Cronica locală a situaţiilor de urgenţă. Hunedoara: 250 de ani de tornade, epidemii, invazii de lăcuste, foamete şi comete

Răsfoind bătrânele cărţi bisericeşti ale parohiilor hunedorene de odinioară, cititorul poate remarca o sumedenie de însemnări manuscripte, cele mai multe în vechea grafie chirilică, („cu litere în potcoave”, cum spuneau cei bătrâni), aşternute de preoţi, dieci şi ţârcovnici pe filele îngălbenite de vreme. În faţa vitregiilor de tot felul, biserica şi cartea liturgică fuseseră considerate cele mai sigure locuri, unde putea dăinui memoria timpului istoric, prin mijlocirea acestui impresionant cortegiu de însemnări cu valoare de document istoric. Culese de pe paginile bătrânelor cărţi, aceste notiţe pot schiţa fragmentele unei veritabile „cronici” hunedorene, rămasă, în mare parte, necunoscută publicului larg.

Insemnari marginale pe batrane carti bisericesti, efectuate la Ociu-Ocisor, de invatatorul roman Nicolae Lucaciu, in anii 1862 si 1869

Insemnari marginale pe batrane carti bisericesti, efectuate la Ociu-Ocisor, de invatatorul roman Nicolae Lucaciu, in anii 1862 si 1869

În epocă, slujitorii bisericii au fost preocupaţi să consemneze, „spre aducere aminte”, date memorabile legate de anomaliile climaterice şi calamităţile naturale petrecute, evenimente care au avut impact negativ asupra unei societăţi de tip agrar, cum era cea hunedoreană.

Marea foamete

Parohul din Densuş mărturisea, pe filele „Noului Testament de la Bălgrad” (1648), amănunte despre o mare foamete, înregistrată în anii 1813-1814, ce a bântuit ţinuturile Hunedoarei şi Haţegului, din cauza precipitaţiilor abundente. Scumpetea şi penuria de alimente ajunseseră la asemenea cote, încât „…mulţi oameni au fugit de aici în Ţara Românească şi în Banat…”.

Tornade care scot clopotele din biserică

Dezlănţuirea unor stihii ale naturii, în Munţii Apuseni, a rămas adânc incrementată în memoria locurilor. Veşti despre o puternică furtună, în plină iarnă a anului 1834, ne sunt transmise prin mijlocirea notiţelor lui Avram Popovici din Stănija, aplicate pe cartea „Mărgăritare” (1746): „…a fost vânt fără samă,… cât nu s-a pomenit, a rupt ograda şi mi-au înnecat marhăle (vitele – n.n.) şi mi-au rupt grajdul”. De asemenea, o tornadă teribilă este semnalată, la 1875, în zona Curechiu-Zlatna, aşa cum aflăm cu surpriză dintr-o notiţă de pe o „Evanghelie” (1844): „a fost vânt că a rupt pomii şi pădurea,… a ţâpat acoperişul şi turnul de pe beserică,… clopotele le-a azvârlit din turn, aşa departe, ca la 160 stânjeni şi nu s-au spart”.

„Încălzire globală” la Brad în 1890

Calamităţile naturale au dereglat semnificativ activitatea economică sezonieră, tulburând adânc viaţa oamenilor, din zona Vaţa – Brad, în ultimele decenii ale veacului al XIX-lea. Amintirea acelor renghiuri meteorologice a supravieţuit pe retina memoriei datorită însemnărilor marginale de pe cărţile de cult. Astfel, parohului Ioan Giurgiu din Ociu-Ocişor îi datorăm preţioase informaţii, care menţionează trei valuri de secetă şi două mari inundaţii, în regiunea Crişului Alb, între anii 1890-1912. În vara anului 1890, la 15 august, de sărbătoarea „Sfintei Maria”, duhovnicul relata necazul, pe filele unei „Evanghelii” blăjene (1776): „Spre amintire scriu aici, că în anul 1890, au fost secetă foarte mare, încât şi unele izvoare au secat şi apele s-au tras, de oamenii nu aveau unde măcina (cerealele – n.n.)”. Acel val de încălzire peste media anuală de temperatură, însoţit de lipsa precipitaţiilor, fusese înregistrat la nivelul întregii Transilvanii, din primăvara până în toamna anului 1890.

