ARHIVE UITATE. A fost o vreme când nemţii „fugeau” în Ardeal. Povestea saşilor hunedoreni (I)

Prin geneza sa istorică, Transilvania este o matrice multietnică şi multiconfesională. În decursul timpului, pe teritoriul său, au convieţuit, alături de români, neamuri de diverse etnii şi credinţe, ceea ce a dat naştere unui interesant fenomen de aculturaţie. Una dintre aceste seminţii, cu vocaţie civilizatoare, o reprezintă saşii transilvăneni, al căror destin se împleteşte cu al hunedorenilor, pe mai bine de opt veacuri şi jumătate de istorie comună.

 

Sasi din Romos, judetul Hunedoara

Sasi din Romos, judetul Hunedoara

Vremurile în care VEST-ul „fugea” în EST

La cumpăna dintre secolele XI-XII, populaţia din Ţările de Jos (Olanda, Belgia şi Luxemburg) şi din teritoriile renane se confruntă cu o criză economică majoră, datorată lipsei de terenuri agricole. Creşterea demografică a dus la subîmpărţirea şi fărâmiţarea loturilor de pământ, diminuându-se drastic baza de subzistenţă a ţărănimii. Această înrăutăţire a standardului de viaţă, precum şi dorinţa meşteşugarilor de găsire a unor noi pieţe de desfacere, au determinat o amplă mişcare de populaţie spre centrul şi răsăritul Europei, colonizare desfăşurată în vreo 20 de provincii ale continentului.

Într-un atare context, regalitatea ungară a devenit interesată să ofere terenuri şi privilegii imigranţilor germanici, completând astfel linia de graniţă, în zonele de sud şi est ale Voievodatului Transilvaniei.

 

Primul emigrant occidental în Hunedoara

Cea mai timpurie menţiune referitoare la plecarea unui colonist din Apus spre Ardeal datează din anul 1103. Un anume „Anselm din Braz” (localitate în actuala Belgie) îşi vindea mica avere şi pleca, împreună cu fiii săi, undeva în Ungaria. Din câte se pare, familia acestui Anselm s-ar fi aşezat în părţile hunedorene, întemeind aşezarea „Broos”, Orăştia de astăzi, botezată după numele localităţii natale, Braz.

Dialectele săseşti ne oferă indiciul că patria originară a emigranţilor s-a aflat în Belgia, vestul Germaniei şi nord-estul Franţei.

 

Exodul saşilor la Orăştie

Emigrarea saşilor în Transilvania a avut loc, în timpul regelui Géza al II-lea (1141-1162), fiind favorizată de Cruciada a II-a în Orient şi de programul misionar iniţiat de Sf. Bernard de Clairvaux. În marea lor parte, noii veniţi, menţionaţi drept „priores Flandrenses”, s-au stabilit în fâşia dintre Orăştie şi Baraolt, precum şi în zona Bistriţei. Aşa cum o dovedesc mărturiile documentare de primă mână, precum „Annales Rodense”, la 1148, Hezelo din Merkstein, de lângă Aachen, pleca pe urmele lui Anselm de Braz, să-şi caute norocul în părţile noastre.

Actele cancelariei Regatului ungar atestă faptul că, o parte din primul val de colonişti („hospites”) saxoni s-a aşezat în zona Orăştiei, menţionându-i „pe cei dintâi oaspeţi ai regatului, şi anume pe aceia din trei sate ale Transilvaniei, numite Cricău, Ighiu şi Romos, despre care… ştim că… ei se poartă mai cu râvnă”.

 

Orăştie, oraşul saşilor

În urmă cu peste opt secole şi jumătate, coloniştii saşi îşi întemeiau aşezări, pe teritoriile libere din vecinătatea străvechilor obşti româneşti, orânduindu-şi viaţa după drepturi separate şi după privilegii deosebite. Comunităţile religioase ale acestora îşi edifică lăcaşe bisericeşti, precum străvechile Rotonde creştine de secol XII, de la Orăştie şi Geoagiu, sau basilica de la Beriu, semn că inserţia lor în lumea transilvăneană dobândise, deja, atributul stabilităţii.

Chiar toponimia arată că aşezarea de la Orăştie a constituit un punct important de locuire a noilor coloni, fiind numită: în latină, „Saxopolis”, adică „Oraşul saşilor”, iar în maghiară, „Szászváros”, cu aceeaşi semnificaţie.

