Analele cenuşii ale comunismului. Armata subterană din Valea Jiului

După ce a distrus vechea elită militară, întemniţând ofiţerii din „Generaţia Unirii” în puşcării, timp de peste patru decenii, regimul comunist din România a folosit armata ţării pe post de „Cenuşăreasă”, întrebuinţând soldaţii la cele mai grele sarcini şi munci din economia naţională

 

Ofiterii primului detasament militar de munca, in minele Vaii Jiului, in anul 1952

Ofiterii primului detasament militar de munca, in minele Vaii Jiului, in anul 1952

Deşi, misiunea de bază a oştirii era aceea de apărare a patriei, aceasta fusese transformată în „stahanovistul” de serviciu, cu care s-au pus în operă cele mai dificile obiective: Transfăgărăşanul, Canalul Dunăre-Marea Neagră, realizarea sistemelor de irigaţii, întreţinerea căilor ferate, drumurilor şi podurilor, strângerea recoltelor şi, nu în ultimul rând, lucrul în minele de cărbune.

 

Planul Cincinal „atacat” cu armata

Militari din detasamentele miniere din Valea Jiului

Militari din detasamentele miniere din Valea Jiului

După Al Doilea Război Mondial, societatea românească era marcată de un pronunţat haos economic, criză accentuată mai cu seamă de presiunea sovietică în direcţia achitării despăgubirilor de război. Una dintre măsurile adoptate de noua putere populară a fost aceea a trecerii la conducerea planificată a economiei naţionale. Astfel, în 1948, un decret-lege impunea o creştere cu 40% a producţiei economice a ţării. Deşi propaganda îşi intensificase măsurile pentru suscitarea „elanului muncitoresc” şi „entuziasmului revoluţionar”, primul plan cincinal se confrunta cu lipsa acută de experţi şi forţă de muncă.

În acel context, autorităţile vremii au ştiut să exploateze la maximum avantajele instituţiei armate, bazată pe disciplina cazonă, principiul comenzii unice, mobilizarea operativă a resurselor, astfel încât militarizarea muncii aducea un randament crescut pentru înfăptuirea unor mari, dar riscante, proiecte economice. În vara anului 1949, lua fiinţă Direcţia Generală a Serviciului Muncii, care mobiliza şi recruta tinerii, pentru efectuarea stagiului militar în economia naţională. De fapt, acesta era doar începutul constituirii unităţilor „Diribau” (de la numele unei firme de construcţii româno-germană, existentă în anii -’40: Deutschland Rumanien Bauern – Derubau).

 

Soldatul, ca un condamnat la muncă silnică

La 15 iulie 1949, în Valea Jiului, s-a constituit Direcţia Detaşamentelor Militare de Muncă, având colonii dislocate în: Cimpa, Jieţ, Petrila, Dâlja, Aninoasa, Vulcan, Lupeni, Braia şi Uricani. Circa 18.000 soldaţi-muncitori, grupaţi în 9 detaşamente de lucru, erau trimişi în adâncul minelor de cărbune şi în construcţii. Accelerarea „industrializării socialiste a ţării” a determinat ca, din anul 1951, numărul total al acestor secţii şi brigăzi să crească la aproape 30.000 militari, înregimentaţi la Oficiul Detaşamentelor de Muncă din Industria Cărbunelui.

În anul 1952, aportul armatei la extracţia de cărbune, din Bazinul carbonifer al Văii Jiului, înregistrase o produţie record de 3.052.906 tone, adică 25,2% din planul anual fixat de „Sovrom”. Condiţiile de muncă ale soldatului-muncitor erau, de cele mai multe ori, echivalente cu ale condamnaţilor la muncă silnică pe viaţă.

Pe lângă istovitoarea trudă din subteran, militarii-mineri erau obligaţi să urmeze şcoli de calificare în meseria de minier, astfel încât, după lăsarea la vatră, mulţi dintre ei şi-au câştigat existenţa lucrând la aceleaşi sectoare miniere. Numai în primul cincinal – 1951-1956, se calificaseră, deja, în profesia minerească 2022 ostaşi.

