Istoria nescrisă a unei comunităţi. Evreii hunedoreni (I)

Una dintre paginile nescrise ale istoriei hunedorene priveşte trecutul comunităţii evreilor de pe aceste meleaguri. Lucrări monografice, mai vechi sau mai noi, trec sub totală tăcere acest subiect. Fără a căuta raţiunile nemărturisite ale unor asemenea eschive istoriografice, în rândurile care urmează, oferim publicului cititor o succintă schiţă istorică

Familia nobiliara evreiasca Seiger din Deva - sursa www.centropa.org

Familia nobiliara evreiasca Seiger din Deva – sursa www.centropa.org

Prezenţa evreilor în Transilvania este sesizabilă, încă din Antichitatea romană, în secolele I-II d.Chr. După cucerirea Ierusalimului şi dărâmarea Templului de către împăratul Titus, în anul 70, evreii plecaţi în Diaspora au ajuns şi la nord de Dunăre. Odinioară, arheologii au scos la lumină, în părţile Haţegului, pe teritoriul metropolei Ulpia Traiana Sarmizegetusa, un enigmatic altar închinat lui „Theos Hypsistos” (Iahve), menţionând-o pe „Cassia”, un nume de origine ebraică pomenit în veterotestamentara „Carte a lui Iov”, ceea ce indică prezenţa unei evreice înstărite, în capitala Daciei romane.

 

Exodul din Palestina spre Ulpia Traiana

 

Din câte se pare, în urma înfrângerii răscoalei lui Simon Bar-Kochba din Palestina, în anii 132-135, alături de legiunile romane, plecaseră în exil şi o serie de negustori evrei, împreună cu familiile lor. Dintre aceştia, o parte au ajuns până în Dacia Felix, cu marea masă a coloniştilor din „ex toto orbe Romano”, sedentarizându-se în actuala depresiune a Haţegului, dovada fiind şi găsirea, la Ulpia Traiana, a unei rarisime monede emise de Simon Bar-Kochba. O altă mărturie în această direcţie este şi inscripţia romană, păstrată încă, pe la 1910, în curtea castelului de la Nălaţivad, în care se atestau „îngerii” de origine iudaică.

Cronicarul evreu Josephus Flavius, cunoscator al religiei geto-dacilor - sursa Reteaualiterara.ning.com

Cronicarul evreu Josephus Flavius, cunoscator al religiei geto-dacilor – sursa Reteaualiterara.ning.com

Legăturile dintre lumea vechiului Israel cu inima Daciei sunt mărturisite, indirect, şi de Josephus Flavius, în cartea „Antichităţi iudaice”. Acest istoric evreu, trăitor în primul veac creştin, găsea o serie de similitudini între călugării esenieni de la Qumran – Marea Moartă şi acei „Polistai” – pustnici ai dacilor din Carpaţi. El nota că atât credinţa esenienilor în nemurirea sufletului, cât „şi traiul lor, seamănă cu cel al dacilor care se numesc Polistai”, ceea ce denotă bunacunoaştere a spiritualităţii dacice, la ea acasă.

Placa votiva de la Sarmizegetusa, care mentioneaza `ingerii` de origine iudaica - sursa IDR III.2

Placa votiva de la Sarmizegetusa, care mentioneaza `ingerii` de origine iudaica – sursa IDR III.2

Se apreciază că, în primele două secole după Hristos, iudaismul din diaspora nord-dunăreană a înfiripat una dintre filierele răspândirii noii credinţe a Creştinismului pe aceste meleaguri. De altfel, ca peste tot în Imperiul Roman, şi în această zonă, evreii au constituit o pătură socială activă şi prosperă. Bineînţeles, dăinuirea prin veacuri a acestui mediu iudaic din inima Daciei Romane rămâne o chestiune discutabilă, însă, mărturiile amintite de noi conturează paşii evreilor în antichitatea hunedoreană.

 

Evul Mediu: Talentele finanţiste ale evreilor folosite cu rezerve

 

Mult mai târziu, în Evul Mediu (secolul XIII), observăm că regalitatea ungară intolerantă interzisese evreilor calitatea de administratori ai comerţului cu sare din Transilvania. Un important segment din această prosperă activitate se derula pe meleagurile hunedorene, în lungul râului Mureş.

Dar, în 1251, regele Bela al IV-lea obţinea din partea Papei Grigore al IX-lea îngăduinţa de angajare a evreilor la administrarea veniturilor publice, o confirmare a calităţilor native ale acestora pentru finanţe şi afaceri. Privilegiul regal, care le acorda protecţie în multe privinţe, i-a stimulat pe evrei să se aşeze şi în sud-vestul Ardealului. Cu toate că părea incredibil, regele le asigurase drept de „liberă mişcare”, posibilitatea de a cumpăra case, edificarea de sinagogi, respectarea sărbătorilor proprii, dreptul de judecată pe baza legilor evreieşti. Spre pildă, nu departe de noi, avem cunoştinţă că, în anul 1379, un „Jacobus Judeus” vindea o vie, în Căpâlna, „priorului Toma”.