La începuturi, aceşti „oaspeţi saxoni” îşi vor fi ridicat o cetăţuie de pământ şi lemn, pe un grind înconjurat de mlaştinile formate de actuala Apă a Oraşului. Însă, cercetările arheologice au relevat, la Orăştie, existenţa unui donjon de piatră, databil cândva în secolul al XII-lea. Această rezidenţă de „greavi flandrensi” a fost distrusă cu prilejul Marii invazii tătaro-mongole de la 1241-1242. După alte surse, acest turn de refugiu al Orăştiei ar putea fi o posibilă edificare a Cavalerilor Teutoni, la fel cu cel de la Feldioara-Marienburg. Se vede că, în avântul lor, saxonii de aici, cu sau fără rang cavaleresc, iniţiaseră fortificarea burgului, dar, aşa cum era de părere şi cronicarul Gáspár Heltai, „Orăştia, iniţial, a început să fie înconjurată cu ziduri, dar din cauza luptelor, s-a renunţat”. La îndemâna comunităţii, a rămas, totuşi, viabilă soluţia de construire a unei incinte de zid care să le protejeze biserica parohială.

La 1206, craiul ungar Andrei al II-lea confirma „bunilor şi vrednicilor” saşi din Romos privilegiile dobândite de înaintaşi, recunoscându-le dreptul la propriul scaun de judecată, scutirea de „a face de strajă la paza hotarelor” şi de a plăti dijma.

 

Saşii luptă alături de români

În anul 1210, îi regăsim pe saşi în oastea regelui Andrei al II-lea, luptând alături de români, secui şi pecenegi, sub stindardul lui Joachim, comitele Sibiului, împotriva Ţaratului bulgar de Vidin. Aportul lor militar a fost recompensat de rege, prin acordarea de largi drepturi şi imunităţi, ceea ce le-a permis propăşirea economică.

 

Saşii se organizează „ganz schon”

Diploma „Andreiană”, de la 1224, îi organiza pe saxonii teutonici de la Orăştie şi până la Baraolt, într-o entitate politică aparte, având în frunte un jude regal. Acelaşi document mai stabilea o serie de aspecte constituţionale, cum ar fi: comunităţile să-şi aleagă singure dregătorii administrativi, dările regale să fie plătite în „mărci de argint”, să aibă o oaste proprie subordonată direct craiului, organizare bisericească distinctă, justiţie proprie, dreptul de a folosi pădurile împreună cu românii, scutire de taxe vamale şi libera circulaţie a mărfurilor, scutirea de iobăgie. Actul relevă ponderea socială a meşteşugarilor şi negustorilor în lumea săsească, începând cu Orăştia, ceea ce conturează un prim indiciu al viitorului proces de urbanizare, promovat de saşi în Transilvania.

De fapt, statutul urban al aşezării urma să fie atins şi recunoscut, în vara anului 1324, când regele Carol Robert de Anjou desemna Orăştia cu rangul de oraş – „Civitatem Waras”.

 

Mintia, aka Bayersdorf

Un alt act, emis la 1330, îl aminteşte pe germanicul Hermann cu foste posesiuni în părţile Veţelului şi ale Peştişului, avându-şi reşedinţa nemţească pe Mureş, la Mintia – „Terra Nempty” sau „Marosnémeti”, unde îşi ridicase şi o capelă nobiliară. Numele german al localităţii Mintia – „Bayersdorf” – pare să trimită şi la zona de obârşie a acelei familii.

 

Civilizaţia adusă de sutane

Una dintre filierele civilizatoare, prin care ţinuturile hunedorene s-au conectat la valorile Occidentului, o reprezintă ordinele mănăstireşti apusene. Aşa cum reiese dintr-un „Schematism” de epocă, în anul 1239, fiinţa la Orăştie o mănăstire a Ordinului „Sf. Francisc de Assisi”. Conventul franciscan al saşilor de aici făcea parte din „Provincia Sf. Maria”. De menţionat că, la 30 ianuarie 1302, din oficiul acestei mănăstiri a Orăştiei („Warasiu”), emitea corespondenţă „Frater Germanus”, custodele tuturor călugărilor minoriţi din Transilvania. Clericii franciscani din localitate dobândiseră o reputaţie atât de mare, încât unii au făcut parte din tribunalele regale de la Buda, ca reprezentanţi direcţi ai Papei de la Roma, precum Corardus, decanul din Orăştie, între anii 1308-1309.

Sub aspect bisericesc, aşa cum ne dezvăluie „Registrele papale”, la 1332, saşii din Scaunul Orăştie erau organizaţi într-un Decanat, cu parohii la: Romos, Orăştie, Sereca, Turdaş, Pricaz, Beriu, Căstău, Cugir, Şibot.

