde viaţa de zi cu zi a hunedorenilor de la finele Evului Mediu.Deşi iobăgia a fost privită multă vreme ca un fel de sclavie, totuşi, datele menţionate în document sunt de natură să bulverseze acest clişeu propovăduit mai cu seamă de istoriografia comunistă. Iobagul hunedorean de acum 300 de ani avea o situaţie materială peste nivelul multor agricultori de subzistenţă de astăzi. Şi îşi plătea impozitele în vin

iobagi

O bună parte din secolul XX, istoria predată în şcoli nu era altceva decât o lungă panoplie de eroi, lideri, războaie şi tumulturi sociale, scrisă, cenzurată şi rescrisă în funcţie de contextul şi interesele momentului. Un caz distinct l-a reprezentat ideologizarea bolşevică a istoriei, ajustată de Roller în deceniul cinci al secolului trecut, când atât antichitatea, cât şi Evul Mediu, au fost deformate, insistându-se doar pe „oprimarea maselor populare” şi „lupta de clasă”. Se pierdea, însă, din vedere adevărul istoric, precum şi prezentarea vieţii cotidiene, acea „istorie la firul ierbii”, în centrul căreia omul a fost şi este unica ei măsură.

Titlul Conscriptiei Urbariale de la 1681-1682

Titlul Conscriptiei Urbariale de la 1681-1682

Din fericire, roadele unei cercetări academice recente, derulată vreme de doi ani la Arhivele Naţionale, ne permit să prezentăm, în premieră, cititorilor judeţului Hunedoara, o importantă mărturie documentară care radiografiază lumea hunedoreană, aşa cum se prezenta în ultima parte a Evului Mediu.

Este vorba de o „Conscripţie urbarială“ a domeniului Castelului Hunedoara, mai precis un amplu inventar întocmit la 1681-1682, în limbile latină şi maghiară, document care, prin conţinutul său, „sparge“ clişeele şi percepţia de până acum asupra lumii feudale transilvănene, integrând-o în cadrele normalităţii Occidentului european.

Pe 700 de pagini, grupate sub titlul „Urbarium seu nova connumeratio universorum bonorum ad arcem Vajda Huniadensem pertinentium“, oficialii vremii au consemnat amănunţit multiplele aspecte ale vieţii omului medieval trăitor pe meleagurile hunedorene, astfel încât, prin valoarea istorică deosebită a datelor, acesta este considerat ca fiind primul recensământ modern din România!

În urmă cu peste 330 de ani, motivaţia întocmirii acestei „Conscripţii“ a fost aceea de a ţine socoteala supuşilor, a situaţiei lor economico-juridice şi îndatoririlor, precum şi a veniturilor de pe circa o treime din teritoriul actualului judeţ Hunedoara.

 

Recensământul de la 1681

 

Ajuns în stăpânirea ţinuturilor hunedorene subsidiare castelului, fiind animat de ambiţii regale, comitele protestant Emeric Thökölyi se pregătea să participe la Campania antihabsburgică a otomanilor, finalizată cu asediul Vienei (1683). Aceste planuri l-au determinat să se bizuie pe resursele materiale şi umane existente pe domeniul Castelului Hunedoara. În consecinţă, pentru a evalua propriul potenţial economic şi militar, la finele anului 1681, porunceşte funcţionarilor administrativi să întocmească inventarul complet al teritoriilor şi sufletelor asupra cărora comitele avea autoritate.

Pentru reuşita acestui recensământ a fost împuternicit Ioan Bajoni, un curtean de vază al castelanului de la Hunedoara. În iarna dintre anii 1681-1682, la sorocul când, de obicei, oamenii se strâng pe la gospodăriile lor, concipistul Bajoni cu o echipă de conscriptori şi câţiva oşteni călări, înarmaţi cu hârtie şi cerneluri, au cutreierat în lung şi în lat zona Hunedoarei, Streiului, Haţegului, urcând până în inima Ţării Pădurenilor, pentru a vedea, număra, constata şi consemna o sumedenie de date, înşiruite în lungi tabele. A rezultat un impozant manuscris, finalizat deja în aprilie 1682, în care fuseseră conscrise cu destulă exactitate: localităţile şi locuitorii, averile mobile şi imobile, obligaţiile, organizarea administrativă, funcţionarea justiţiei regionale, statutul social al supuşilor, pricinile şi judecăţile, starea clerului, statutul orăşenilor şi meseriaşilor, a minorităţilor, înzestrarea militară a cetăţilor, producţia fierului, inventarul castelului de la Hunedoara, numele uliţelor ş.a.