Până prin veacul al XVII-lea, indiferent cum a evoluat situaţia politică din Transilvania, evreii au avut întotdeauna de suferit. Nu aveau acces la oraşe şi în aşezările miniere, cu excepţia oraşului Alba-Iulia.

 

Gabriel Bethlen deschide uşa Ardealului pentru evrei

 

Principele Gabriel Bethlen, un ocrotitor al evreilor - sursa Enciclopedia Libera Wikipedia

Principele Gabriel Bethlen, un ocrotitor al evreilor – sursa Enciclopedia Libera Wikipedia

Însă, o schimbare semnificativă s-a produs odată cu domnia principelui Gabriel Bethlen, originar de la Ilia. Pentru revigorarea vieţii economice, acesta a chemat în Ardeal negustori evrei din Imperiul Otoman, proveniţi din comunitatea refugiaţilor spanioli, aşa-zişii „Sepharzi”. I-a înzestrat cu salvconducte (cărţi de liberă trecere) şi privilegii, precum cel din 1623, desemnând Alba Iulia ca loc de stabilire pentru aceştia.

Însuşi cancelarul principelui – Simion Péchi – era un remarcabil ebraist, afirmat în plan cultural prin traducerea Bibliei şi a Psalmilor. La Deva, unde îşi amenajase o nouă reşedinţă în Palatul „Magna Curia”, Gabriel Bethlen îşi adusese în suita sa cel puţin doi înalţi funcţionari evrei: cancelarul Simion Péchi şi medicul personal Abraham Sarsa. Privilegiul emis de Bethlen, în 1623, a constituit o bornă majoră în colonizarea evreilor ardeleni, faţă de care principele credea că „vor contribui la înflorirea Ţării Transilvaniei”.

În afara evreilor „Sepharzi”, ulterior, au venit în Transilvania şi evrei „Aşkenazi”, ajunşi aici din spaţiul germanic. Majoritatea îşi câştiga existenţa din: arendarea cârciumilor, fierberea rachiului, meşteşugărit, comerţul cu cereale şi mărfuri de import, negoţul ambulant.

 

Evreii trec şi peste opreliştilor habsburgice

 

Nu toată lumea se bucura, însă, de afirmarea economică a comunităţilor evreieşti. „Constituţiile Aprobate ale Transilvaniei” din 1653 restricţionau drepturile evreilor la teritoriul oraşului Alba Iulia, fixându-le regimul juridic de „jeleri”. Aici, funcţiona un Tribunal Rabinic (Bet Din).

Habsburgii vor fi, la rândul lor, destul de intransigenţi faţă de „Poporul ales”. Cu toate opreliştile impuse, unii dintre reprezentanţii evreilor ardeleni au pătruns în rândul elitei. Aşa a fost şi cazul familiei Pogány de Clopotiva, afirmată în cadrul birocraţiei austriece. În 1755, Andrei Pogány de Clopotiva îndeplinea misiunea de comisar al Districtului Haţeg. Pe blazonul acestor nemeşi, era desenată „Steaua lui David”, detaliu heraldic de natură să probeze ascendenţa semită a celor din clanul nobiliar Pogány.

Blazonul Familiei evreiesti Pogany de Clopotiva - sursa Colectia foto Dorin Petresc

Blazonul Familiei evreiesti Pogany de Clopotiva – sursa Colectia foto Dorin Petresc

            La 1759, iudeul Bogdan Mozes din Deva trimitea forurilor judecătoreşti ale Comitatului Hunedoara un memoriu, prin care cerea o dovadă că este nobil. Cam în acelaşi timp, îl aflăm la Deva pe Steiner Mathias, evreu ce avea calificarea de maestru tâmplar al armatei austriece. Urmaşii săi vor cumpăra terenuri pe versanţii colinelor din jurul oraşului, unde vor amenaja o podgorie.

În 1783, împăratul Iosif al II-lea emitea o rezoluţie de toleranţă pentru evrei. Li se acorda dreptul de a se stabili în toate oraşele libere regeşti, cu excepţia localităţilor miniere. Recensământul austriac din anul 1785 consemna oficial existenţa a 7 familii de evrei, în Comitatul Hunedoarei, dovadă a persistenţei interdicţiilor impuse asupra liberei circulaţii. O relativă liberalizare se poate constata după Revoluţia de la 1848-1849, aspect vizibil şi în plan demografic. Astfel, la un recensământ din 1850, în Comitatul Hunedoarei vieţuiau 250 de evrei, cei mai mulţi în Deva şi Hunedoara.

