Cea mai frumoasă legendă din vremea războaielor daco-romane: Dochia şi Traian

Una dintre legendele fascinante ale poporului român îi are ca protagonişti pe împăratul Traian şi fiica (sora – potrivit unor autori) regelui Decebal.

Se spune că împăratul roman s-ar fi îndrăgostit de Dochia, iar tânăra, în primejdie de a fi răpită, s-a rugat zeului Zamolxis să fie prefăcută într-o stană de piatră, pentru a putea rămâne pentru totdeauna în Dacia. Scena care ar fi inspirat legenda Dochiei a fost sculptată pe Columna lui Traian. Legenda împăratului Traian, îndrăgostit de fiica regelui dac, Decebal, a devenit foarte populară începând din secolul al XIX-lea, deşi exista o variantă mai veche, din vremea lui DImitrie Cantemir. Dochia, regina Daciei, a devenit subiectul unor povestiri populare, balade şi colinde. Etnologul Romulus Vulcănescu a susţinut că există două teme principale legate de mitul Dochiei.
Prinţesa războinică

Prima legendă susţine că Dochia, fiica regelui Decebal, a înaintat în fruntea unei oştiri spre Sarmizegetusa, în ajutorul tatălui ei asediat în cetate. A ajuns prea târziu ca să despresoare cetatea, a fost şi ea înfrântă de armata lui Traian şi a fugit cu resturile oastei în munţi, spre răsărit, scria Romulus Vulcănescu. Împăratul Traian, care a văzut-o luptând şi i-au plăcut curajul şi frumuseţea ei, a urmărit-o cu o parte din oaste şi când a fost aproape să o prindă, oastea dacă s-a rupt în două, o parte a ţinut piept romanilor şi alta s-a retras în munţi cu prinţesa Dochia.

“Înfrângând ostaşii principesei, împăratul a înaintat în munţi în căutarea Dochiei, care, văzându-se şi ea prinsă, ordonă ostaşilor ce o însoţeau să o lase singură şi să urce culmile, derutându-i pe urmăritori. Dochia rămase singură şi s-a ascuns după o stâncă, a căzut deznădăjduită în genunchi şi a rugat pe Zamolxis, zeul zeilor, să o apere, să nu o lase să fie pângărită de împărat. Şi atunci Dochia a fost prefăcută într-o bătrână ciobăniţă, cu câteva oi lângă ea. Oastea romană, în frunte cu Traian, s-a oprit în faţa bătrânei şi a întrebat-o dacă a văzut încotro a fugit prinţesa dacă. Baba Dochia a arătat spre miazăzi, iar împăratul a purces într-acolo. Şi a rămas Baba Dochia stăpână pe acel ţinut şi de atunci poate încă mai trăieşte în munţi”, relata Romulus Vulcănescu, în volumul “Mitologie Română” (Editura Academiei RSR – 1957). Baba Dochia, preschimbată în stâncă.

