Cum trăiau hunedorenii în Evul Mediu (II). Sturion la masă, plase contra ţânţarilor, prostituţia impozitată, criminalii decapitaţi

Un document de la sfârşitul Evului Mediu surprinde cu lux de amănunte viaţa de zi cu zi a hunedorenilor şi lumea în care aceştia trăiau. Este vorba de o „Conscripţie urbarială“ a domeniului Castelului Hunedoara, respectiv un impozant inventar întocmit la 1681-1682, izvor care, prin conţinutul său, „sparge“ clişeele şi percepţia de până acum asupra lumii feudale transilvănene, integrând-o în cadrele normalităţii Occidentului european.

main mic dr

Pe 700 de pagini, grupate sub titlul „Urbarium seu nova connumeratio universorum bonorum ad arcem Vajda Huniadensem pertinentium“, au fost consemnate multiplele aspecte ale vieţii omului medieval trăitor pe aceste meleaguri, astfel încât, prin valoarea istorică deosebită a datelor, acesta este considerat ca fiind primul recensământ modern din România!

 

Pagina din Conscriptia urbariala cu orasul Hateg

Pagina din Conscriptia urbariala cu orasul Hateg

Un  „Google Map” timpuriu

 

În epocă, Urbariul de la 1681-1682 evidenţiază detalii semnificative privind geografia edilitară a celor două localităţi principale – Hunedoara şi Haţeg. Astfel, documentul descrie numele străzilor şi uliţelor, cu precizarea locului fiecărei case şi a proprietarilor imobiliari, aspecte de natură să ne ajute, pe noi, cei de astăzi, la reconstituirea fizionomiei acestor aşezări, în veacul al XVII-lea.

Pentru Hunedoara, au fost descrise 11 trasee stradale, şi anume: Castelului, Uliţa de sub zidurile cetăţii, Surduc, Pieţei, Apei Zlaştiului, Morii, Grecilor, Uliţa lui Albul, Bisericii Româneşti, Săracilor, Severinului. La Haţeg, se consemnează nu mai puţin de 8 străzi: Pasici, Zăvoi, Fizeştilor, Iazului, Uliţa Boilor, Pieţei, Prundului, Uliţa din josul pieţei. Organizarea pe străzi a Hunedoarei şi Haţegului relevă dezvoltarea unui profil urban al celor două localităţi, către sfârşitul Evului Mediu transilvănean.

 

În 1682 Hunedoara avea 13 „homeless”

 

Mai aflăm că, la 1681-1682, în suburbiile Hunedoarei vieţuia o comunitate nomadă formată din 38 familii de ţigani zlătari, respectiv 210 oameni, sub autoritatea Bulibaşei „Ferencz Andrei Voievod”. De asemenea, în mica urbe de pe Cerna, se aciuiaseră 13 vagabonzi „care umblă vandra şi fură”, veniţi din Orăştie, Blaj, Deva, Geoagiu, Şoimuş, Jeledinţi, dar şi din Turcia. Pentru păstrarea ordinii şi liniştii civice, cu toţii fuseseră puşi sub supravegherea unor drabanţi, un soi de gardieni ai cetăţii. În pusta din marginea Haţegului, se aşezaseră românii bejeniţi din Bucova, localitate de la graniţa cu Paşalâcul de Timişoara, de unde fugiseră cu toţii de frica repetatelor raiduri ale turcilor.

 

Meniuri de lux cu sturioni

 

Din perspectiva obligaţiilor fiscale, documentul arată că, la Haţeg, „întreg târgul era dator să dea cai pentru coborârea caşilor de la munte, să cărăuşească moruni de la Dunăre, pe banii cetăţii”. Dincolo de înfiriparea unor relaţii comerciale cu ţinuturile dunărene, negoţul cu sturioni scoate în evidenţă gustul elitei locale pentru luxul culinar, apetenţa pentru fineţuri, mizilicuri şi trufandale.

De remarcat că, printre mărunţii slujbaşi ai castelului, se aflau: un învăţător, un predicator, un grădinar neamţ, un cioban şef al fermei, un vier, un paharnic responsabil cu crama, 13 mercenari, un hingher, un crainic cu toba, doi antreprenori tocmiţi să construiască un baraj la mina de fier Limpert. Mai toţi, în simbrie, pe lângă bani şi produse naturale, li se plătea cu măji (1 majă – 50 sau 100 de kilograme) fier.

 

taverna Taxa de „crâşmă seacă”

O sursă importantă de venit, în oricare colţ din Europa, o constituia cârciumăritul. Sub monopolul castelanului de la Hunedoara, dar şi sub impunerea unei dări de „crâşmă seacă” (2 dinari la fiecare cupă de vin), cârciumarii erau liberi să-şi valorifice băutura proprie. Dacă în Hunedoara, birturile se înmulţiseră precum „ciupercile după ploaie”, în schimb, Haţegul dispunea de o crâşmă, în Uliţa Boilor, spre oborul de vite, care aducea un venit anual de 387,15 florini aur.