 

Deva: Comunitatea evreiască înfiinţată de opt familii

Bazele juridice ale comunităţii evreieşti din oraşul Deva au fost puse în anul 1851, de un nucleu format din familiile: Hartstein, Roth, Werner, Preisich, Büchler, Breier, Laufer şi Hirsch. Într-o casă particulară din Deva, a urmat să fie amenajat Templul, unde se păstrau sulurile Torei, vegheate de şef-rabinul aşkenazi Diósi Wesel Sámuel. La 1852, aici s-a constituit „Chevra Kadisha” (Asociaţia Sacră), iniţial luată în colimator de poliţia militară a imperiului. „Templul Mare” (sinagoga) urma să fie construit mai târziu, spre sfârşitul secolului XIX, având Chivotul amplasat către răsărit. La Deva, a mai fiinţat o comunitate neolog-reformistă, având o sinagogă distinctă – „Templul Mic”, edificiu demolat în anii ʼ80 ai secolului trecut. La 1890, comunitatea israelită din Deva număra 268 suflete, respectiv cca. 6% din populaţia oraşului, dar care deţinea peste 75% din potenţialul economiei locale. Demn de remarcat, principalii susţinători financiari ai „Societăţii de Istorie şi Arheologie din Comitatul Hunedoara” erau evrei deveni, respectiv: rabinul Diósi Sámuel, marele comerciant Blum Zsigmond, tipograful Hirsch Adolf, avocatul Laufer Árpad, comerciantul Nuszbaum József, proprietarul Laufer Vilmos. Un rol însemnat în dezvoltarea economică a urbei l-a avut familia Seiger, afirmată îndeosebi în industria alimentară est-europeană.

 

Evreii obţin emancipare politică sub Franz Joseph

 

Împăratul Franz Joseph

Împăratul Franz Joseph

În secolul al XIX-lea, evreii transilvăneni şi-au intensificat acţiunile pentru obţinerea emancipării politice. Acest deziderat a fost atins abia în anul 1866, când, în cadrul Adunării comunităţilor evreieşti din Transilvania, desfăşurată la Cluj, s-au luat o serie de decizii importante privind organizarea comunităţilor. Din Deva, a fost prezent un delegat, care îi reprezenta pe cei 703 evrei din oraş. Un an mai târziu, o lege cezaro-crăiască semnată de Franz Joseph reglementa drepturile politice şi civile ale evreilor, iar din 1895, religia iudaică primea statut egal cu al celorlalte confesiuni.

Între cei care au contribuit la dezvoltarea instituţiilor de asistenţă sanitară din Deva, documentele îi amintesc şi pe medicii „israeliţi” Kluniak Adolf şi Reichenberger Sigismund, eminenţi absolvenţi ai Facultăţilor de medicină din Viena şi Budapesta.

 

„Poporul Ales” alege Hunedoara

 

După 1867, un număr tot mai mare de evrei din imperiu s-au bucurat de libertatea de a se mişca liber, întemeindu-şi comunităţi în mai multe localităţi din judeţul Hunedoara. Au deschis fabrici, au încheiat afaceri comerciale în cele mai diverse domenii. Pentru cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, documentele din arhive consemnează comunităţi evreieşti în: Deva, Orăştie, Haţeg, Hunedoara, Ilia, Petroşani, Lonea.

Aspecte din interiorul de altadata al Sinagogii Orastie - sursa Colectia personala Dorin Petresc

Aspecte din interiorul de altadata al Sinagogii Orastie – sursa Colectia personala Dorin Petresc

Comunitatea din Orăştie era înrudită cu cea din Deva. La  1857, recenzorii consemnau existenţa a 24 izraeliţi, cu rabin şi haham, în acest oraş. În 1878, se edifică Sinagoga din Orăştie, aceasta beneficiind şi de o bibliotecă, unde se păstra vestita „Palie” de la Orăştie, înainte de a ajunge în colecţiile Bibliotecii „Batthyaneum”. Până la 1880, populaţia de rit mozaic crescuse la cca. 170 de suflete.

Viaţa economică a comunităţii evreieşti din Ilia era polarizată de familia Kohn, cea care reuşise să edifice: un castel, un restaurant, o cafenea, o popicărie şi o casă de împrumut. Din izvoarele demografice aflăm că, la 1857, aici îşi duceau traiul „7 israeliţi”, pentru ca la 1880, numărul acestora să se ridice la 55, majoritatea ocupându-se cu distilarea vinarsului.

Comunitatea iudaică din Haţeg s-a întemeiat în anul 1870, prin contribuţia familiilor: Kassovitz, Weil, Berkovits şi Stern. La 1876, era construită sinagoga din Haţeg, unde cultul a fost oficiat de şef-rabinul braşovean Frisch Ede.

Deschiderea exploatărilor de cărbune în Valea Jiului a generat un important flux de populaţie imigrantă, din toate colţurile imperiului. În 1890, comunitatea evreiască din Petroşani îşi legalizase deja existenţa, prin adoptarea propriilor statute. La începutul secolului XX, aici se aflau 3 sinagogi şi o şcoală pentru studiul talmudic, ceea ce vădeşte mărimea acestei comunităţi, dar şi potenţialul său economic. În cartierul Maleia, se stabilise un grup tradiţionalist de familii evreieşti, sosite din Galiţia. Aceşti „mormoni” puteau fi recunoscuţi cu uşurinţă, după caftanele negre, pălăriile cu boruri de blană, barba şi perciunii lungi, ţinută care contrasta cu cea a momârlanilor.

 

După câte vom vedea, pe parcursul secolului al XX-lea, existenţa greu încercată a comunităţilor evreieşti de aici avea să imprime judeţului Hunedoara un suflu modernizator. (va urma)

Vezi şi:

  • No Related Posts

Comentarii FB

comentarii

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.