 

Reeducare politică în subteran  

Comandantii lagarelor de munca miniera, inainte de desfiintarea vremelnica a acestor unitati, in 1958

Comandantii lagarelor de munca miniera, inainte de desfiintarea vremelnica a acestor unitati, in 1958

Criteriile de triere a tinerilor în unităţile de muncă relevă că era vizată reeducarea politică a acestora. Majoritatea proveneau dintre cei cu „atitudini duşmănoase împotriva orânduirii” sau cu „probleme de comportament”. În anul 1952, se adoptase o măsură cu caracter opresiv, menită a „curăţi” ţara de atari elemente cu potenţial dizident. Astfel, „dictatura proletariatului” a legiferat „înfiinţarea batalioanelor de muncă”. Comisii, formate din secretarii de partid şi şefii poliţiei politice, hotărau asupra destinului celor care urmau să fie mobilizaţi în coloniile şi şantierele de la Canal şi Balta Mare a Brăilei. Se apreciază că, în doar un an şi jumătate de la demararea acţiunii, la nivel naţional, numărul victimelor decedate în aceste veritabile lagăre de muncă forţată s-a cifrat la ordinul miilor de oameni

După moartea lui Stalin, în martie 1953, Procuratura Generală a cercetat abuzurile comise în interiorul unităţilor militare de muncă, decizându-se desfiinţarea temporară a unora dintre acestea. De altfel, plecarea armatei ruse din România a contribuit şi ea la relaxarea măsurilor represive. Până la sfârşitul anului 1958, când s-au desfiinţat Detaşamentele Militare de Muncă din zona Petroşaniului, aproximativ 25.000 de militari „diribau” şi-au încetat activitatea.

 

Greva minerilor a chemat Armata. În subteran

In urma grevei minerilor de la Lupeni, din 1977, Nicolae Ceausescu a reinfiintat batalioanele de munca fortata in minele de carbune

In urma grevei minerilor de la Lupeni, din 1977, Nicolae Ceausescu a reinfiintat batalioanele de munca fortata in minele de carbune

Greva minerilor de la Lupeni, din vara anului 1977, declanşată datorită nemulţumirilor legate de legea pensiilor şi a condiţiilor de lucru, a determinat conducerea politică a ţării să mobilizeze din nou armata, pentru a sprijini minerii din Valea Jiului, la îndeplinirea planului aberant de producţie. Încă din luna septembrie 1977, s-a trecut la aplicarea directivelor emise de Nicolae Ceauşescu şi Ilie Verdeţ. Primii 400 tineri militari trimişi la minele de cărbuni proveneau de la trupele de grăniceri, artilerie antiaeriană şi geniu, fiind repartizaţi la Minele Lonea şi Dâlja. Următoarele serii urmau să fie dislocate de la Armata a II-a Craiova şi de la trupele M.I. Cu acest nucleu, s-a constituit Detaşamentul de Lucrări Miniere nr. 1 Petroşani.

Unele voci acreditează ideea potrivit căreia, în subsidiar, raţiunea militarizării mineritului din Vale ar fi avut şi o latură vigilent represivă. În cazul unei noi revolte a minerilor, se dispunea, astfel, de această forţă armată concentrată în zonă, aptă să lase abatajul şi să treacă la acţiuni de reprimare.

Cu ocazia Zilei Armatei 1977, ministrul apărării, generalul Ioan Coman, raporta lui Nicolae Ceauşescu despre executarea ordinului cu privire la reînfiinţarea unităţilor de muncă în minerit. Documentele din Cancelaria fostului C.C. al P.C.R. relevă că militarii au fost înregimentaţi la „Combinatul Minier Valea Jiului, urmând a fi introduşi în producţie, pe patru schimburi a câte 6 ore, la minele: Lupeni, Livezeni, Lonea, Dâlja, Bărbăteni”.

Deoarece planul de cărbune era exagerat de mare, până în 1982, se ajunsese ca efectivele minerilor militari să crească la 3.000 de oameni, organizaţi pe 3 batalioane cu 48 plutoane. Pe cale de consecinţă, la 16 decembrie 1983, conducerea Ministerului Apărării Naţionale a transformat detaşamentul în Brigada nr. 54 Lucrări Miniere, cu garnizoana în Petroşani. Un an mai târziu, folosirea soldaţilor în minele de cărbune s-a generalizat. Situaţiile statistice ale armatei arată că, în Valea Jiului, brigada militară de muncă deservea toate cele 10 exploatări miniere existente aici (Lonea, Petrila, Dâlja, Livezeni, Aninoasa, Bărbăteni, Paroşeni, Vulcan, Lupeni, Uricani). În bilanţul pe anul 1984, efectivele armatei raportau că extrăseseră 2.492.716 tone cărbune, respectiv 22% din producţia totală a Văii Jiului, pe cele 12 luni.