Legenda romantică
A doua legendă explică forma unei stânci din Munţii Ceahlău, despre care se spune că ar fi fost, de fapt, închipuirea Babei Dochia, pietrificată după ce l-ar fi sfidat pe Gebeleizis, zeul intemperiilor, împreună cu cele 20 de oi ale pe care ea le avea în grijă. Statuia Dochiei ar fi servit ca idol pentru ritualurile păgâne, susţin istoricii. În “Dochia si Traian”, de Gheorghe Asachi, Dochia este eroina unei legende româneşti. Pastoriţa, fiică a lui Decebal, este urmărită de Traian şi, împreună cu oile sale, s-a prefăcut în stâncă. Stânca pietroasă ca o icoană nu încetează însă a iubi, ceea ce face ca din al ei plâns “să se nască ploaie, Tunet din al ei suspin”. Având ursita ei care o priveghează, adeseori, “Dochia Preste nouri luminează / Ca o stea pentru păstori”. Se realizează un frumos portret fizic şi moral, din care se desprind trăsăturile dragostei de pământul natal. Invocarea lui Zamolxis, zeul suprem în religia geto-dacilor are atribute profetice şi ocrotitoare pentru Dochia.
Dumitru Almaş, în “Povestiri istorice”, îi dă o notă romantică legendei: “Decebal avea o soră numită Dochia. Era aşa de tânără, de vitează şi de frumoasă încât, atunci când a văzut-o, împăratul Traian a prins mare dragoste pentru dânsa. I-a zis: – Te-am văzut, Dochia, cu cât curaj ţi-ai apărat cetatea de la Sarmizegetusa. Acum, când eu l-am biruit pe fratele tău Decebal şi am cucerit Dacia, iar războiul s-a sfârşit, vreau să vii cu mine la Roma. Vei trăi acolo în bogăţie şi mărire, în palatul meu cel cu pereţi auriţi şi împodobit numai cu lucruri scumpe. – Mulţumesc, împărate, a zis Dochia. Admir vitejia şi bunătatea ta. Dar eu la Roma nu pot merge. – De ce? – Pentru că sunt sora lui Decebal. Iar el şi-a curmat singur zilele ca să nu ajungă prizonierul tău. Oricât de frumos ar fi palatul tău, eu acolo tot o biată roabă aş fi. Şi apoi sunt multe fete dace mai frumoase ca mine; dacă vrei, însoţeşte-le cu romani de-ai tăi, să se zămislească un nou popor, care să aibă în firea lui dârzenia şi vitejia noastră şi măreţia voastră. Eu însă de aici nu plec, voiesc să mă îngrop aici, în pământul sfânt al Daciei. Traian împăratul i-a ascultat povaţa. Dar când a aflat că Dochia a luat o turmă de mioare, s-a făcut păstoriţă şi a urcat în munţi, departe, s-a supărat foc. Fiind el împărat mare şi puternic, a vrut ca măcar sora lui Decebal să-i fie ca o podoabă în carul de triumf. Şi-a luat câţiva ostaşi credincioşi şi a pornit în urmărirea Dochiei. A mers zile şi săptămâni, peste dealuri şi văi. A găsit-o abia în vârful muntelui Ceahlău: păştea oile, pe un plai înclinat către soare, cu iarbă deasă şi flori multe albe, roşii şi albastre. – Dochia, a zis Traian, acum nu mai scapi, te iau cu mine! – Nu, împărate! Mai bine mor ca fratele meu Decebal, decât s-ajung roabă. – Îţi vreau binele, Dochia: ai să trăieşti în mare bogăţie! – Dacă-mi vrei binele, lasă-mă în ţara mea, aici, în Dacia. – Neîduplecato! Te iau cu de-a sila. Te răpesc! Şi a şi făcut semn ostaşilor s-o prindă. Speriată, Dochia a ridicat mâinile spre cer şi a şoptit: – Stană de piatră mă fac şi rămân aici în ţara mea! În adevăr, cât ai clipi din ochi, Dochia cea preafrumoasă, cu toate mioarele ei, răspândite pe pajişte, s-au prefăcut în stânci, înfipte în piatra muntelui. Traian a încremenit şi el de uimire. Când şi-a venit în fire, a zis: – N-am ce face; dacii,bărbaţi si femei, sunt legaţi de ţara lor ca munţii şi stâncile lor. Nu pot decât să ascult sfatul Dochiei si să aduc aici cât mai mulţi romani. Şi zicând aşa, Traian s-a întors la Roma. Iar pe muntele Ceahlău se vede şi azi o stâncă înaltă, ca o păstoriţă, iar în jur câteva zeci de stânci răsfirate pe plai, ca nişte oi brumării.” (Dumitru Almaş, Povestiri istorice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982.)