SECETĂ CRUNTĂ: Vitele au mâncat acoperişurile

La un deceniu şi jumătate distanţă, între anii 1904-1908, seceta calamitează din nou existenţa zărăndenilor. Populaţia din regiunea Vaţa de Jos s-a văzut silită să furajeze animalele cu paiele de pe acoperişurile acareturilor. Unii, mai cu dare de mână, şi-au cumpărat fânul cu bani grei, din pusta Aradului, aducându-l pe calea ferată, cu vagoanele „carului de foc”. Aflăm veşti despre acest episod, dintr-o „Evanghelie”, graţie însemnărilor aceluiaşi vrednic preot Ioan Giurgiu: „Spre ştiinţă am scris aici, în această Sfântă Carte, că în anul 1904, a fost secetă foarte mare, încât nu s-a făcut nimica,… pe scurt, a fost sărăcie foarte mare de toate cele”. O altă glosă ne avizează: „În anul 1908, a fost secetă mare,… oamenii au dus lipsă mare de nutreţuri pentru vite,… de au fost siliţi să descopere şuri, grajduri şi paiele să le deie la vite. S-au adus paie din pustă cu carul de foc”. Teribila arşiţă din anul 1908, cu întreg cortegiul de nenorociri aduse agriculturii de subzistenţă, era semnalată şi în părţile Orăştiei, la Mărtineşti, de preotul locului, care relatează situaţia pe paginile unui „Penticostar” (1768).

Inundaţii ca la potop

Marile revărsări de ape au redeşteptat, în mentalul colectiv, imaginea „Potopului lui Noe”. Un atare dezastru, petrecut în amonte de Hălmagiu, la Ocişor, Ociu şi Basarabasa, în ziua de Rusalii a anului 1910, este descris de preotul zărăndean Ioan Giurgiu, pe contracoperta „Evangheliei”: „În luna lui iunie 1910, au fost vărsări de ape în urma ploilor torenţiale, în aşa măsură, încât în furia lor au dat prada la tot ce a fost în cale, au dus case, şuri, cămări, vite, au pierit oameni, semănături,… au nimicit mai întreaga Europa..(!).”.

Insemnare pe un `Octoih` de la Parohia Dupapiatra, efectuata de Gavril Pavel, prin care ofera stiri despre grindina care a distrus culturile agricole, in anul 1895

Insemnare pe un `Octoih` de la Parohia Dupapiatra, efectuata de Gavril Pavel, prin care ofera stiri despre grindina care a distrus culturile agricole, in anul 1895

S-a cutremurat pământul de trei ori

Din seria atestării unor mari seisme pe cuprinsul judeţului Hunedoara, face parte şi cel resimţit în Ţara Haţegului, în anul 1802. Preotul Vichentie din Densuş consemna: „1802, s-a cutremurat pământul, în ziua de Vinerea Mare”. Zguduirile, deosebit de puternice, au durat cca. 20 de minute, provocând dărâmarea unor clădiri în Deva.
Pe un „Triod”, tipărit la 1731, cantorul bisericii din Haţeg, Gheorghe Găină, nota: „Anul 1838, ianuarie, în 11, s-au cutremurat pământul”. Acel seism a fost devastator, deoarece a avut magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter, unda de şoc fiind resimţită în tot estul Europei.
Peste mai bine de o jumătate de secol, în inima Ţării Pădurenilor, la Hăşdău, administratorul parohial Mihail Zăvoian nota înfricoşat, pe un „Liturghier” din altar, cum „în anul 1893, a fost cutrămur de pământ, în luna lui april în 27 de zile, la trei ceasuri dupăamiază, în Sâmbăta Paştilor”. Conform istoriei datelor seismice, cutremurul cu pricina fusese resimţit în tot spaţiul românesc, având magnitudinea de 6,2 grade. Această mişcare tectonică s-a simţit puternic şi la Romos, cum, de altfel, mărturisesc notiţele cantorului din sat, încondeiate pe coperta unui „Ceaslov”. În Valea Jiului, acel cutremur a fost semnalat la Petrila şi notat de diacul locului, pe filele unui „Liturghier”: „Coşurile de la case s-au despicat şi clădirile slabe au căzut de tot… Pe unele locuri, se zice că oamenii au ameţit, căzând la pământ”.

Norul de lăcuste

Una dintre cele mai timpurii ştiri referitoare la invaziile de insecte o datorăm preotului greco-catolic Neagoe din Bobâlna hunedoreană. Cutremurat de perspectiva „Apocalipsei”, acesta îşi luase condeiul spre a relata posterităţii: „când au venit lăcustele al doilea rând în Ardeal, în zilele vlădicăi Atanasie (Anghel – n.n.) şi împăratului Leopold ot Beaci (Viena – n.n.), au fost văleat (anul) 1710 luna august, 16 zile”.