În primăvara anului 1986, batalioanele de muncă mineră au fost inspectate de ministrul apărării naţionale – generalul-colonel Vasile Milea şi de secretarul Consiliului Politic Superior al Armatei – generalul-locotenent Ilie Ceauşescu. Concluziile evaluării, confruntate cu numărul mare al accidentelor de muncă, au condus la ideea au conturat ideea că participarea masivă a armatei la minerit nu poate rezolva problema producţiei. În realitate, decizia scoaterii militarilor din minele de cărbune răspundea unei grave probleme de partid şi de stat, ca urmare a criticilor organismelor O.N.U., dar şi lobby-ului susţinut la posturile de radio „Europa Liberă”, „Vocea Americii”, „B.B.C.”, instanţe media la care apelaseră familiile militarilor morţi în tenebrele minelor de cărbuni din Valea Jiului.

 

Lăsarea „la vatră”

Pe acest fond, Brigada militară de lucrări miniere şi-a încetat activitate, în vara anului 1988. Golul a fost compensat prin încadrarea în muncă a studenţilor de la Institutul de Mine Petroşani, precum şi prin camuflarea mineritului militar. Pentru a induce în eroare opinia publică internaţională, conducerea de partid a statului a transformat brigăzile miniere în Detaşamentele de Construcţii nr. 21 Petroşani, 22 Vulcan şi 23 Lupeni. Decizia în sine a reprezentat o modalitate mascată de utilizare a soldaţilor la extracţia de cărbune. De această dată, însuşi ministrul Vasile Milea pretindea producţii record din „aurul negru”. Spre exemplu, în anul 1989, producţia de huilă realizată de armată s-a cifrat la 1.225.205 tone, dică 11,5% din totalul pe economie. După Revoluţia din 1989, Armata a fost retrasă din minerit.

Arhivele militare mărturisesc faptul că, între anii 1977-1989, în iadul minelor de cărbune, au fost trimişi aproape 100.000 militari.

 

Mina, mai necruţătoare ca duşmanul

Evitat şi foarte puţin cunoscut, subiectul eroilor militari căzuţi la datorie, în adâncul minelor din Valea Jiului rămâne o temă tabu. Insecuritatea minelor de cărbune a dus, în cele mai dese cazuri, la pierderea de vieţi omeneşti. În anul 1980, în Valea Jiului, au avut loc mai multe accidente colective de muncă, soldate cu 76 morţi, din care 17 militari. La fel, în anul 1989, când au murit 18 tineri. În total, între 13 septembrie 1977-23 decembrie 1989, au murit 80 de soldaţi, alţi 18 supravieţuind cu invaliditate permanentă şi 1383 cu incapacitate temporară.

Odiseea şi calvarul armatei române în minele carbonifere din Valea Jiului nu poate fi comparat cu efortul anticilor, la ridicarea piramidelor. Acest capitol din istoria noastră recentă reflectă una dintre faţetele regimului totalitar din România, iar cei 80 de fii ai naţiunii, căzuţi victimă „avântului proletar”, se numără în lungul cortegiu al victimelor comunismului. Pro Memoria!

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouă + 15 =

ACTUALITATE
Procesul fostului primar Cornel Resmeriță a fost suspendat până când acesta se va putea prezenta în instanță         Drumul spre Mănăstirea Prislop va fi „inaugurat”         Eveniment special dedicat Zilei Naţionale a României, la bibliotecă         Monica Iacob Ridzi a fost eliberată         Monica Iacob Ridzi află dacă va fi eliberată         Perversiuni între copii, în curtea fostei mine Aninoasa         Accident grav în Vețel: un autocar și un camion au fost implicate         A murit jurnalistul Andrei Dumitru Vlad         GOSPODĂREŞTE. Firma care se ocupă de deszăpeziri la Deva este pregătită să intervină         Apel umanitar. Ioan Vălean are nevoie urgentă de o transfuzie de sânge         Colecționar de antichități lăsat fără artefactele antice provenite din Munții Orăștiei         Microbuz implicat într-un accident rutier pe DN 66         Se strică vremea. Vin ninsori abundente         Premianții Concursului Internațional de Interpretare Vocală         S-a redeschis traficul rutier pe Podul peste Mureș         Hoți de lemne prinși în pădurea Petroșaniului         Când va începe restaurarea vechii biserici din Boz         Doru Vișan – fost director al Termocentralei Paroșeni, lăsat de hoți fără electrocasnice         Cât va costa intrarea la patinoar în Deva         Cetatea Devei la Târgul de Turism