 

În Evul Mediu Hunedoara făcea bani din “siderurgie” şi lemn

 

Harta domeniului Castelului Hunedoara la 1682

Harta domeniului Castelului Hunedoara la 1682

Conscripţia adevereşte faptul că, la 1682, teritoriul Castelului Hunedoara avea cel mai întins domeniu din Transilvania, acoperind o arie geografică structurată din trei componente principale: a) târgurile Hunedoara şi Haţeg, cu cetăţile adiacente; b) 8 aşezări rurale situate în zona subcolinară a Cernei Hunedorene şi Streiului; c) 23 de vetre săteşti în Ţinutul Pădurenilor. Astfel, la finele veacului al XVII-lea, „Indexul aşezărilor existente“ inventariază 31 de sate aflate sub ascultarea Castelului, pe care le vom aminti în cele ce urmează, datorită importanţei istorice a acestor mărturii documentare, şi anume: Mânerău, Sâncrai, Nădăştia de Jos, Luncani, Bretea Streiului, Măceu, Streiu Plopi, Boşorod, Teliuc, Iuba, Ghelari, Plop, Ruda, Vălari, Goleş, Poieniţa Voinii, Murar, Alun, Runc, Lelese, Pâclişa, Cerişor, Cerbăl, Bunila, Arănieş, Socet, Govăjdia, Poieniţa Tomii, Feregi, Zlaşti, Ivan. Scriptele mai arată că, din diverse motive, existau 14 locuri de sate pustii, la: Peştişel, Cernişoara, Ohaba, Dsamon, Ulm, Goruja, Frăsinet, Brătiasa, Oniasa, Gura Vadului, Gostaia, Pala, Pătieşti, Bucova.

O resursă deosebit de valoroasă în plan geopolitic o reprezenta fierul. Documentul atestă funcţionarea, la 1682, a 5 mine şi cuptoare de redus fierul, la: Plosca, Topliţa, Nădrab, Limpert, Mina Nouă, exploatări deservite de localnici.

Totodată, Ţinutul Hunedoarei beneficia de consistente venituri de pe urma fondului forestier şi arendării păşunilor alpine existente pe 61 de munţi, situaţi în arealul Scaunelor săseşti Orăştie, Sebeş, Sibiu şi la graniţa cu Ţara Românească.

 

O lume exclusiv a bărbaţilor

 

Din punct de vedere demografic, s-a recenzat doar populaţia de parte bărbătească, deoarece, în Evul Mediu, femeile nu aveau drepturi civile. Sunt înscrişi 1113 capi de familie cu 1152 fii, respectiv un total de 2265 bărbaţi, având în folosinţă 594 de loturi de pământ, cu suprafeţe individuale de până la 34 iugăre. Prin dublarea acestei cifre, se poate estima existenţa unei populaţii de cca. 4530 persoane de ambele sexe, repartizate în proporţie de 33,38% în Hunedoara şi Haţeg, 26,36% pe Cerna şi Strei şi 40,26% în Pădurenime. Surprinzător, la 1681-1682, zona montană din Poiana Ruscăi era intens locuită, pentru acea epocă. De asemenea, o treime din populaţie vieţuia în Hunedoara şi Haţeg, ceea ce relevă fluxul spre mediul semiurban al celor două târguri, această migraţie sat-oraş reprezentând un indice revelator al începutului dezvoltării burgheziei în lumea transilvană.

Conscripţia dezvăluie şi o serie de amănunte privind mărimea comunităţilor rurale. Sate mari puteau fi considerate cele cu 31-50 familii. Aşezările cu 16-30 familii se încadrau în categoria satelor mijlocii, pe când cele ce nu depăşeau 15 familii, în rândul cătunelor.

Din perspectiva statutului social, au fost înregistraţi: iobagi, ţărani liberi, jeleri (ţărani fără pământ), nobili, mici meseriaşi, negustori, târgoveţi, militari pedeştri sau călări, cârciumari, simbriaşi ai cetăţii, funcţionari, slujbaşi, argaţi, preoţi, străji ş.a.