 

Recensământul saşilor

Datorită aceloraşi evidenţe papale, au ajuns până în zilele noastre şi primele date de recensământ a populaţiei săseşti din zonă. Socotelile fiscale din luna noiembrie 1334 consemnează, în cuprinsul Scaunului Orăştie, un număr de 925 gospodării („fumuri”), situaţia de detaliu prezentându-se după cum urmează: Orăştia (Warasio), cu 344 gospodării şi 4 locuinţe de maici; Căstău, cu 64 de gospodării, 1 moară, casele comitelui şi a dascălului; Beriu, cu 107 „fumuri” şi o moară; Sereca, având 60 „fumuri” şi o moară; Turdaş, cu 56 „fumuri” ale sale; Pricaz, cu taxe achitate pentru 35 gospodării; Romos, cu o sarcină fiscală colectată după toate cele 255 „fumuri”, împreună cu moara.

 

Biserica saşilor în atenţia Papei

Către mijlocul veacului al XIV-lea, importanţa instituţiei bisericeşti a saşilor de la Orăştie devenise atât mare, încât ajunsese în atenţia Suveranului Pontif! La 8 septembrie 1344, Papa Clement al VI-lea poruncea, din reşedinţa sa de la Villeneuve-les-Avignon, ca Arhiepiscopul de Calocea să-l instaleze pe „Andrei al lui Petru” în biserica parohială din Orăştie.

 

Saşii, primii blănari la Orăştie

Încă de timpuriu, meseriaşii saxoni se organizaseră în bresle, confraternităţi coagulate în jurul practicării unui meşteşug. Existenţa unei bresle săseşti a blănarilor şi cojocarilor este documentată, la Orăştie, în 9 noiembrie 1376, când şi-a statuat funcţionarea legală, sub patronajul „Sf. Arhanghel Mihail”, într-o corporaţie profesională, din care mai făceau parte şi breslele de la Sibiu, Sebeş, Sighişoara.

Sub raport administrativ-teritorial, saşii din zona estică a judeţului nostru aparţineau de Scaunul Orăştie, acesta fiind unul dintre cele şapte unităţi teritoriale ale saxonilor din Transilvania – „Terra Septemcastrensis”. Comunitatea era condusă de un jude regal, ajutat de un consiliu local şi 12 juraţi orăşeneşti. Începând cu secolul al XIV-lea, liderul administrativ este „Magistratul scăunal”, cumulând şi atribuţiile primarului – „Bürgermeister”-ul. Printre primii magiştri atestaţi documentar, se numără şi un anume Nicolaus Muser, la 1366. De asemenea, izvoarele de arhivă aduc în lumină şi numele unor juzi regali, veghetori la împărţirea dreptăţii în lumea saşilor hunedoreni, pomenindu-i pe: Christian (1367), Stephanus (1372), Michael (1374), Andreas de Purchberg (1377).

Una dintre cele mai timpurii prezenţe a unor saşi în mediul universitar apusean dateză din anul 1419, când printre studenţii din Viena, apare menţionat „Petru de Orăştie”.

Mod de manifestare a religiozităţii urbane, confreriile devoţionale au jucat un rol aparte în sânul comunităţilor săseşti din Transilvania. Astfel, către sfârşitul secolului al XV-lea, după anul 1484, calfele cizmarilor din lumea săsească s-au asociat în confraternitatea „Sf. Ioan Evanghelistul”, unde apar înscrişi 3 meşteşugari hunedoreni din Orăştie şi Mada.

Deşi, asemenea date istorice au fost, în bună parte, ascunse publicului, datorită viziunii obtuze a unei anumite istoriografii militant-naţionaliste, din câte vom putea observa, în cele ce urmează, saşii din judeţul Hunedoara ilustrează o istorie civilizatoare de peste opt veacuri şi jumătate de coexistenţă, alături de noi toţi, împreună. (va urma)

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi − doi =

ACTUALITATE
Nicolae Furdui Iancu va colinda la Deva         Demers ciudat. Brandul Arsenie Boca a fost luat de un maghiar         Directoarea șpăgară din Petroșani a fost condamnată         Braconierul oprit cu focuri de armă de poliţistul Roman Murar         Risc de avalanșă în munți         Vânătoare ilegală         Povestea aeroportului InternaŢional sibiu continuă alături de voi         Lista drumurilor județene din Hunedoara modernizate în 2017         „Crăciunul Vienez” deschide sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”         Polițiștii din Lupeni și-au reclamat șeful, întors la lucru după nouă luni de concediu medical         Bilațul investițiilor în spitalele din județul Hunedoara         A încărcat mai mult lemn decât trebuia         Transport ilegal de lemne         Bătaie cu urmări grave         Lucrări recepționate pe strada Pietroasa din Deva         Concerte reprogramate, ca urmare a decretării doliului național         Miner rănit grav la Mina Lupeni         Accident grav în Bălata         10 ani de la cel mai cumplit jaf armat din Hunedoara. Ce s-a întâmplat cu „echipa morții”         LEGILE JUSTIŢEI. Mircea Moloţ: „Şi magistraţii trebuie să răspundă pentru greşelile lor”