Au ars 129 de case

Incendiile au provocat, dintotdeauna, comunităţilor umane mari şi dureroase pagube. „Dascălul normalicesc Ioan Popp” scria, pe una dintre paginile „Mineiului lui Chesarie”, despre un mare incendiu, care devastase Orăştia, în prima parte a secolului al XIX-lea: „La anul 1827, iulie, în 16, au ars în Orăştie, 129 de case dămpreună cu turnul de la sfânta biserică cea neunită…”. În flăcările marelui foc, s-au topit până şi clopotele.

Cometele napoleoniene

În mentalul colectiv, fenomenele cereşti erau considerate drept semne ale providenţei. Un diacon din părţile haţegane încondeia pe o carte de altar: „La 1811, au fost o cometă mare pe ceriu,… după care au urmat la anu stricarea împărăţiei lui Bonaparte”. În termeni astronomici, era vorba despre „Marea cometă Flaurgergues C/1811 F1”, poreclită în Europa sub numele „Cometa lui Napoleon”, vizibilă pe cer aproape 260 de zile. La 1821, o altă cometă prevestea, în lumea occidentală, moartea unui mare monarh, respectiv obştescul sfârşit al lui Bonaparte, exilat în Insula „Sf. Elena”. Astrul călător a fost remarcat şi de cantorul Aron Filimon, din Rapolt, care a scris cele văzute, într-un „Minei”: „…o stea pe cer s-a ivit, în anul 1821, luna ianuarie 23 de zile… Steaua către Viena se trăgea”.
Un straniu corp ceresc pare să fi fost observat de parohul satului Săliştioara, care nota pe un „Triod”, tipărit la Râmnic, următoarele ştiri: „La anul 1843, martie 5 zile, s-a ivit un şarpe pe cer şi s-a ţinut foarte mult spre apus şi a ţinut lungit ca două ceasuri şi s-a sfârşit spre apus”. Deşi martorul hunedorean nu avea cum să ştie, în realitate era vorba despre „Marea cometă C/1843 DI”, vizibilă pe cer, atât din Transilvania, cât şi din Tasmania.

Holera: 112 morţi la Tisa

Marea epidemie de holeră sau „noua ciumă”, cum era denumită în epocă, din anii 1872-1873, a fost cea mai puternică pandemie din spaţiul Transilvaniei şi Banatului, care a provocat 22.053 victime. Spectrul molimei a apărut, în comitatul Hunedoarei, încă din prima jumătate a anului 1873, aşa cum o dovedesc listele cu morţi, înşiruite în mai toate „Protocoalele răpausaţilor” de la bisericile din judeţ. Însă, de un tragism aparte sunt însemnările preotului din satul Tisa, pe paginile unei vechi „Cazanii”, pe care le vom reda publicului: „În anul 1873, a fost în Ardeal o choleră… aşa de mare, cât în luna lui iunie, au răposat 112 indivizi, numai în comuna noastră Tisa. Spun adevărul că, în 29 iunie1873, am înmormântat 112 oameni, au fost 56 parte bărbătească, iar 56 parte femeiască. Doamne Dumnezeule, fie voia Ta!”.

 

Desigur, prin numărul lor considerabil, însemnările manuscripte de pe bătrânele cărţi bisericeşti pot constitui o impresionantă bază de date documentară, scrisă în manieră „cronicărească”. Dar, înainte de toate, ele prezintă valoroase informaţii cu privire la lumea hunedoreană de odinioară, probând conturarea conştiinţei istorice la nivelul celor care le-au scris.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei + treisprezece =

ACTUALITATE
O piață din Deva se va numi a Regelui Mihai I al României         Colindători la primărie         Coroane de flori în memoria Majestății Sale Regele Mihai I         Cântecul măturătoarei de fluturi         Nicolae Furdui Iancu va colinda la Deva         Demers ciudat. Brandul Arsenie Boca a fost luat de un maghiar         Directoarea șpăgară din Petroșani a fost condamnată         Braconierul oprit cu focuri de armă de poliţistul Roman Murar         Risc de avalanșă în munți         Vânătoare ilegală         Povestea aeroportului InternaŢional sibiu continuă alături de voi         Lista drumurilor județene din Hunedoara modernizate în 2017         „Crăciunul Vienez” deschide sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”         Polițiștii din Lupeni și-au reclamat șeful, întors la lucru după nouă luni de concediu medical         Bilațul investițiilor în spitalele din județul Hunedoara         A încărcat mai mult lemn decât trebuia         Transport ilegal de lemne         Bătaie cu urmări grave         Lucrări recepționate pe strada Pietroasa din Deva         Concerte reprogramate, ca urmare a decretării doliului național