Sunt notate şi cazurile de părăsire a vetrei de locuire. Motivele bejeniei acestor ţărani hunedoreni sunt dintre cele mai diverse: sustragerea de la judecată, fuga la oraş pentru deprinderea unei meserii, emigrarea de la munte la câmpie, unde terenurile erau mai fertile, fuga peste munţi, în Ţara Românească şi Banat.

 

Impozitul în vadre de vin şi clacă

 

Casa iobageasca din Tinutul Hunedoarei

Casa iobageasca din Tinutul Hunedoarei

Deşi iobăgia a fost privită multă vreme ca un fel de sclavie, totuşi, datele menţionate în Conscripţia urbarială de la 1681-1682 sunt de natură să bulverseze acest clişeu propovăduit mai cu seamă de istoriografia comunistă. La fel ca în Occident, iobagul hunedorean avea în folosinţă de la stăpânul de pământ un lot de teren arabil. Iobagul avea condiţia juridică de uzufructuar, iar în schimbul cultivării şi folosinţei acestui lot, era dator la o serie de prestaţii în muncă, servicii, produse şi bani. Conform unei Constituţii a Transilvaniei din 1653, darea se plătea „după numărul de porţi“ (gospodării), astfel încât, pentru uşurarea fiscalităţilor domeniale, întregul clan familial traia sub acelaşi acoperiş, aşa-zisa «familie mare», consemnată în Conscripţia hunedoreană de la 1681-1682 cu termenul „trăiesc într-o pâine“.

Pentru folosinţa pământului castelanului, ţăranul aservit achita censul în bani, de două ori pe an, la Sângeorz şi Sânmihai. Marimea censului arată că viaţa citadinilor din Hunedoara şi Haţeg era mai scumpă decât a locuitorilor din lumea satelor. Pentru satele cu potenţial agricol ridicat, dările erau convertite în natură. Spre pildă, fiecare cap de familie din Mânerău şi Nădăştia era dator să achite obligaţiile în vedre de vin, fiind scutiţi doar judele, străjerii şi slujitorii care lucrau la castel. De asemenea, supuşii aveau obligaţii fiscale faţă de biserică, prin plata dijmei (zeciuiala). Aceeaşi Constituţie de la 1653 prevedea că, „în Transilvania se ia dijmă una zecime din vin, grâu, leguminoase, din porci, din oi şi din stupi“. În satele de pe Cerna, se dădea zeciuiala din vin, evidenţiindu-se indirect ponderea cultivării viţei de vie. În completarea obligaţiilor fiscale, supusul presta muncă fizică, iobagii – trei zile pe săptămână şi jelerii – o zi pe săptămână.

 

Mai bine iobag decât grof

horea

Desigur, ni se pare impresionantă suma birurilor domeniale prestate. Dar, să vedem care era potenţialul economic real al iobagilor hunedoreni? Din numărul total al familiilor, cca. 24% posedau o avere mică, ceea ce denotă că flagelul sărăciei atinsese un sfert din populaţie. Dar, restul de 76% era reprezentat de familiile mijlocaşe şi bogate. În medie, un clan familial iobăgesc deţinea: 4 boi, plug cu brăzdar de fier, 2 vaci, cai, oi, porci, capre, stupi. La 1682, cel mai înstărit iobag hunedorean era Prodan Balint din Nădăştia, cu – 3 cai, 16 boi, 6 vaci, 150 oi, 36 porci, stupi, cam cât un fermier din zilele noastre! Vicejudele curţii Andrei Buda avea o avere estimată la: 2 cai, 8 boi, 3 vaci, 8 oi, 8 porci, stupi, luciu de apă la Cerna, deci mai sărac decât un iobag prosper. În schimb, erau numeroase cazuri de nobili scăpătaţi, copleşiţi de datorii, care nu deţineau avere, fiind vorba de aşa-zisa „grofime de şapte pruni“.

Concipistul Ioan Bajoni mai înregistrează 13 preoţi români, cu statut social divers, şi anume: 2 ţărani liberi, 5 iobagi, 4 jeleri, 2 locuitori imuni. Fără a se bizui pe mila enoriaşilor, în Pădurenime, preotul Nicolae din Alun se număra între fruntaşii satului, cu: 2 cai, 5 boi, 3 vaci, 50 oi, 6 porci crescuţi în ghindă, 10 stupi.