 

 

Femeile uşoare impozitate la greu Evul mediu

 

Funcţionarii comitelui au fost atenţi şi la evaluarea veniturilor produse de „acele femei libere”, care, în unele cazuri, acostau clienţii turmentaţi şi „chercheliţi” spre a le oferi, contra cost, graţiile. Documentul nu consemnează însă numele şi numărul prostituatelor a căror venituri au fost evaluate în vederea impozitării. Iată un aspect al toleranţei, într-o lume conservatoare de tip protestant.

 

Emancipare socială: iobag-libertin-nobil

Mai mult decât oriunde, datele furnizate de Urbariul hunedorean aduc în lumină efortul de emancipare socială a unor locuitori. Potrivit Constituţiei transilvănene din 1653, „manumisiunea” reprezenta actul juridic de eliberare a omului din starea şerbiei. Aşa cum o atestă Conscripţia de la 1681-1682, mai bine de 500 iobagi domeniali fuseseră mântuiţi din iobăgie, în decursul timpului, prin acordarea lor şi urmaşilor a unor „cărţi de eliberare şi scutire”, aceştia primind statutul de „libertini”. Spre pildă, o „carte de eliberare”, transcrisă în urbariu, vădeşte că principele Gabriel Bethlen îl eliberase, la 1620, pe Toma Şoimuşeanul din Haţeg, pentru „serviciile credincioase efectuate la curtea princiară”. În mod normal, eliberarea din iobăgie preceda înnobilarea celui în cauză.

Diplomele nobiliare şi scrisorile de blazon copiate în recensământul hunedorean mărturisesc existenţa unei mici nobilimi locale, propăşită pe baza meritelor militare. Aflaţi sub flamura oştirii princiare, aceşti hunedoreni îşi dovediseră curajul şi vitejia în luptele cu turcii, fapte care le aduseseră înnobilarea. Ilustrativ este cazul clanului familial Grecul din Hunedoara, ridicat la nemeşug (rang de nobil mic şi mijlociu în Transilvania) de principii transilvăneni. Aceşti „luptători călări”, aidoma cavalerilor occidentali, fuseseră recompensaţi de Mihai Apafi I cu titlu şi blazon. Desenul de pe scutul heraldic al acestora – un braţ purtând în mână o sabie, având capul unui turc înfipt în vârful tăişului – relevă merite militare incontestabile. La rândul lor, „fraţii Ioan şi Petru Pop din Haţeg” primeau titlu nobiliar, „pentru serviciile militare în bătăliile turceşti”. De notat că, între coborâtorii direcţi ai familiei Pop de Haţeg se numără Densuşienii.

Un alt iobag, slujbaş la curtea castelului, Nandra Gaşpar, dobândea libertate şi rang nemeşesc, astfel încât, nu după multă vreme, avea chiar dreptul de a se folosi de pecete proprie, pentru a sigila şi autentifica diversele înscrisuri cu valoare juridică.

Pe aceste coordonate, documentul de la 1681-1682 dezvăluie o realitate a medievalităţii est-europene: ţinuturile Hunedoarei se regăseau între „pepinierele” cu cele mai multe elite nobiliare din Transilvania. Se configurase, iată, o componentă socială ambiţioasă, de mici „nemeşi”, dar fără a reprezenta un conglomerat uniform din punct de vedere etnic. Ei provin atât din rândul „naţiunilor” – maghiară, săsească, secuiască, dar, mai cu seamă, din mijlocul ţărănimii româneşti.

 

Justiţie: judecata în vatra satului, recursul în curtea bisericii, dregătorul instanţa supremă judecata

 

Răsfoind conscripţia hunedoreană, desprindem importante aspecte ce ţin de justiţia regională, notate sub titlul „Usus, ritus et consvetudo”. De obicei, pricinile se porneau în scaunul de judecată al satului, care putea sancţiona delictele minore cu amendă – „gloabă” de până la un florin aur. Judele sau cnezul, asistat de un număr de juraţi bătrâni, împărţeau dreptatea în curtea bisericii, „de faţă cu Dumnezeu”. Pentru cei din Ţinutul Pădurenilor, funcţiona „scaunul de judecată al Pârcălabului de peste Păduri”, itinerant atunci când se impunea. În continuare, Ioan Bajoni notează: „Cine nu este mulţumit de sentinţă se poate adresa la dregătorii judecătoreşti din Hunedoara”. Această ultimă instanţă de apel trebuia să pună capăt oricărui diferend.

 

executioner-thumb „Dreptul paloşului” sau pedeapsa capitală

 

În 1681-1682, Hunedoara dispunea de „dreptul paloşului”, adică acela de a pronunţa şi executa judecăţile capitale, prin pierderea capului. Astfel, nu e de mirare că apare recenzat şi „călăul cetăţii”, fără vreo avere deosebită, decât securea, paloşul, gluga şi şorţul din piele, la care se adăuga simbria sa. Întâmplător sau nu, gâdele locuia foarte aproape de cimitir, nu departe de victimele sale.

Cât priveşte amenzile sau „gloabele”, Conscripţia urbarială consemnează şi un caz de amendare a unei femei. Este vorba despre Opriţa Costa din Mânerău, sancţionată cu 12 vedre de vin, pentru că şi-a luat de sub sechestru vitele. Dacă soţul ei, Costa Panic, nu îndrăznise să-şi scoată animalele de sub zălogire, temerara femeie, înarmată cu o ghioagă, îşi riscase, la propriu, libertatea.

