Unic în ţară. Momârlanii împodobesc crucile din cimitire în Săptămâna Mare

Momârlanii din Valea Jiului păstrează şi azi cu sfinţenie un obicei unic cel puţin în ţară. În Săptămâna Patimilor împodobesc crucile din cimitire în semn de omagiu faţă de cei trecuţi în nefiinţă

cruci impo

Cimitirele se transformă în oaze de culoare şi flori, după ce momârlanii vin la mormintele celor dragi, le curăţă şi împodobesc crucile. Localnicii spun că acest obicei este unic în ţară şi este un omagiu adus celor dragi care au trecut în nefiinţă. Acest ritual are loc în Joia Mare, iar momârlanii sunt de părere că astfel arată lumii întregi că cinstesc memoria celor decedaţi. Din Joia Mare, momârlanii îşi îndreaptă atenţia către cimitire. Se presupune că au terminat curăţenia în casă şi gospodărie, iar cei trecuţi în nefiinţă trebuie omagiaţi, la rândul lor. Întreaga familie merge în cimitir şi împodobeşte crucile cu batiste multicolore şi flori. Chiar dacă este întâlnit în toată Valea Jiului se păstrează nealterat mai ales la mica biserică din Sălătruc – Livezeni, de lângă Petroşani. Originile acestui obicei se pierd în negura timpului, dar nici măcar stricteţea regimului comunist nu l-a putut împiedica.

„Umblau cu tot felul de ameninţări că ne iau oile, că ne demolează casele că suntem în oraş, doar ne vor convinge să renunţăm la obiceiurile noastre. Nu au reuşit, şi până la urmă ne-au lăsat în pace”, spune unul dintre momârlanii care an de an împodobeşte crucile de la mormintele celor dragi.

Oamenii spun că nu ar putea uita nici un moment de cinstirea celor dragi, iar basmalele puse pe cruce trebuie să fie cât mai viu colorate.

„Se pun o basma colorată pe cruce şi o icoană. Basmaua, batista sau şalul trebuie să fie cât mai viu colorate, să arate frumos. Baticul se prinde în patru colţuri, apoi se pun flori, o coroniţă şi o icoană”, spune un alt momârlan.

Cei vii şi cei morţi, împreună de Înviere

”În Săptămâna Mare, înainte de Paşti, creştinii vin să aibă grijă de mormintele lor, de ale celor dragi lor.

Atunci când strigăm Hristos a Înviat la Înviere,cruci_impodobite din morminte şi ei ne spun nouă cu multă bucurie având

casa lor din lumea aceasta împodobită”, povesteşte preotul Iulian Sălaje.

Tradiţia continuă în noapte de Înviere, când oamenii vin la cimitir să aprindă lumânări, iar acea noapte este cea mai frumoasă, când cimitirul este cuprins de mii de luminiţe aprinse. Este un cult al morţilor, cei vii să fie împreună cu cei trecuţi în veşnicie în bucuria Sfintei Învieri.

 

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Unic în ţară. Momârlanii împodobesc crucile din cimitire în Săptămâna Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi × 1 =

ACTUALITATE
Lista drumurilor județene din Hunedoara modernizate în 2017         „Crăciunul Vienez” deschide sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”         Polițiștii din Lupeni și-au reclamat șeful, întors la lucru după nouă luni de concediu medical         Bilațul investițiilor în spitalele din județul Hunedoara         A încărcat mai mult lemn decât trebuia         Transport ilegal de lemne         Bătaie cu urmări grave         Lucrări recepționate pe strada Pietroasa din Deva         Concerte reprogramate, ca urmare a decretării doliului național         Miner rănit grav la Mina Lupeni         Accident grav în Bălata         10 ani de la cel mai cumplit jaf armat din Hunedoara. Ce s-a întâmplat cu „echipa morții”         LEGILE JUSTIŢEI. Mircea Moloţ: „Şi magistraţii trebuie să răspundă pentru greşelile lor”         Firma omului de afaceri Emil Părău va achita 3.500 de lei Societăţii Române de Televizune         Mihai Mica a fost exclus din ALDE şi pierde postul de consilier local la Deva         Corvin Caffé – pseudoroman cu un oltean de… Hunedoara         Primii colindători la Primăria Deva         Bătrâni jefuiți în locuință, de falși instalatori         Spargere în cabinetul stomatologic         Accidentat pe o trecere de pietoni din Orăștie