[wzslider autoplay=”true” info=”true”]

Iobăgia, pepinieră de elite

 

Conscripţia urbarială de la 1681-1682 denotă faptul că, din rândul iobăgimii hunedorene, s-a ridicat o veritabilă elită administrativ-juridică. Astfel, prin iscusinţa şi meritele proprii, Petru Toma din Mânerău reuşise să ajungă în funcţiunea de „Pârcălab al Pădurenilor“, un fel de prefect al locuitorilor din munţi. La rândul său, Andrei Buda îşi cumpăra libertatea, pentru a răzbate până în demnitatea de Vicejude al scaunului de judecată al Hunedoarei.

Funcţionarii conscriptori au acordat o atenţie aparte atestării statutului social al locuitorilor înnobilaţi. Astfel, au fost transcrise, după original, 143 de diplome nobilitare, cărţi de eliberare din şerbie, acte donaţionale, reconfirmări de titluri, acordate începând cu regele Matia Corvinul, aspect juridico-notarial ce conferă recensământului atributul modernităţii.

Rămasă necunoscută, până acum, publicului cititor din judeţ, Conscripţia de la 1681-1682 dezvăluie căderile şi ridicările omului de rând, spiritul întreprinzător al acestuia, hărnicia şi efortul de emancipare din starea de servitute. În ciuda unei exagerate negativări a iobăgiei şi conexării ei la „lupta de clasă“, realităţile economico-sociale existente, la sfârşitul veacului al XVII-lea, în Ţinutul Hunedoarei, se integrau firesc în contextul normalităţii lumii medievale din sud-estul Occidentului european. (va urma)

Comentarii FB

comentarii




6 Răspunsuri la “Cum trăiau hunedorenii în Evul Mediu? (I) Iobagii erau mai bogaţi decât agricultorii de acum

  1. Marius

    @Dorin Petresc
    ”…Daca cineva este interesat de reperele istoriografice ale Urbariului de la 1681/1682, voi furniza amanuntele conexe….”

    Doresc să vă întreb dacă acest conscript conține informații și despre localități din actuala zonă a comunelor Tomești, Baia de Criș Bulzeștii de Sus ?
    Mulțumesc

    Răspuns
  2. mannixg

    Ce trebuie retinut este faptul ca intreaga istorie invatata in scolile romanesti in ultims SUTA de ani, este falsa. Si nu numai a Transilvaniei(asta, mai mult ascunsa), cat mai ales a munteniei si moldovei. Cica au tinut piept imperiilor(otoman, rus)! Glume pt prosti si tampiti, asta-i istoria “predata” in scoli!

    Răspuns
  3. Dorin Petresc

    Este de vazut, in bibliografia istorica, cercetari care argumenteaza evidentul decalaj al estului european, in materie de cronologie standard a Evului Mediu. Chiar daca peste Occident trecuse valul Renasterii si Barocului, in Transilvania, aceste paliere nu pot fi apreciate ca au patruns in profunzimea societatii. Si ma refer aici la structura si relatiile economice. La nivelul omului de rand, societatea ardeleana a ramas inghetata, din pacate, in realitatile sociale si economice de tip medieval, pana dupa Rascoala lui Horea, chiar pana la 1848 (nobilimea maghiara care tinea cu dintii de privilegiile sale feudale, opozitia fata de fenomenul emanciparii taranimii din starea iobagiei, mentinerea populatiei in intunericul lipsei de cultura). Imparatul austriac Iosif al II-lea constatase aceste aspecte, mult mai tarziu, in 1773, cand Europa, nu-i asa, spunem ca se afla in Iluminism (a se vedea Jurnalul sau de calatorie in Transilvania, din 1773, aparut in limba germana). Inainte de Revolutia Franceza, Horea s-a ridicat in fruntea unei mari rascoale tocmai pentru anacronismul relatiilor feudale din Transilvania, cerand abolirea serbiei, lucru remarcat si de Comisia de ancheta coordonata de contele Iancovici. Asa ca, ar fi mai aproape de realitatile trecutului istoric, daca nu ati mai privi secolul XVII transilvanean prin lentile romantice. Pentru definitia complexa a Urbariului/Conscriptiei urbariale, intr-o prima faza, puteti aborda exhaustivele lucrari ale lui David Prodan ori studiile lui Jigmond Jako. Asa cum ati remarcat, articolele scrise de mine sunt pentru popularizarea istoriei locale, tinand seama ca pentru publicul larg sunt greu accesibile lucrarile stiintifice. Deci, nu vulgarizam, pentru ca cititorii nu sunt un vulg, ci, in deplin respect fata de comunitate, diseminam date din izvoarele istorice care sa consolideze cultura propriei identitati, intr-o lume aflata sub tavalugul globalizarii. Daca cineva este interesat de reperele istoriografice ale Urbariului de la 1681/1682, voi furniza amanuntele conexe. De alfel, documentul acesta a facut obiectul unei cercetari de doi ani, in aceasta echipa pluridisciplinara aflandu-ma si eu. El se afla transcris si prefatat cu un amplu studiu stiintific, asteptandu-si publicarea. In incheiere, alatur intreaga cordialitate!