1Misterul scenei numărul XXX de pe Columna lui Traian

Legenda împăratului Traian îndrăgostit de prinţesa dacă îşi poate avea originile în scena cu numărul 30 de pe Columna lui Traian şi în relatările istoricului latin Dio Cassius, cel care a oferit cele mai multe informaţii despre războaiele daco-romane. În fresca de pe columnă este înfăţişat împăratul Traian şi doi dintre camarazii săi, asistând la urcarea unei tinere prizoniere pe o corabie de pe Dunăre. Tânăra cu înfăţişarea unei prinţese ţine un prunc la sân şi priveşte spre un grup de femei dace, rămase în urmă, în timp ce împăratul roman pare să îi acorde o atenţie deosebită. Episodul este bogat în semnificaţii, susţin cercetătorii, cei mai mulţi considerând că scena înfăţişează capturarea surorii lui Decebal de către romani.

„Suntem informaţi despre acest episod printr-un pasaj păstrat din Istoria romană a lui Cassius Dio (LXVIII, 9), în care e vorba de motivele care l-au determinat până la urmă pe regele dac să accepte asprele condiţii de pace impuse de Traian, după ce făcuse mai multe încercări de tergiversare. „Traian cuceri munţii fortificaţi şi găsi între zidurile lor armele, maşinile de război şi steagul, care fuseseră mai înainte luate de la Fuscus. De aceea şi mai ales pentru că Maximus capturase în acelaşi timp şi pe sora lui Decebal, şi o cetate puternică, regele dac se arăta gata să consimtă la tot ceea ce i s-ar porunci, nu în intenţia de a se ţine de cuvânt, ci de a mai răsufla deocamdată“. Confruntând acest paragraf al lui Cassius Dio cu scena XXX de pe Columna Traiană, se constată coincidenţe cu totul izbitoare. Textul confirmă întru totul capturarea unei femei dace de rang înalt, precizând şi situaţiei ei eminentă în familia regală dacă, ceea ce explică interesul deosebit pe care, în scena respectivă, Traian însuşi i-l acordă. În plus, atestă împrejurarea că această captură s-a produs cu prilejul cuceririi unei fortăreţe importante, desigur aceea în care se află edificiul pe care îl vedem incendiat pe Columnă”, scrie Radu Vulpe, autorul volumului „Columna lui Traian” (2002 cIMeC – Institutul de Memorie Culturală). Potrivit cercetătorului, poporul dac nu i-ar fi iertat regelui său sacrificarea evitabilă a unui membru al familiei sale, de aceea, răpirea surorii lui Decebal de către Traian a contribuit la acceptarea chiar a unei păci umilitoare pentru daci.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouă − cinci =

ACTUALITATE
Parada portului popular. Centrul vechi al Hunedoarei a fost animat de pădureni         Restricții pe drumurile Hunedoarei         Avertizare meteorologică         Statuia Regelui Ferdinand I, de la Orăștie         Accident rutier la ieșirea din Petroșani         Motociclist rănit într-un accident         Un tânăr s-a prăbușit cu parapanta la poalele Retezatului         Calendar rural. Zile de muncă și zile de sărbătoare         Soarta Cimitirului celor uitați de pe șantierul autostrăzii Lugoj – Deva         Ziua Porților Deschise la Castelul Corvinilor         Dosarul morții lui Darius Șendroiu a ajuns în instanță         Oameni de lângă noi. La o șuetă cu scriitoarea Silvia Beldiman         Numire la Prefectură. Dorel Bretean (ALDE) este noul subprefect al județului Hunedoara         Trei ani de la înființarea postului de jandarmi din Vața de Sus         Vizită inopinată a ministrului Transporturilor pe șantierele autostrăzii Lugoj – Deva         Peste 200 de proiecte vor fi finanțate prin PNDL în județ. Cele mai multe se vor derula în Hunedoara         Drumul spre cetatea Piatra Roșie va fi modernizat         Calea ferată Simeria – Curtici intră în modernizare         Povestea inedită a Târgului de fete de pe muntele Găina         Zilele Hunedoarei: fotbal și opera rock Zrínyi 1566