 

Inventar la Castelul Corvinilor

O parte distinctă, marcată cu titlul „Inventarium Universorum Bonorum eam mobilium quam immobilium ad Arcem Vaida Hunyadiensis”, descrie cu lux de amănunte încăperile şi locuinţele Castelului de la Hunedoara, consemnând: înzestrarea cu bunuri mobile si imobile, dotarea militară, stocurile de muniţii, alimente, cereale, efectivele de animale s.a. Acest inventar al cetăţii fusese încheiat, deja, cu puţin înainte de sărbătoarea de Sf. Nicolae, la 4 decembrie 1681, aşa cum mărturiseşte Ioan Bajoni. Astfel, ne sunt prezentate: Bastioanele pătrate, Bastioanele de piatră, Bastionul Alb, Casele darabanţilor, Casa nemţilor, Sala Dietei, Palatul Bethlen, Casa domnului, Galeria cu burdufuri, Casa paharnicului, Sufrageria, Casele prefectului şi vornicului, Casa buzduganelor, Casa „de aur” a tezaurului, Casa administratorului, tunelurile secrete, croitoria, bucătăria, brutăria, Capela şi Sacristia, închisoarea, Bastionul de tortură, beciurile şi podul castelului, Curtea husarilor, grajdurile, Şura pentru caleşti, Casa câinilor de vânătoare ş.a. Preţioasele detalii ale acestor descrieri ar putea servi, în prezent, oricărui demers de recompunere a ambientului interior şi restaurării castelului.

 

domnita Plase contra ţânţarilor şi tratate de alchimie pentru Domniţă

 

O secvenţă interesantă este cea a înfăţişării „Camerei Domniţei”. Alături de mobilier şi teracota smălţuită, concipistul inventariază: două claviruri (piane vechi), o muzicuţă rusească, sticle şi pahare de cristal, plase de ţânţari, acoperăminte pentru masa de altar, donate la anul 1666 capelei de curte a castelului. În plus, aici exista o bibliotecă formată din peste 20 de volume, cu tematică religioasă, liturgică, istorică, filosofică, dar şi o lucrare din domeniul alchimiei. Locatara acelei odăi, tăinuită după scara în spirală, avea şi un „Jurnal”, completat începând cu anii 1676-1678. Toate aceste amănunte bibliofile ne duc cu gândul la imaginea femeii medievale rezidente la Hunedoara, aparţinând protipendadei princiare, cunoscătoare de carte şi preocupată faţă de cultura europeană. Desigur, avem şi aici, la fel ca în tot Occidentul, o perpetuare a modelului cultural furnizat de imaginea biblică a Sfintei Ana, care o învaţă să citească pe Fecioara Maria, premisă religioasă a alfabetizării femeii medievale.

 

XXX

 

Rămasă inedită, până acum, publicului cititor din judeţ, Conscripţia de la 1681-1682 aduce de peste veacuri şi recompune o lume demult uitată, developând clişeele căderii şi ridicării omului, spiritul întreprinzător al acestuia, hărnicia şi efortul de emancipare din starea de servitute, dar şi luxul şi opulenţa înaltei elite. Preţiosul document cercetat de noi arată, în esenţă, faptul că realităţile economico-sociale existente, la sfârşitul veacului al XVII-lea, în Ţinutul Hunedoarei, se integrau firesc în concertul lumii medievale din sud-estul Occidentului european.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 + 14 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Gratuitate la bazinul de înot pentru familia lui Avram Iancu         Portret. Diana Beța – 10 curat la Evaluarea Națională!         Eleva de Nota 10 de la „Decebal”         Salvamont reface traseele din Retezat înaintea începerii sezonului turistic         Restricții pe autostrăzile A1 și A6 până în luna septembrie         Turiștii care vizitează Cetatea Devei au la dispoziție două sisteme de ghidare         Primăria a eliberat, astăzi, autorizația pentru instalația de desprăfuire de la ArcelorMittal         Accident cumplit de muncă în Deva         Amfiteatrul cu 5.000 de locuri, ridicat pe ruinele arenei din Ulpia Traiana Sarmizegetusa         Medalie de aur pentru muzeu, la Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia”         Controversele nodului rutier de pe Autostrada Deva – Orăștie, după accidentul soldat cu patru morți         Poliția Locală din Deva a demarat o campanie împotriva celor care împrăștie gunoaiele din tomberoane         Ce soartă are drumul spre Râușor, devastat de viituri         A înfipt cuțitul în soțul ei după un conflict domestic         Rezultatele la Evaluarea Națională         Bazin de înot construit în Petrila         Ursici, satul din Munții Orăștiei unde oamenii trăiesc ca în vremea dacilor         ZILELE CREDINȚEI ȘI CULTURII LA DEVA, ediția a V-a, 25-29 iunie 2018         Drumuri stricate de camioanele încărcate cu lemne         Arte marțiale pe Cetatea Devei