    Răspuns
  4. Imi

    Se pare ca autorul articolului nu prea stie ce inseamna Evul Mediu in Transilvania. Acesta se sfarsise politic in 1526/1541, iar cultural cu raspandirea ideilor renascentiste si al protestantismului. Isi cam bate joc de munca cercetatorului prin aceasta greaseala. Mai are si altele, dar in ciuada acestora merita laude ptr. efort. Sunt prea putini care macar incearca sa prezinte ceva nou.

    Răspuns
  5. Imi

    @Lazar Constantin: a generalizat cineva? E vorba strict de zona Hunedoarei, nu de alte zone ale Transilvaniei. La fel, nu ai cum sa compari cu ce era/nu era in Tara Romaneasca si Moldova: alte tari, alte legi, alte influente. Ceea ce arata articolul insa: ar merita facute astfel de cercetari pe fiecare zona a tarii, sau macar in Transilvania, pentru ca sunt multe-multe mituri promovate din motive politice de-alungul deceniilor. Si nu vreau sa sugerez ca viata unui iobag ar fi fost minunata, cu doar ca situatia nu era (si nu ese) strict alba sau neagra. Ca sa aproximezi realitatea trebuie sa vezi si nuantele.

    Răspuns
  6. Lazar Constantin

    Da așa este dar pentru o zonă foarte restinsă, în jurul Hunedoarei, dar pentru alte situații a se vedea în localitățile (din munții Apuseni de ex.) numarul locuitorilor din zonă și suprafața arabilă de exemplu, si apoi dările, iar pentru zona Țtara românească și Moldova în 1800 mai erau în aproape toate satele un număr însemnat de bordeie, deci cred că situația din jurul Hunedoarei nu ar trebui generalizată. Aș mai face o mică precizare: conform unei monografii într-un sat din zona Hunedoarei la un moment dat erau familii cu câte trei sau patru perechi de boi (și erau categorisiti țărani) în timp ce în zona Apusenilor erau familii care cumpărau câtq doi sau mai mulți o vacă.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 + zece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Gratuitate la bazinul de înot pentru familia lui Avram Iancu         Portret. Diana Beța – 10 curat la Evaluarea Națională!         Eleva de Nota 10 de la „Decebal”         Salvamont reface traseele din Retezat înaintea începerii sezonului turistic         Restricții pe autostrăzile A1 și A6 până în luna septembrie         Turiștii care vizitează Cetatea Devei au la dispoziție două sisteme de ghidare         Primăria a eliberat, astăzi, autorizația pentru instalația de desprăfuire de la ArcelorMittal         Accident cumplit de muncă în Deva         Amfiteatrul cu 5.000 de locuri, ridicat pe ruinele arenei din Ulpia Traiana Sarmizegetusa         Medalie de aur pentru muzeu, la Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia”         Controversele nodului rutier de pe Autostrada Deva – Orăștie, după accidentul soldat cu patru morți         Poliția Locală din Deva a demarat o campanie împotriva celor care împrăștie gunoaiele din tomberoane         Ce soartă are drumul spre Râușor, devastat de viituri         A înfipt cuțitul în soțul ei după un conflict domestic         Rezultatele la Evaluarea Națională         Bazin de înot construit în Petrila         Ursici, satul din Munții Orăștiei unde oamenii trăiesc ca în vremea dacilor         ZILELE CREDINȚEI ȘI CULTURII LA DEVA, ediția a V-a, 25-29 iunie 2018         Drumuri stricate de camioanele încărcate cu lemne         Arte marțiale pe Cetatea Devei